2017-05-30 12:30:00

Asemenea lui Paul, știe să renunțe păstorul care nu se crede centrul istoriei: Papa, la 'Sf. Marta'


30 mai 2017. Adevăratul păstor știe să se retragă în cel mai frumos mod din Biserica sa, știind că nu este centrul istoriei, ci un om liber, care a slujit fără compromisuri și fără să devină stăpânul turmei încredințate: a spus papa Francisc în omilia Sfintei Liturghii celebrată marți, 30 mai, în cursul dimineții, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. La celebrarea euharistică au luat parte și promoția de preoți 1992 din dieceza de Iași și arhidieceza de București, care ne-au împărtășit primele impresii.

În centrul omiliei s-a aflat prima lectură, luată din capitolul 20 al cărții Faptele Apostolilor (versetele 17-27) despre care pontiful a spus că s-ar putea numi „renunțarea unui episcop”. Paul renunță la misiunea de păstor al comunității din Efes, pe care a fondat-o chiar el.
Papa Francisc: «Noi toți păstorii trebuie să renunțăm. Vine un moment în care Domnul ne spune: mergi în altă parte, du-te acolo, vino aici sau vino la mine. Este unul din pașii pe care trebuie să-i facă un păstor, trebuind totodată să se pregătească pentru renunțarea în modul cel mai bun, nu doar pe jumătate. Păstorul care nu învață să se retragă este legat de turmă în mod greșit, fiind un atașament care nu a fost purificat în vederea Crucii lui Isus.»

Paul îi convoacă pe toți prezbiterii din Efes și în cadrul unui fel de 'consiliu prezbiterial' își anunță retragerea, pontiful subliniind trei atitudini ale apostolului. În primul rând, afirmă că nu s-a sustras de la nimic pentru a le vesti cele folositoare și a predica în public. Nu este vorba despre un act de vanitate – căci spune că este un păcătos, cel mai mare păcătos –  ci 'relatează faptele'. Și – a continuat papa Francisc – ceea ce va da multă pace unui păstos este retragerea cu sentimentul că nu a fost niciodată un păstor al compromisurilor, că 'nu a călăuzit Biserica făcând compromisuri, că nu s-a sustras de la nimic', 'fiind nevoie de curaj pentru aceasta'.

Cu referință la cea de-a doua atitudine, pontiful a evidențiat motivația deplasării lui Paul la Ierusalim, spunând că este 'împins de Duhul', fără a ști ce va urma, însă 'un păstor știe că se află în mers'…
Papa Francisc: «În vreme ce călăuzea Biserica, era decis să nu facă compromisuri; acum Duhul Sfânt îi cere să se pună în mișcare, fără să știe ce se va întâmpla. Și continuă, pentru că nu are ceva care să-i aparțină, nu a făcut din turmă proprietatea sa. A slujit. 'Acum, Domnul vrea ca eu să plec. Eu mă duc, fără a ști ce mi se va întâmpla. Știu doar că, așa cum îmi mărturisește Duhul Sfânt, din cetate în cetate mă așteaptă lanțuri și necazuri.' Sfântul Paul știa acest lucru. Nu era o ieșire la pensie ci mergerea într-un alt loc pentru a sluji Biserica, mereu cu inima deschisă pentru ascultarea vocii Domnului: las această misiune și văd ce-mi cere Domnul. Și astfel, un păstor fără compromisuri, devine un păstor aflat pe cale, în mers.»

Referindu-se la cea de a treia atitudine ce caracterizează comportamentul liber al apostolului Paul, pontiful a subliniat faptul de a nu considera prețioasă propria viață, de a nu se considera ca fiind centrul istoriei, al marii sau al micii istorii; el nu este punctul central ci un slujitor. Amintind zicala 'Cum trăiești așa mori; cum trăiești așa te retragi ', pontiful a evidențiat că Paul s-a retras fără compromisuri și în mers, după cum se retrage un păstor.
Papa Francisc: «Cu acest exemplu foarte frumos, să ne rugăm pentru păstori, pentru păstorii noștri, pentru parohi, pentru episcopi, pentru papa, astfel încât viața lor să fie fără compromisuri, o viață pe cale, o viață în care nu se consideră centrul istoriei, învățând astfel să se retragă. Să ne rugăm pentru păstorii noștri. »

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.