Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Papa Francisc \ Călătorii apostolice

Papa Francisc, în vizită pastorală la Genova (II): Domnul ne trimite în lume așa cum suntem (text)

Papa Francisc, la Sf. Liturghie celebrată la Genova sâmbătă, 27 mai 2017. - AFP

28/05/2017 10:23

RV 28 mai 2017. ”Evanghelia nu poate fi închisă și sigilată pentru că iubirea lui Dumnezeu este dinamică și vrea să ajungă la toți oamenii”: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată în seara de sâmbătă, 27 mai 2017, la Genova, la finalul vizitei pastorale de o zi efectuată în acest oraș din nordul Italiei. Potrivit autorităților locale, preluate de Sala de Presă a Sfântului Scaun, la celebrarea euharistică au luat parte aproximativ 80.000 de persoane, printre care se aflau și câteva rude italiene ale pontifului, cu care a avut o întâlnire la sfârșitul Liturghiei. Agenda zilei, deosebit de încărcată, a cunoscut momente de adevărată sărbătoare și înaltă spiritualitate concretă, începând de la dialogul cu muncitorii la oțelăria ILVA, întâlnirea cu preoții și persoanele consacrate în catedrala Sf. Laurențiu și vizita la sanctuarul marian ”Madonna della Guardia”. La prânz, papa Francisc i-a vrut alături de sine pe cei săraci, oameni fără adăpost, refugiați și mai mulți deținuți. Înainte de Sfânta Liturghie de la ora 17.30, prezidată în Piazzale Kennedy, papa Francisc a mers la spitalul de pediatrie ”Giannina Gaslini”, unde s-a oprit în reculegere în secția de reanimare.

Revenind la predica Sfintei Liturghii, papa a comentat lecturile biblice de la sărbătoarea Înălțării Domnului, care în Italia, din dispoziția Conferinței Episcopale, se celebrează în duminica a șaptea a Paștelui. Vă oferim în continuare textul predicii (ample pasaje), în traducerea noastră de lucru:

«Am ascultat ceea ce Isus înviat spune discipolilor înainte de înălțarea sa: ”Mi-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ” (Mt 28,18). Puterea lui Isus, forța lui Dumnezeu. Această traversează lecturile de astăzi: în cea dintâi, Isus spune că nu le revine discipolilor să cunoască ”timpurile sau momentele pe care Tatăl le-a stabilit prin propria autoritate”, dar le promite ”putere de la Duhul Sfânt” (Fap 1,7-8); în cea de-a doua, Sfântul Paul vorbește despre ”imensa măreție a puterii sale față de noi” și de ”tăria puterii sale” (Ef 1,19). Dar în ce constă această tărie, această putere a lui Dumnezeu?

Isus afirmă că este o putere ”în cer și pe pământ”. Este, mai întâi de toate, puterea de a pune în legătură cerul și pământul. Astăzi celebrăm acest mister, pentru că atunci când Isus s-a înălțat la Tatăl, trupul nostru omenesc a trecut pragul cerului: umanitatea noastră este acolo, în Dumnezeu, pentru totdeauna. Acolo este încrederea noastră, pentru că Dumnezeu nu se va despărți niciodată de om. Și ne consolează faptul de a ști că în Dumnezeu, cu Isus, este pregătit pentru fiecare dintre noi un loc: un destin de fii înviați ne așteaptă și pentru aceasta merită cu adevărat să trăim aici căutând lucrurile de sus, unde se află Domnul nostru (cf. Col 3,102). Iată ce a făcut Isus cu puterea sa de a pune în legătură pentru noi pământul și cerul.

