RV 23 apr 2017. ”Isus cel înviat a transmis Bisericii sale ca primă îndatorire însăși misiunea sa de a duce la toți oamenii vestea concretă a iertării”: a spus papa Francisc la rugăciunea antifonului marian pascal ”Regina Coeli”, recitată duminică, 23 aprilie 2017, împreună cu mii de romani și pelerini prezenți în Piața Sfântul Petru. Este o duminică deosebit de bogată în semnificație, fiind numită prin tradiție ”Duminica Tomii”, după întâlnirea dintre Isus cel înviat și sfântul apostol Toma, ”Duminica in Albis deponendis”, după hainele albe pe care neofiții le lăsau după ce le-au purtat pe timpul săptămânii pascale, dar și duminica ”Milostivirii divine”, de la sărbătoarea înființată în anul 2000 de Sfântul Ioan Paul al II-lea. ”O frumoasă intuiție”, a remarcat papa Francisc despre inițiativa predecesorului său, dar în realitate ”Duhul Sfânt a fost cel care l-a inspirat în această privință”.
La câteva luni după ce s-a încheiat Jubileul extraordinar al milostivirii, a spus
mai departe Sfântul Părinte, ”această duminică ne îndeamnă să reluăm cu vigoare harul
care provine din milostivirea lui Dumnezeu”. Este duminica în care Evanghelia relatează
apariția lui Cristos cel înviat în mijlocul discipolilor reuniți în cenaclu (cf. In
20, 19-31). După ce i-a salutat pe discipolii săi, Isus le-a zis: ”Așa cum m-a trimis
Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi” (v. 21). Apoi, suflând asupra lor, le-a spus: ”Primiți
pe Duhul Sfânt. Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține,
vor fi ținute” (v. 23).
Papa Francisc: «Iată sensul milostivirii care se prezintă chiar în
ziua învierii lui Isus ca iertare a păcatelor. Isus cel înviat a transmis Bisericii
sale ca primă îndatorire însăși misiunea sa de a duce la toți oamenii vestea concretă
a iertării. Aceasta este prima îndatorire: vestirea iertării. Acest semn vizibil al
milostivirii sale aduce cu sine pacea inimii și bucuria întâlnirii reînnoite cu Domnul».
Pe de altă parte, văzută în lumina pascală, ”milostivirea se lasă percepută ca
o adevărată formă de cunoaștere. Este important acest lucru: milostivirea este o adevărată
formă de cunoaștere”. Fără a nega celelalte forme de cunoaștere – prin intermediul
simțurilor, al intuiției, al rațiunii și altele – se poate spune că omul cunoaște
și prin experiența milostivirii pentru că aceasta este ”poarta minții pentru a înțelege
mai bine misterul lui Dumnezeu și al existenței noastre personale”. Astfel, ”milostivirea
ne face să înțelegem că violența, resentimentul, răzbunarea nu au nici un sens și
că prima victimă este cel care trăiește asemenea sentimente, pentru că se privează
pe sine de propria demnitate”. Dar ”milostivirea deschide și poarta inimii și permite
să exprime apropierea mai ales față de cei care sunt singuri și marginalizați, pentru
că îi face să se simtă frați și fii ai unui singur Tată. Ea ajută la recunoașterea
celor care au nevoie de consolare și la aflarea cuvintelor potrivite pentru a le da
încurajare”.
Papa Francisc: «Frați și surori, milostivirea încălzește inima și
face sensibilă la necesitățile fraților prin împărtășire și participare. Milostivirea,
în cele din urmă, îi angajează pe toți să fie instrumente de dreptate, reconciliere
și pace. Să nu uităm niciodată că milostivirea este cheia de boltă în viața de credință
și forma concretă prin care dăm vizibilitate învierii lui Isus».
După rugăciunea ”Regina Coeli”, care în timpul pascal înlocuiește antifonul ”Angelus Domini”, papa Francisc a salutat grupurile de pelerini din diferite țări, a menționat beatificarea unui preot la Oviedo, în Spania, și a mulțumit tuturor celor care în această perioadă i-au trimis mesaje de felicitare la sărbătoarea Paștelui, invocând asupra fiecăruia și a familiilor ”harul Domnului înviat”.
Primiți la final Binecuvântarea apostolică a Sfântului Părinte.
(rv – A. Dancă)
All the contents on this site are copyrighted ©. |