Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Spiritualitate

Consideraţii omiletice la Duminica Rusaliilor (A): Coborârea Duhului

El Greco: Rusalii. „Vino, Duhule Sfinte, umple inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul dragostei tale!” - RV

02/06/2017 12:30

(RV - 4 iunie 2017) E Ziua Domnului. Timpul liturgic al Paştelui se încheie cu duminica Rusaliilor. Au trecut cincizeci de zile de la vestirea solemnă a Învierii lui Isus din morţi. Cele şapte săptămâni care s-au scurs de atunci sunt ca o prelungire a zilei „pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim în ea”. Tot anul bisericesc este orientat spre marea sărbătoare a Coborârii Duhului Sfânt, care încheie celebrarea misterelor vieţii lui Cristos. Când a sosit acea zi, apostolii împreună cu Maria, mama lui Isus, şi celelalte femei, „erau toţi adunaţi împreună în acelaşi loc” (Fap 2,1) şi „într-un cuget stăruiau în rugăciune” (Fap 1,14). S-a împlinit atunci promisiunea lui Isus: „Eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna” (In 14,16). Astăzi, adunaţi în acelaşi loc celebrăm sfânta şi dumnezeiasca Liturghie în amintirea lui Isus Cristos care, înviat din morţi şi înălţat la cer, l-a trimis şi continuă să-l trimită pe Duhul Sfânt. Credem că „iubirea lui Dumnezeu este revărsată în inimile noastre prin Duhul său care locuieşte în noi” (cf. Rom 5,5; 8,11). Recunoaştem că „Duhul Domnului a umplut pământul, şi el, care le ţine pe toate laolaltă, cunoaşte orice grai” (Înţ 1,7 Ant. la intrare). La Rusalii sărbătorim pârga roadelor spirituale dobândite de Cristos prin jertfa Crucii. Paştele învierii lui Isus se realizează pentru noi în revărsarea Duhului Sfânt care este manifestat, dăruit şi comunicat ca Persoană divină. Din plinătatea sa, Cristos Domnul îl revarsă pe Duhul Sfânt oamenilor chemaţi la viaţă nouă în îmbrăţişarea lui Dumnezeu. Acum Sfânta Treime este pe deplin revelată. Acum împărăţia vestită de Cristos este deschisă tuturor celor care cred în El. În smerenia trupului şi cu darul credinţei participăm deja la viaţa Sfintei Treimi, a Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt. Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darul minunat al Duhului Sfânt care provine din misterul pascal al lui Isus şi care se manifestă în Biserică în multe feluri după capacitatea fiecăruia. De acum legătura de iubire a Tatălui şi a Fiului se realizează în comunitatea discipolilor prin felurimea darurilor Duhului. Duhul creează armonia şi unitatea oamenilor în diversitatea limbilor, a culturilor şi naţiunilor. Duhul Sfânt face prin venirea sa continuă ca lumea să intre în vremurile din urmă. Evenimentul Rusaliilor a inaugurat timpul Bisericii în care se înfăptuieşte împărăţia lui Dumnezeu deja moştenită dar încă nu în mod desăvârşit. Ea se împlineşte în noi prin ascultarea atentă şi asiduă a cuvântului lui Dumnezeu. Cristos Domnul continuă să vorbească şi astăzi prin Duhul Sfânt, dar trebuie să facem puţină linişte şi să ne reculegem lăuntric ca să-i distingem glasul şoptit în vacarmul şi agitaţia de care suntem înconjuraţi. Avem nevoie mai cu seamă de rugăciune pentru darul înţelegerii lucrurilor spirituale, căci  „nimeni nu poate să spună  «Isus este Domnul» decât prin Duhul Sfânt” (1Cor 12,3).

1. Rusaliile în liturghia Cuvântului
Liturghia zilei oferă un mesaj bogat în semnificaţii salutare. Este povestit mai întâi evenimentul coborârii Duhului peste apostolii adunaţi în încăperea de sus din Ierusalim (cf. Fap 2,1-11, prima lectură). Cadrul evenimentului este descris în imagini simbolice precum vuiet, vijelie, limbi ca de foc, evocând manifestarea lui Dumnezeu pe muntele Sinai, la încheierea Vechiului Legământ. Şi acel eveniment este redat în imagini cosmice grandioase: fulgere, tunete, nori. Rezultatul manifestării Duhului este vizibil şi imediat:  „Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. Şi erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas tulburată, pentru că fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa… despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu”. În lectura a doua, apostolul Paul vorbeşte despre Duhul Sfânt care împarte felurite daruri pentru viaţa comunităţii discipolilor: „Există diferite daruri, dar este acelaşi Duh. Sunt diferite slujiri, dar este acelaşi Domn. Sunt diferite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi. Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele comun… Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup… şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh” (cf. 1Cor 12,3b-7.12-13). În fine, Evanghelia prezintă dăruirea Duhului Sfânt chiar în seara Paştelui. Isus înviat se arată discipolilor în cenacol. „În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute” (In 20,19-23).

