2017-05-02 08:10:00

Împietrirea inimii generează suferință în Biserică: papa Francisc, la "Sfânta Marta"


2 mai 2017. «Inimile închise, inimile de piatră, inimile care nu vor să se deschidă», acele inimi cu care s-a confruntat Ștefan, primul dintre martir, s-au aflat în centrul omiliei papei Francisc din cadrul Sfintei Liturghii celebrată marți dimineață, în Capela Casei Sfânta Marta, din Vatican.Pontiful s-a inspirat din prima lectură a liturgiei zilei, luată din Faptele Apostolilor, capitolul 7, ce ilustrează indignarea lui Ștefan referitoare la "inimile împietrite care se împotrivesc Duhului Sfânt", pontiful evidențiind că atitudinea de închidere generează suferință în Biserică.

Papa Francisc: «Această [închidere] aduce multă suferință în Biserică: inimile închise, inimile de piatră, inimile care nu vor să se deschidă, care nu vor să audă; inimi care cunosc doar limbajul condamnării: știu să condamne dar nu reușesc să spună: 'Explică-mi de ce susții aceasta'. Însă inimile închise nu au nevoie de explicații.»

Referindu-se la Ştefan, plin de Duhul Sfânt, care a fost ucis cu pietre pentru deschiderea față de Spiritul Sfânt și pentru curajul de a le reproșa celor cu inima împietrită persecuția împotriva vestitorilor Celui Drept, papa Francisc face un paralelism între primul martir și contemporanii lui "încăpățânați, cu inimile și urechile păgâne", în care nu era loc pentru Spiritul Sfânt:

Papa Francisc: «Aceștia nu-i făceau loc Duhului Sfânt în inimile lor. În schimb, lectura zilei ne istorisește că Ștefan, plin de Duhul Sfânt, a înțeles totul. Prin lucrarea Duhului Sfânt, el era mărturisitor al ascultării Cuvântului întrupat. Avea inima plină de Duhul. În schimb, o inimă închisă, o inimă încăpățânată, o inimă păgână nu îngăduie pătrunderea Duhului Sfânt, simțindu-se suficientă de una singură.»

Pontiful ne îndeamnă să privim la bunătatea lui Isus, mărturisitor al ascultării, Marele Mărturisitor, pentru a reuși să înțelegem bunătatea lui Dumnezeu față de noi, față de păcatele și slăbiciunile noastre.

«Să pătrundem în acest dialog și să cerem harul ca Domnul să înmoaie inimile împietrite ale acelora care rămân închiși în litera Legii și condamnă tot ceea ce este în afara acelei legii», ne îndeamnă papa Francisc atrăgând atenția asupra pericolului împietririi inimii, căci inimile împietrite "nu cunosc întruparea Cuvântului, care este mărturisitorul ascultării și nu știu că bunătatea lui Dumnezeu este în măsură să înlocuiască inimile de piatră cu inimi de carne".

Și Psalmul 94 atrage atenția asupra pericolului împietririi inimii, îndemnul Domnului fiind "Nu vă învârtoșați inimile ca atunci, la Răzvrătire, în ziua ispitirii în pustie, unde părinții voștri M-au ispitit", căci cei îndârjiți ajung – după cum spune psalmul citat – să rătăcească pururi cu inima și să nu cunoască căile Domnului. 

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.