RV 31 mai 2017. ”Duhul Sfânt nu ne face capabili doar de speranță, dar și de a fi semănători de speranță, de a fi și noi, asemenea lui și grație lui, consolatori și apărători ai fraților noștri”: a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 31 mai 2017, desfășurată în Piața Sfântul Petru cu participarea a zeci de mii de pelerini din lumea întreagă. Printre aceștia, se afla și un grup de preoți din România, în pelerinaj la Roma cu ocazia împlinirii a 25 de ani de preoție.
Papa Francisc a continuat astfel seria reflecțiilor dedicate speranței creștine
și a ales ca temă pentru această cateheză ”Duhul Sfânt ne face să prisosim în speranță”.
Cateheza a început cu proclamarea unei lecturi biblice din scrisorile sfântului apostol
Paul (Rom 15,13-14):
Lector: ”Frații mei, Dumnezeul speranței să vă umple de toată bucuria
și pacea în credință, ca să prisosiți în speranță prin puterea Duhului Sfânt. Eu însumi
sunt convins cu privire la voi, că sunteți plini de bunătate, plini de orice fel de
cunoaștere, în stare să vă îndrumați unii pe alții”.
În apropierea solemnității Coborârii Duhului Sfânt, a remarcat papa la cateheză,
”nu putem să nu vorbim de raportul care există între speranța creștină și Duhul Sfânt.
Duhul este vântul care ne împinge înainte, care ne păstrează pe cale, ne face să ne
simțim pelegrini și străini, și nu ne îngăduie să ne acomodăm și să devenim un popor
«sedentar». Preluând imaginea biblică a speranței ca ancoră (Evr 6,18-19), pontiful
a spus că aceasta ar putea fi completată cu cea a pânzelor unei nave.
Papa Francisc: «Dacă ancora este ceea ce conferă bărcii siguranță
și o ține ancorată printre valurile mării, pânzele sunt, în schimb, ceea ce o fac
să meargă și să înainteze pe ape. Speranța este, într-adevăr, ca pânzele navei; acestea
primesc vântul Duhului și îl transformă în forță motrice care împinge barca, după
caz, în larg sau la mal».
Vorbind mai departe de îndemnul sfântului apostol Paul, proclamat la începutul
catehezei, papa a notat că expresia ”Dumnezeul speranței” nu vrea să spună doar faptul
că Dumnezeu este obiectul speranței noastre, Cel la care sperăm să ajungem într-o
zi în viața veșnică; ci înseamnă și faptul că Dumnezeu este Cel care încă de pe acum
ne face să sperăm, mai mult, ne face ”plini de bucurie în speranță” (Rom 12,12). ”Oamenii
au nevoie de speranță ca să trăiască și au nevoie de Duhul Sfânt ca să spere”. Dar
apostolul neamurilor îi atribuie Duhului Sfânt și capacitatea de a ne face ”să prisosim
în speranță”. Aceasta înseamnă ”a nu se descuraja niciodată”, ”a spera împotriva oricărei
speranțe” (Rom 4,18), a spera chiar și atunci când nu mai există niciun motiv omenesc
de speranță. Așa a fost pentru patriarhul Abraham când Dumnezeu i-a cerut să-l sacrifice
pe unicul său fiu, pe Isac, dar la fel și chiar mai mult a fost pentru Fecioara Maria
sub crucea lui Isus.
Papa Francisc: «Duhul Sfânt ne face capabili nu doar să sperăm, dar
să fim și semănători de speranță, să fim la rândul nostru, asemenea lui și grație
lui, consolatori și apărători ai fraților noștri. Fericitul cardinal Newman, într-un
discurs, spunea credincioșilor: ”Învățați de însăși suferința noastră, de însăși durerea
noastră, mai mult, de însăși păcatele noastre, vom avea mintea și inima exercitate
în orice faptă de iubire față de cei care au nevoie de iubire. Vom fi, după măsura
capacității noastre, consolatori după imaginea Paraclitului și în toate sensurile
pe care acest cuvânt le comportă: avocați, asistenți, purtători de mângâiere. Cuvintele
noastre și sfaturile noastre, modul nostru de a face, glasul nostru, privirea noastră,
vor fi politicoase și liniștitoare” (Parochial and plain Sermons, vol. V,
Londra 1870, pp. 300s.). Cei săraci – a reluat pontiful – cei excluși, cei care nu
sunt iubiți au nevoie de cineva care să se facă pentru ei consolator și apărător».
Dar Duhul Sfânt, a încheiat papa Francisc cateheza audienței generale, alimentează speranța nu doar în inima oamenilor, ci și în întreaga creație, care ”suspină și suferă durerile unei nașteri”, așteptând cu ardoare să fie eliberată. ”Energia capabilă să pună lumea în mișcare”, remarca papa Benedict al XVI-lea, ”nu este o forță anonimă și oarbă, ci acțiunea Duhului lui Dumnezeu care «plutea peste ape» la începutul creației (Gen 1,2). Acest fapt ne solicită ”să respectăm creația: nu se poate murdări un tablou fără a-l ofensa pe artistul care l-a creat”. Apropiata sărbătoare a Rusaliilor, a spus pontiful la final, ”să ne găsească pe toți uniți în rugăciune împreună cu Maria, Mama lui Isus și a noastră, iar darul Duhului Sfânt să ne facă să prisosim în speranță”.
Primiți și binecuvântarea apostolică invocată de papa Francisc la încheierea audienței generale de miercuri, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
(rv – A. Dancă)
All the contents on this site are copyrighted ©. |