2. Două Rusalii diferite?
Deşi evenimentul Rusaliilor este unul singur, totuşi, din punct de vedere narativ, se poate vorbi despre o dublă revărsare a Duhului Sfânt. În Evanghelia după Ioan, revărsarea Duhului provine de la Fiul Isus pentru iertarea păcatelor. În Faptele Apostolilor, coborârea Duhului vizează răspândirea misionară şi interiorizarea misterului pascal. Observăm că în cele două povestiri manifestarea Duhului diferă atât în privinţa timpului cât şi a imaginilor. Potrivit cărţii Faptele Apostolilor (2,1-11), ucenicii  lui Isus „au fost umpluţi de Duhul Sfânt” în a cincizecia zi după Paşte. Potrivit pericopei evanghelice (In 20,19-23), Isus se arată apostolilor în seara zilei de Paşti şi le conferă acelaşi dar zicând: „Primiţi pe Duhul Sfânt”. Într-un anumit sens, avem două Rusalii. Însă povestirile nu se exclud, ci se completează reciproc. Sunt două moduri de a concepe şi prezenta rolul Duhului în viaţa Bisericii şi a creştinului. Ambele sunt valabile deopotrivă. Eventuala contradicţie este mai degrabă aparentă. Nu se poate obţine darul Duhului Sfânt fără să fi plecat genunchii în adorarea Aceluia care, înviat din morţi şi înălţat la cer, îl trimite de la dreapta Tatălui pe Duhul Sfânt peste Biserica sa.

3. Darul Duhului, rod al morţii şi învierii Domnului
Evanghelia după Ioan arată că darul Duhului Sfânt este strâns legat de întrupare şi de răscumpărare. Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om pentru ca, jertfindu-se şi murind pentru noi, să ne răscumpere de păcat. Duhul Sfânt este rod al Calvarului şi al învierii Domnului. Isus a murit şi a înviat ca să ni-l comunice pe Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă Dătătorul. Isus înviat nu mai este condiţionat de necesităţile materiale ale vieţii pământeşti. Poate să se arate unde vrea şi când vrea. Nu este împiedecat de nici un obstacol, nici chiar de uşile încuiate. Isus s-a oprit în mijlocul discipolilor şi le-a zis: „Pace vouă!”. Apoi le-a arătat mâinile şi coasta. Prin asta Isus înviat manifestă legătura strânsă dintre rănile pătimirii şi darurile pe care le face discipolilor. Evanghelistul Ioan notase că din coasta străpunsă a lui Isus pe când atârna pe cruce au ţâşnit sânge şi apă. Apa este simbolul Duhului Sfânt (cf. In 19,30.34). Pacea pe care Isus le-o dă discipolilor este o pace dobândită prin biruinţa sa asupra păcatului şi a morţii. Datorită acestei victorii Isus poate să-l dăruiască discipolilor pe Duhul Sfânt. În acest scop Isus se serveşte de firea omenească. Suflul său îl transmite pe Duhul Sfânt care înfăptuieşte o nouă creaţie. Ne amintim că, după ce Dumnezeu l-a plăsmuit pe om din ţărână, i-a suflat în nări duh de viaţă pentru a-l însufleţi. Vedem aici legătura strânsă dintre misterul pascal al lui Isus şi darul Duhului Sfânt. De altfel, deja în momentul morţii Isus l-a transmis pe Duhul. Prin moartea sa ca preţ de răscumpărare pentru păcat Isus îl comunică pe Duhul Sfânt. Suflarea este gestul de dăruire a Duhului care purifică, sfinţeşte, inspiră curaj şi avânt, revarsă pace, bucurie şi dragoste: „Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul”, spune evanghelistul.