Dar această putere a sa nu s-a sfârșit odată ce s-a înălțat la cer; continuă și astăzi și durează pentru totdeauna. Într-adevăr, chiar înainte de a urca la Tatăl, Isus a spus: ”Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii” (Mt 28,20). Nu este un mod de a spune, o simplă asigurare, ca atunci când, înainte de a pleca într-o lungă călătorie, se spune prietenilor: mă voi gândi la voi. Nu, Isus este cu adevărat cu noi și pentru noi: în cer îi arată Tatălui umanitatea sa, umanitatea noastră, îi arată Tatălui rănile sale, prețul pe care l-a plătit pentru noi și, în acest fel, ”este mereu viu ca să mijlocească” (Evr 7,25) pentru noi. Iată cuvântul cheie al puterii lui Isus: mijlocire. Isus mijlocește în fiecare zi la Tatăl, în fiecare moment pentru noi. În orice rugăciune, în orice cerere de iertare din partea noastră, mai ales la orice Sf. Liturghie, Isus intervine: îi arată Tatălui semnele vieții sale jertfite – după cum am spus – rănile sale, și mijlocește, dobândind milostivire pentru noi. El este ”avocatul” nostru (cf. 1In 2,1) și, când avem vreo ”cauză” importantă, facem bine să i-o încredințăm, să-i spunem: ”Doamne Isus, mijlocește pentru mine, mijlocește pentru noi, mijlocește pentru acea persoană, mijlocește pentru acea situație”.

Această capacitate de mijlocire, Isus a dăruit-o și nouă, Bisericii sale, care are puterea și chiar datoria de a mijloci, de a se ruga pentru toți. Putem să ne întrebăm – fiecare dintre noi se poate întreba: Eu mă rog? Și toți, ca Biserică, ca creștini, exercităm această putere ducând la Dumnezeu persoanele și situațiile? Lumea are nevoie de acest lucru. Noi înșine avem nevoie. În zilele noastre alergăm și muncim atât de mult, ne zbatem pentru multe lucruri, dar riscăm să ajungem seara obosiți și cu sufletul împovărat, ca o navă încărcată cu mărfuri care, după o călătorie obositoare, se întoarce în port doar cu dorința de a se opri și de a stinge luminile. Trăind întotdeauna între atâtea curse și lucruri de făcut, ne putem rătăci, închide în noi înșine și devenim neliniștiți pentru un nimic. Pentru a nu ne lăsa cufundați de acest ”rău de a trăi”, să ne amintim în fiecare zi ”să aruncăm ancora în Dumnezeu”: să-i ducem Lui greutățile, persoanele și situațiile, să-i încredințăm totul. Aceasta este puterea rugăciunii, care unește cerul și pământul, care îi îngăduie lui Dumnezeu să intre in timpul nostru.

Rugăciunea creștină nu este un mod prin care să stăm un pic mai mult în pace cu noi înșine sau să găsim vreo armonie lăuntrică; noi ne rugăm ca să le ducem pe toate la Dumnezeu, ca să-i încredințăm lumea: rugăciunea este mijlocire. Nu este liniște, este caritate. Înseamnă a cere, a căuta, a bate (cf. Mt 7,7). Înseamnă a se pune în discuție pentru a mijloci, insistând fără încetare la Dumnezeu unii pentru alții (cf. Fap 1,14). A mijloci fără încetare: este prima noastră responsabilitate, pentru că rugăciunea este puterea care face ca lumea să meargă înainte; este misiunea noastră, o misiune care în același timp costă efort și dăruiește pace. Iată puterea noastră: nu să predominăm sau să strigăm mai tare, după logica acestei lumi, ci să exercităm puterea blândă a rugăciunii, prin care se pot opri chiar războaiele și se poate dobândi pacea. După cum Isus mijlocește întotdeauna pentru noi la Tatăl, tot la fel și noi, discipolii săi, să nu încetăm niciodată să ne rugăm pentru a apropia pământul de cer.

După mijlocire, iese la vedere, din Evanghelie, al doilea cuvânt cheie care arată puterea lui Isus, vestirea. Domnul îi trimite pe ai săi să-l vestească prin singura putere a Duhului Sfânt: ”Mergeți, așadar, și faceți ucenici din toate națiunile” (Mt 28,19). Mergeți! Este un gest de extremă încredere în ai săi: Isus are încredere în noi, crede în noi mai mult decât noi credem în noi înșine! Ne trimite în ciuda lipsurilor noastre, știe că nu vom fi niciodată desăvârșiți și că, dacă așteptăm să devenim mai buni pentru a vesti Evanghelia, nu vom începe niciodată.

