Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Papa Francisc \ Celebrări pontificale

Papa Francisc, noilor preoți: nu fiți domni sau clerici ai statului, ci păstori ai Poporului lui Dumnezeu

Duminică, 7 mai 2017, numită a ”Bunului Păstor”, papa Francisc a sfinit zece preoți în bazilica San Pietro. - REUTERS

07/05/2017 11:24

RV 07 mai 2017. Andreas, Dario, Mattia, Gabriele, Rolando Francesco, Alfonso, Andrea, Octavio Angel, David Behbud și Aniello sunt numele celor zece diaconi de la diferite seminarii din Roma pe care papa Francisc i-a sfințit întru preoție duminică, 7 mai 2017, în bazilica San Pietro. Firești și profunde, emoțiile părinților și rudelor noilor preoți la Sfânta Liturghie prezidată de papa Francisc în cursul dimineții de duminică, a patra din timpul Paștelui, numită prin tradiție ”A Bunul Păstor”, după evanghelia proclamată în liturgia latină despre Isus care se prezintă drept Păstorul cel bun.

Dorința dăruirii depline, care i-a mânat și i-a susținut în decursul anilor de formare pe candidații la sacramentul preoției, a atins punctul culminant, s-ar putea spune, în momentul în care s-au prosternat la pământ în fața altarului și a poporului lui Dumnezeu, în timp ce adunarea liturgică implora ajutorul ceresc prin ”Litania tuturor sfinților”. Întrebările rituale marchează asumarea publică a noii condiții de viață:
Papa Francisc: ”Vreți să fiți tot mai strâns uniți cu Cristos, marele preot, care ca victimă fără pată s-a oferit Tatălui pentru noi, consacrându-vă voi înșivă lui Dumnezeu împreună cu el pentru mântuirea tuturor oamenilor?”

Candidații la hirotonirea preoțească au răspuns personal: ”Da, cu ajutorul lui Dumnezeu, vreau!”.

La predica Sfintei Liturghii, papa Francisc a urmat indicațiile rituale și a spus că viitorii preoți ”au fost aleși de Domnul Isus nu ca să facă carieră, ci ca să îndeplinească această slujire”. Prima îndatorire a unui preot este predicarea Cuvântului lui Dumnezeu:
Papa Francisc: ”Învățătura voastră să fie hrană pentru Poporul lui Dumnezeu, o învățătură simplă, cum vorbea Domnul, care ajunge la inimă. Nu faceți omilii prea intelectuale și elaborate: vorbiți în mod simplu, vorbiți inimilor. Această predică va fi adevărată hrană. Bucurie și sprijin pentru credincioși să fie și parfumul vieții voastre, căci cuvântul fără exemplul vieții nu este de folos. Mai bine să te întorci înapoi. Viața duplicitară este o boală urâtă în Biserică”.

De aici, insistența Sfântului Părinte pe importanța mărturiei personale. ”Un preot care a studiat, probabil, multă teologie și a făcut unul, două sau trei doctorate, dar nu a învățat să ducă Crucea lui Cristos, nu este de folos. Va fi un bun academician, un bun profesor, dar nu un preot”.

A doua îndatorire a preotului este celebrarea sacramentelor:
Papa Francisc: ”Prin Botez veți adăuga noi credincioși la poporul lui Dumnezeu. Prin sacramentul Penitenței veți ierta păcatele în numele lui Cristos și al Bisericii. Vă rog, vă cer în numele lui Cristos și al Bisericii să fiți milostivi. Întotdeauna. Să nu puneți pe umerii credincioșilor poveri pe care nu le pot duce, și nici voi nu le puteți duce. Isus i-a dojenit din acest motiv pe învățătorii legii și i-a numit ipocriți. Prin Uleiul sfințit veți aduce ușurare celor bolnavi. Una din obligații, poate plicticoasă și chiar dureroasă, este să mergeți să-i vizitați pe cei bolnavi. Să o faceți voi înșivă. Da, e bine să meargă și credincioșii laici, diaconii, dar nu vă feriți să atingeți trupul lui Cristos care suferă în cei bolnavi: aceasta vă va sfinți pe voi, vă va apropia de Cristos”.

În fine, ultimul îndemn al Sfântului Părinte adresat noilor preoți, chemați să practice în bucurie și caritate lucrarea preoțească a lui Cristos:
Papa Francisc: ”Fiți bucuroși, niciodată triști, cu bucuria slujirii lui Cristos chiar și în mijlocul suferințelor, neînțelegerilor și păcatelor proprii. Să păstrați mereu înaintea ochilor exemplul Bunului Păstor, care nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească. Vă rog, nu fiți «domni», nu fiți «clerici ai statului», ci păstori, păstori ai Poporului lui Dumnezeu”.

(rv – A. Dancă)

07/05/2017 11:24