4. Duhul unităţii şi armoniei
Sfântul Luca vede în Duhul Sfânt realizatorul unităţii Bisericii universale şi forţa prin care ea îşi împlineşte misiunea în istoria lumii. „Erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas tulburată… Erau uimiţi şi se minunau de galileenii care vorbeau, şi fiecare îi auzea în limba în care se născuse. Erau parţi, mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, din Pont şi Asia, din Frigia şi Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei, care sunt aproape de Cirene, romani în trecere, atât iudei cât şi prozeliţi, cretani şi arabi şi toţi îi auzeau vorbind în limbile lor despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu”. Din acea experienţă a Duhului se desprinde un semn particular pe care sfântul Luca îl notează spunând că „au început să vorbească în limbi”. Lista mare a naţiunilor menţionate de autor reflectă răspândirea creştinismului în multe regiuni din Imperiul Roman. Limbile Bisericii sunt multe dar profesează acelaşi adevăr, o singură credinţă în Cristos cel mort şi înviat. Evenimentul Rusaliilor constituie o mare cotitură. La construirea turnului Babel, semnul trufiei omeneşti, limbile s-au amestecat, oamenii nu mai colaborau între ei, ci lucrau unii împotriva altora. Nu se mai înţelegeau. La Ierusalim, Duhul Sfânt devine izvor de armonie şi unitate între oamenii de multe graiuri, culturi şi naţiuni. Biserica născută din vântul puternic al Duhului Sfânt este opusul celor petrecute la ridicarea turnului Babel. Acolo „nimeni nu mai înţelegea limba vecinului” (Gen 11,7); în ziua Rusaliilor, apostolii vestesc faptele măreţe ale lui Dumnezeu şi „fiecare îi înţelegea în limba sa maternă” (Fap 2,6).

5. Duhul reînnoirii inimii
Evanghelistul Ioan vede Duhul ca izvor de viaţă nouă provenită din moartea lui Cristos şi accentuează primele sale manifestări chiar în seara Paştelui. Se poate spune că Ioan arată de unde provine Duhul, adică din coasta străpunsă a Mântuitorului. Luca spune până unde ajunge Duhul, adică până la marginile pământului, la toate popoarele, la toată făptura. Ştim că Biblia ne instruieşte în privinţa realităţilor spirituale servindu-se de simboluri materiale elementare existente în natură şi aşa a procedat şi pentru Duhul Sfânt. Simbolurile folosite pentru a vorbi despre Duhul Sfânt sunt diferite în cele două cazuri. De altfel, la origine, două erau sensurile cuvântului ebraic „ruach-duh”:  înţelesul de „vânt”, şi cel de „suflare”. Luca accentuează simbolul vântului care pune în evidenţă puterea Duhului Sfânt: „Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau” (Fap 2,2). Şi evanghelistul Ioan cunoaşte acest simbol când scrie: „Vântul suflă unde vrea; îi auzi sunetul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Aşa este cu tot cel care este născut din Duh” (In 3,8). Totuşi, în cazul arătării lui Isus în seara Paştelui, evanghelistul foloseşte imaginea simbolică a „suflării”: Isus „a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt!” (In 20,22). Simbolul evocă gestul lui Dumnezeu la crearea omului, când a suflat peste Adam un duh de viaţă. Duhul Sfânt reînnoieşte inima omului făcând din el o făptură nouă. Duhul este marele dar pe care Dumnezeu l-a promis în vechime prin profeţi: „Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile mele şi să păziţi şi să împliniţi legile mele” (Ez 36,26-27). Acum are lor o reînnoire completă a firii omeneşti rănite de păcat; se petrece o restaurare minunată, mai frumoasă decât creaţia însăşi.

6. Viaţa nouă în Duhul Sfânt
Legea nouă a Duhului nu mai este scrisă de acum pe table de piatră, ci pe tablele de carne din inimile oamenilor. Cincizeci de zile se numără de la celebrarea Paştelui în Egipt până în ziua în care Moise a primit legea pe table scrise de degetul lui Dumnezeu; la fel, împlinindu-se cincizeci de zile de la jertfirea adevăratului Miel care este Cristos, Duhul Sfânt, degetul mâinii drepte a Tatălui, i-a umplut cu prezenţa sa pe discipolii lui Isus adunaţi în acelaşi loc”. Să avem o dorinţă înflăcărată de a fi docili faţă de Duhul Sfânt pentru a fi reînnoiţi lăuntric şi însufleţiţi de dragostea dumnezeiască. Primind darul Duhului vom fi impulsionaţi puternic spre o viaţă de iubire participând la însăşi viaţa Preasfintei Treimi. Atunci Isus ne va dezvălui că Duhul Sfânt purifică, că îi face capabili pe apostoli să ierte păcatele. Duhul Sfânt îl smulge pe om din lumea ostilă lui Dumnezeu, din vanitatea păcatului şi îl transformă într-o nouă creatură capabilă de noi impulsuri şi de idei noi: de viaţă nouă.