Pentru Isus, însă, este important să depășim cât mai curând o mare imperfecțiune: închiderea. Pentru că Evanghelia nu poate închisă și sigilată, pentru că iubirea lui Dumnezeu este dinamică și vrea să ajungă la toți oamenii. Pentru a vesti, atunci, este necesar a merge, a ieși din noi înșine. Cu Domnul nu se poate sta niciodată liniștiți, acomodați în lumea proprie sau în amintirile nostalgice din trecut; cu El este interzis a se legăna în siguranțele dobândite. Siguranța pentru Isus constă în a merge, cu încredere: acolo se arată puterea sa. Pentru că Domnul nu prețuiește tihna și comoditatea, ci incomodează și relansează mereu. Ne vrea în ieșire, liberi de ispita de a ne mulțumi când ne simțim bine și avem totul sub control.

”Mergeți!”, ne spune și astăzi Isus, care la Botez ne-a conferit fiecăruia dintre noi puterea vestirii. De aceea, a merge în lume împreună cu Domnul face parte din identitatea creștinului. Nu este doar pentru preoți, călugărițe, persoane consacrate: este pentru toți creștinii, este identitatea noastră. A merge în lume împreună cu Domnul: aceasta este identitatea noastră. Creștinul nu stă pe loc, dar este pe cale: împreună cu Domnul către ceilalți. Dar creștinul nu este un vitezist care aleargă nebunește sau un cuceritor care trebuie să ajungă înaintea celorlalți. El este un peregrin, un misionar, un ”maratonist plin de speranță”: blând, dar hotărât în a merge înainte; încrezător și în același timp activ; creativ, dar întotdeauna respectuos; întreprinzător și deschis; harnic și solidar. Cu acest stil să parcurgem drumurile lumii!

Ca pentru discipolii de la începuturi, locurile noastre de vestire sunt drumurile lumii: aici, mai mult decât în altă parte, Domnul așteaptă astăzi să fie cunoscut. Ca la începuturi, dorește ca vestirea să fie dusă nu prin puterea noastră, ci prin puterea lui; nu cu puterea lumii, ci prin puterea limpede și blândă a mărturiei plină de bucurie. Acest fapt este urgent, frați și surori! Să-i cerem Domnului harul de a nu ne fosiliza asupra chestiunilor non centrale, ci de a ne dedica pe deplin urgenței misiunii. Să lăsăm altora bârfele și discuțiile prefăcute ale celor care se ascultă numai pe sine și să lucrăm concret pentru binele comun și pentru pace; să ne punem în joc cu curaj, convinși că este mai mare bucurie în a da decât în a primi (cf. Fap 20,35). Domnul cel înviat și viu, care mijlocește întotdeauna pentru noi, Domnul înviat să fie pentru noi putere pentru a merge, să fie pentru noi curaj pentru a înainta pe cale».

La finalul Sfintei Liturghii, înainte de a pleca din Piazzale Kennedy, Sfântul Părinte a ascultat cântecul de salut în dialectul genovez ”Ma se ghe pensu”. Succesiv, a salutat organizatorii vizitei și vreo treizeci de rude ale sale care locuiesc la Genova și provin din regiunea Piemont. Papa a urcat apoi în automobil pentru a merge la aeroportul din Genova de unde, după ce a binecuvântat la scara aeronavei o statuie a Fecioarei Maria de la Loreto, s-a întors la Roma-Ciampino. Avionul a aterizat în jurul orei 20.35, cu o mică întârziere față de programul stabilit, după care Sfântul Părinte a revenit la reședința sa din Casa ”Sfânta Marta” din Cetatea Vaticanului.

(rv – A. Dancă)

28/05/2017 10:23