2017-05-28 13:31:00

Regina coeli. Solidaritatea papei Francisc cu victimele atentatelor din Egipt și Marea Britanie


RV 28 mai 2017. La rugăciunea mariană pascală ”Regina Coeli”, recitată duminică, 28 mai 2017, în Piața Sfântul Petru, papa Francisc și-a exprimat solidaritatea față de victimele atentatelor care au avut loc zilele trecute în Egipt și Marea Britanie:

Papa Francisc: ”Dragi frați și surori, doresc să-mi exprim din nou apropierea mea față de scumpul frate papa Tawadros al II-lea și de întreaga națiune egipteană, care acum două zile a suferit un nou act de violență sălbatică. Victimele, printre care și copii, sunt credincioși care mergeau la un sanctuar să se roage și au fost ucise după ce au refuzat să renunțe la credința lor creștină. Domnul să-i primească în pacea sa pe acești mărturisitori curajoși, pe acești martiri, și să convertească inimile teroriștilor. Să ne rugăm și pentru victimele oribilului atentat de lunea trecută de la Manchester, unde multe vieți tinere au fost frânte fără milă. Sunt aproape de rudele lor și de cei care plâng pentru moartea lor”.

La meditația care a precedat rugăciunea ”Regina Coeli”, Sfântul Părinte, pornind de la faptul că în multe țări Înălțarea Domnului se celebrează în această duminică, a vorbit pe larg despre mandatul misionar pe care Isus îl încredințează apostolilor:

Papa Francisc: ”Înălțarea lui Isus la cer constituie, de aceea, încheierea misiunii pe care Fiul a primit-o de la Tatăl și începutul continuării acestei misiuni din partea Bisericii. Din acest moment, din momentul Înălțării, într-adevăr, prezența lui Cristos în lume este mijlocită de discipolii săi, de cei care cred în El și îl vestesc. Această misiune va dura până la sfârșitul istoriei și se va bucura în fiecare zi de asistența Domnului înviat, care asigură: «Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii» (Mt 28, 20)”.

”Prezența sa aduce tărie în persecuții, mângâiere în necazuri, sprijin în situațiile de dificultate pe care le întâlnesc misiunea și vestirea Evangheliei. Înălțarea ne amintește de această asistență a lui Isus și a Duhului său care dă încredere, dă siguranță mărturiei noastre creștine în lume”, a adăugat papa Francisc. ”Să-i cerem Fecioarei Maria să ne ajute să contemplăm bunurile cerești, pe care Domnul ni le promite, și să devenim mărturisitori tot mai credibili ai Învierii sale, ai Vieții adevărate”, a încheiat Sfântul Părinte.

La saluturile finale, papa Francisc a menționat o importantă sărbătoare care privește activitatea noastră de fiecare zi la Radio Vatican:

Papa Francisc: ”Se celebrează astăzi Ziua mondială a comunicațiilor sociale pe tema ”Nu te teme, căci eu sunt cu tine!” (Is 43,5). Mijloacele de comunicare socială oferă posibilitatea de a împărtăși și difuza pe loc știrile în mod amănunțit; aceste știri pot fi frumoase sau rele, adevărate sau false; să ne rugăm pentru ca, în orice formă a sa, comunicarea să fie efectiv constructivă, în slujirea adevărului, refuzând prejudecățile, și să răspândească speranță și încredere în timpul nostru”.

Mesajul papei poate fi citit în limba română aici. Primiți la final Binecuvântare apostolică a papei Francisc invocată duminică la rugăciunea ”Regina Coeli”, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.