7. Duhul anunţat de profeţi
Se ne oprim mai pe larg la textele profetice despre trimiterea Duhului Sfânt. Dumnezeu vorbeşte la inima Poporului său folosind limbajul făgăduinţelor care pun accentul pe iubire şi fidelitate. Iată, câteva oracole din cărţile profeţilor Ioel, Ezechiel şi Ieremia: „Voi revărsa Duhul meu peste toată făptura, fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri vor fi instruiţi prin visuri iar tinerii voştri prin vedenii… În acele zile voi turna Duhul meu chiar şi peste servitorii mei şi peste servitoarele mele” (cf. Il 3,1-5). Iar la profetul Ezechiel Domnul promite: „Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi de toate întinările voastre şi de toţi idolii voştri…Vă voi da o inimă nouă şi un duh nou vă voi da…Voi pune înăuntrul vostru Duhul meu şi voi face să umblaţi după legile mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile mele” (cf. Ez 36,25-27). ”Iată vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel: Voi pune legea mea înăuntrul lor şi în inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu iar ei îmi vor fi popor” (cf. Ier 31,31-33). Ne vin spontan câteva întrebări. Noi sub care lege trăim?  Sub legea veche sau sub legea nouă a Duhului Sfânt? Îndeplinim îndatoririle noastre religioase din constrângere, din frică, din obişnuinţă, sau dintr-o convingere profundă şi dintr-o atracţie lăuntrică? Îl simţim pe Dumnezeu ca Tată sau ca patron? Reînnoim zilnic, asemenea lui Isus, sentimente filiale faţă de Tatăl nostru din ceruri? Simţim legea Domnului ca un jug împovărător sau ca lumină călăuzitoare pentru paşii noştri? Cuvântul Domnului este pentru noi duh şi viaţă sau sufocare a bucuriei şi a libertăţii?

8. Duhul permanent al Rusaliilor
Cu darul Duhului Sfânt se reînnoieşte continuu noul legământ de iubire încheiat de Dumnezeu Tatăl prin Fiul său, Isus Cristos. Duhul Sfânt creează armonia şi pacea între oameni reînnoind în noi viaţa spirituală prin taina Iertării şi Reconcilierii. La fiecare sfântă Liturghie îl rugăm pe Dumnezeu Tatăl să sfinţească darurile pâinii şi vinului cu roua Duhului său ca ele să devină pentru noi Trupul şi Sângele Domnului nostru Isus Cristos. Îl rugăm pe Duhul Sfânt să ne unească pe toţi prin sfintele daruri ca să devenim un singur trup şi un singur suflet în Cristos. Avem la dreapta Tatălui un mijlocitor, pe Domnul nostru Isus Cristos care se roagă pentru noi ca să-l primim pe Duhul Sfânt. Credem că „Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre pentru că nu ştim ce să cerem în rugăciune aşa cum se cuvine, dar Duhul însuşi intervine pentru noi cu suspine negrăite” (Rom 8,26).

9. Invocarea Duhului Sfânt
Secretul primirii Duhului stă în dorinţa inimii. Dorinţa este „scânteia” ce reaprinde motorul vieţii rămas în pană pe drumurile lumii. Să ne alăturăm mai întâi cântării psalmistului biblic: Trimite, Doamne, Duhul tău şi reînnoieşte faţa pământului! „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, tu eşti nemărginit de mare. Cât de numeroase sunt lucrările tale, Doamne! Pământul este plin de creaturile tale. Dacă le iei suflarea, ele îşi dau duhul şi se întorc în ţărână. Tu îţi trimiţi Duhul tău şi ele vor fi create şi vei reînnoi faţa pământului. Gloria Domnului să rămână în veci! Să se bucure Domnul de lucrările sale! Să ajungă cântecul meu până la el, iar eu mă voi bucura în Domnul!” (Ps 103/104,1.24.29-30-31.34  psalmul responsorial). Să stăruim în rugăciune cu întreaga Biserică: „Vino, Duhule Sfinte, pătrunde inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul dragostei tale”. Al săracilor Părinte, / Dătător de cele sfinte, / Vino şi ne luminează! Tu în trudă alinare, / În căldură eşti răcoare, / Mângâiere în mâhnire. Spală ce e întinat, / Udă tot ce e uscat, / Vindecă ce e rănit! Moaie tot ce-i împietrit, / Încălzeşte ce-i răcit / Şi îndreaptă ce-i greşit! Celor care te cinstesc / Şi pe tine te slujesc, / Dă-le harul înşeptit!

10. Rugăciunea Bisericii
Dumnezeule, care, în misterul sărbătorii de astăzi, sfinţeşti întreaga ta Biserică, din toate popoarele şi neamurile, te rugăm, răspândeşte darurile Duhului Sfânt până la marginile pământului şi continuă astăzi, în inimile credincioşilor, lucrarea minunată pe care a săvârşit-o bunătatea ta la începuturile predicării evangheliei.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 2 iunie 2017) 

02/06/2017 12:30