2017-05-14 12:46:00

Regina Coeli. Papa Francisc: rugăciune și pocăință pentru convertire și încetarea conflictelor


RV 14 mai 2017. Ca odinioară la Fatima, ”este mare nevoie și în zilele noastre de rugăciune și penitență pentru a implora harul convertirii, precum și încetarea conflictelor absurde și a violențelor care desfigurează chipul omenirii”: a spus papa Francisc la rugăciunea pascală ”Regina Coeli”, recitată la ora 12.00 în Piața Sfântul Petru duminică, 14 mai 2017, la câteva ore după pelerinajul său apostolic la Fatima. Pontiful s-a întors sâmbătă seară, 13 mai, din călătoria sa apostolică de două zile la Fatima, efectuată cu ocazia centenarului aparițiilor Fecioarei Maria și a canonizării Fericiților Francisc Marto și Iacinta Marto. Potrivit obiceiului său de la întoarcerea dintr-o călătorie apostolică, papa Francisc a mers și de această dată în vizită de rugăciune la icoana Fecioarei Maria din bazilica romană Santa Maria Maggiore ca să-i mulțumească pentru ajutorul primit și să-i încredințeze roadele sperate. Vizita la icoana mariană, aflăm dintr-un comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, a fost efectuată de Sfântul Părinte în zorii zilei de duminică, 14 mai. La saluturile finale de la rugăciunea ”Regina Coeli”, papa a făcut un apel la pace în Orientul Mijlociu, a menționat beatificarea celebrată ieri în Irlanda a unui preot iezuit și a transmis un gând de gratitudine față de toate mamele din lume.

În alocuțiunea sa de la ”Regina Coeli”, papa a vorbit despre pelerinajul său efectuat vineri și sâmbătă la Fatima, spunând că ”rugăciunea noastră mariană de astăzi dobândește o semnificație particulară, încărcată de memorie și profeție pentru cel care vede istoria cu ochii credinței”.

Papa Francisc: ”La Fatima m-am cufundat în rugăciunea sfântului popor credincios, rugăciune care acolo curge ca un fluviu de o sută de ani pentru a implora ocrotirea de mamă a Mariei asupra lumii întregi. Îi aduc mulțumire Domnului care mi-a permis să merg la picioarele Fecioarei Mame ca pelerin de speranță și de pace”.

Într-un ”climat de reculegere și contemplație”, a reluat Sfântul Părinte, în centrul pelerinajului de la Fatima ”a fost și este Domnul înviat, prezent în mijlocul poporului său prin Cuvânt și Euharistie”, precum și ”în mijlocul multor bolnavi, protagoniștii vieții liturgice și pastorale de la Fatima, ca și a oricărui sanctuar marian”. Referindu-se, mai departe, la canonizarea a doi dintre cei trei copii care în 1917 au primit aparițiile și mesajul Fecioarei Maria, pontiful a remarcat că ”Fecioara a ales inima curată și simplitatea copiilor Francisc, Iacinta și Lucia ca depozitari ai mesajului său. Acești copii l-au primit cu vrednicie, astfel încât au fost recunoscuți ca martori credibili ai aparițiilor și devenind modele de viață creștină”.

Papa Francisc: ”Prin canonizarea lui Francisc și a Iacintei am vrut să propun întregii Biserici exemplul lor de adeziune la Cristos și de mărturie evanghelică. Sfințenia lor nu este consecința aparițiilor, ci a fidelității și înflăcărării cu care au corespuns la privilegiul primit de a o vedea pe Fecioara Maria”.

Mai mult, a spus în încheiere Sfântul Părinte, ”după întâlnirea cu «frumoasa Doamnă», ei recitau deseori rozariul, făceau pocăință și ofereau sacrificii pentru a obține încheierea războiului și pentru sufletele care aveau mai mare nevoie de milostivirea divină”.

Papa Francisc: ”Este multă nevoie și în zilele noastre de rugăciune și penitență pentru a implora harul convertirii, precum și încetarea conflictelor absurde și a violențelor care desfigurează chipul omenirii. Să ne lăsăm călăuziți de lumina care vine de la Fatima. Inima Neprihănită a Mariei să fie întotdeauna scăparea noastră, mângâierea noastră și calea care ne conduce la Cristos”.

După recitarea antifonului marian pascal ”Regina Coeli”, Sfântul Părinte a făcut un apel la pace în Orientul Mijlociu, remarcând că ”numeroase persoane nevinovate sunt greu încercate, fie creștine, fie musulmane, fie aparținând unor minorități precum yazidi, care îndură violențe și discriminări tragice”. De asemenea, pontiful a menționat beatificarea, ieri, la Dublin, a preotului iezuit John Sullivan (1861-1933); născut într-o familie mixtă, tatăl fiind protestant și mama catolică, noul Fericit ”și-a dedicat viața învățământului și formării spirituale a tinerilor”, fiind ”iubit și căutat ca un părinte de cei săraci și suferinzi”.

Salutând pelerinii din diferite țări, prezenți duminică în Piața San Pietro, papa a scos în evidență participanții la inițiativa ”Landourile goale” și un grup de mame din orașul italian Bordighera:

Papa Francisc: ”Viitorul societăților noastre cere din partea tuturor, mai ales a instituțiilor, o atenție concretă față de viață și maternitate. Acest apel este deosebit de semnificativ astăzi când, în multe țări, se marchează Sărbătoarea mamei. Să le amintim cu gratitudine și afecțiune pe toate mamele, chiar și pe mamele noastre din ceruri, încredințându-le Mariei, mama lui Isus. Și acum vă fac o propunere: să rămânem câteva clipe în tăcere, fiecare rugându-se pentru mama sa”.

Primiți la final și Binecuvântarea apostolică a Sfântului Părinte, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.