2017-05-20 12:30:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 20 mai 2017


RV 20 mai 2017. Știrile zilei la Radio Vatican difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Răspunsuri concrete la provocările din epoca noastră: Papa, membrilor  „Centesimus Annus-Pro Pontifice”
Sfântul Părinte s-a întâlnit sâmbătă, 20 mai, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, cu cei circa 300 de participanți la conferința internațională organizată anual la Roma de fundaţia „Centesimus Annus-Pro Pontifice”, cu desfășurare între 18 și 20 mai.
Sfântul Părinte i-a încurajat pe membrii fundației să dea răspunsuri concrete, astfel încât economia și piața din epoca actuală, caracterizate de tulburări globale, să fie tot mai mult în slujba demnității umane.

Papa Francisc, la Ostia, pentru binecuvântarea pascală a familiilor
Sfântul Părinte a dorit ca și în luna mai să dea curs inițiativei "Vinerea milostivirii", unul din semnele concrete inspirat din faptele de milostenie trupească și sufletească, împlinite de papa Francisc în timpul Jubileului Milostivirii.
Vineri, 19 mai, în cursul după-amiezii, papa a ieșit din Vatican, luând drumul localității Ostia, din apropierea Romei, pentru a oferi rezidenților de la periferia Romei un semn de apropiere. Pontiful a decis să meargă din casă în casă pentru a le binecuvânta locuințele, după cum face parohul în timpul pascal.

Duminică, papa Francisc în vizită pastorală la parohia "San Pier Damiani"
Duminică, 21 mai, cu începere de la ora 16, papa Francisc se va afla în vizită pastorală în parohia "San Pier Damiani" (Sfântul Petru Damiani) din cartierul Casal Bernocchi, de la periferia sudică a Romei. Va fi a cincisprezecea vizită într-o parohie din dieceza sa, papa Francisc fiind însă al treilea pontif care întâlnește această comunitate, după papa Paul al VI-lea, în 1972, și papa Ioan Paul al II-lea, în 1988.
Pontiful va fi întâmpinat de cardinalul vicar Agostino Vallini care este și titular al bisericii dedicată sfântului Petru Damiani, alături de episcopul auxiliar pentru sectorul sud, Paolo Lojudice, și parohul comunității, Lucio Coppa.
La ora 18 este prevăzută celebrarea solemnă a Sfintei Liturghii. Însă, înainte, pontiful se va întâlni cu circa 80 de copii și adolescenți care frecventează cursurile de catehism pentru Prima Sfântă Împărtășanie și pentru Mir.

Din agenda pontificală la zi: Numire episcopală pentru Częstochowa (Polonia)
Sfântul Părinte l-a primit sâmbătă în audiență pe cardinalul Marc Ouellet, prefect al Congregației pentru Episcopi. Succesiv, papa Francisc s-a întâlnit cu card. Gerhard Ludwig Müller, prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței.
Tot sâmbătă, pontiful a acordat o audiență arhiepiscopului de Lecce (Italia), mons. Domenico Umberto D'Ambrosio și, la ora 12, s-a adresat, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, celor circa 300 de participanți la întâlnirea organizată de fundație „Centesimus Annus – Pro Pontifice”.
Tot sâmbătă, 20 mai 2017, Sfântul Părinte a acceptat renunțarea la ministerul pastoral prezentată  de mons. Giovanni Tonucci, arhiepiscop prelat de Loreto și delegat pontifical pentru sanctuarul din Loreto și pentru bazilica Sfântul Anton de Padova. Papa Francisc l-a numit pe  mons Fabio Dal Cin, din dieceza de Vittorio Veneto, arhiepiscop prelat de Loreto și delegat pontifical pentru sanctuarul din Loreto și pentru bazilica Sfântul Anton de Padova.
De asemenea, Sfântul Părinte l-a numit episcop auxiliar al arhidiecezei de Częstochowa (Polonia), pe mons. Andrzej Przybylski, până în prezent paroh al comunității "Sfinții Petru și Paul", din  Santi a Zawiercie, devenind titular de Orte.

„Atlasul papei Francisc. Cum vede Papa lumea?”: masă rotundă organizată de „La Civiltà Cattolica”
Sâmbătă, 20 mai, la Roma, la sediul revistei “La Civiltà Cattolica”, se desfășoară o masă rotundă cu tema: "Atlasul papei Francisc. Cum vede Papa lumea?". Intervievat de colegul nostru Alessandro Gisotti, directorul revistei – părintele Antonio Spadaro – s-a oprit asupra criteriilor care călăuzesc acțiunea diplomatică a papei Bergoglio, repere ce au în centru exigența milostivirii și cultura întâlnirii.
«Întâlnindu-se cu noi, iezuiții de la revista Civiltà Cattolica, papa a spus că actuala criză este globală fiind, de aceea, necesară îndreptarea privirii către criteriile care ne conduc la vederea binelui și a răului din lume, încercând să înțelegem cum funcționează. Așadar, papa vede lumea ca pe o realitate complexă, cu o mare diversitate, unde există riscul înălțării barierelor și a construirii zidurilor», a spus părintele Antonio Spadaro. «În schimb, Papa vede lumea ca fiind îmbrățișată de o dorință de întâlnire, de depășire a barierelor, dar și o lume în care există răni deschise care pot însă deveni porți. Așa a fost, de pildă, pentru Lampedusa și insula Cuba. Viziunea sa este, așadar, a unei lumi în mișcare care are însă nevoie de un suflet », a precizat directorul revistei. 

Consideraţii omiletice la Duminica a VI-a a Paştelui (A): Promisiunea Duhului
În Evanghelia duminicală Isus spune ucenicilor: „Dacă mă iubiţi, veţi păzi poruncile mele şi eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna. Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi. În ziua aceea, veţi cunoaşte că eu sunt în Tatăl meu, iar voi în mine şi eu în voi. Cine are poruncile mele şi le păzeşte, acela mă iubeşte, iar cine mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu şi eu îl voi iubi şi mă voi revela lui”.

Aici, emisiunea în format audio:








All the contents on this site are copyrighted ©.