Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Papa Francisc \ Documente

Ziua mondială a misiunilor 2017: mesajul papei Francisc

”Lumea are nevoie de Evanghelia lui Isus Cristos”: papa Francisc, în mesajul la Ziua mondială a misiunilor 2017.

05/06/2017 11:01

RV 05 iun 2017. ”Misiunea, la inima credinței creștine” este tema mesajului transmis de papa Francisc în vederea Zilei mondiale a misiunilor 2017. Prin tradiție, această Zi specială se marchează în întreaga Biserică în penultima duminică din luna octombrie, drept care anul acesta cade în 22 octombrie. Mesajul papei Francisc a fost publicat ieri, solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt. Redăm mai jos în traducerea noastră de lucru Mesajul papei Francisc la Ziua mondială a misiunilor 2017.

Misiunea, la inima credinţei creştine

Iubiţi fraţi şi surori,

Ziua Mondială a Misiunilor ne convoacă și în acest an în jurul persoanei lui Isus, ”primul şi cel mai mare evanghelizator” (Paul al VI-lea, exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, 7), care ne invită fără încetare să vestim Evanghelia iubirii lui Dumnezeu Tatăl în puterea Duhului Sfânt. Această Zi ne îndeamnă să reflectăm din nou asupra misiunii de la inima credinţei creştine. De fapt, Biserica este misionară prin însăși natura ei; dacă n-ar fi aşa, ea nu ar mai fi Biserica lui Cristos, ci o asociaţie între multe altele, care foarte repede ar sfârși odată cu atingerea propriului scop şi ar dispărea. De aceea, suntem invitaţi să ne punem câteva întrebări care ating însăşi identitatea noastră creştină şi responsabilităţile noastre de credincioşi, într-o lume confuză din cauza atâtor iluzii, rănită de mari frustrări şi sfâşiată de numeroase războaie fratricide care, pe nedrept, îi lovesc în special pe cei nevinovaţi. Care este fundamentul misiunii? Care este inima misiunii? Care sunt atitudinile vitale ale misiunii?

Misiunea şi puterea transformatoare a Evangheliei lui Cristos, calea, adevărul şi viaţa
1. Misiunea Bisericii, destinată tuturor oamenilor de bunăvoinţă, este întemeiată pe puterea transformatoare a Evangheliei. Evanghelia este o Veste Bună care poartă în sine o bucurie molipsitoare, deoarece conţine şi oferă o viaţă nouă: viața lui Cristos cel înviat, care, comunicându-l pe Duhul său dătător de viaţă, devine pentru noi Calea, Adevărul şi Viaţa (cf. In 14,6). El este Calea care ne invită să-l urmăm cu încredere şi curaj. Urmându-l pe Isus drept Cale a noastră, îi experimentăm Adevărul şi primim Viaţa sa, care este comuniune deplină cu Dumnezeu Tatăl în puterea Duhului Sfânt, ne face liberi de orice formă de egoism şi este sursă de creativitate în iubire.

2. Dumnezeu Tatăl vrea această transformare existenţială a fiilor săi şi a fiicelor sale; o transformare care se exprimă ca un cult în duh şi adevăr (cf. In 4,23-24), într-o viaţă însufleţită de Duhul Sfânt imitându-l pe Fiul Isus spre gloria lui Dumnezeu Tatăl. «Gloria lui Dumnezeu este omul viu» (Irineu, Adversus haereses IV, 20, 7). În acest mod, vestirea Evangheliei devine cuvânt viu şi eficace care realizează ceea ce proclamă (cf. Is 55,10-11), adică Isus Cristos, care încontinuu se face trup în orice situaţie umană (cf. In 1,14).

Misiunea şi timpul potrivit (kairos) al lui Cristos
3. Deci, misiunea Bisericii nu este răspândirea unei ideologii religioase şi nici propunerea unei etici sublime. Multe mişcări din lume ştiu să producă idealuri înalte sau exprimări etice însemnate. Prin misiunea Bisericii, Isus Cristos este cel care continuă să evanghelizeze şi să acţioneze, şi de aceea ea reprezintă un kairos, timpul potrivit al mântuirii în istorie. Prin proclamarea Evangheliei, Isus devine mereu din nou contemporanul nostru, pentru ca acela care-l primeşte cu credinţă şi iubire să experimenteze forţa transformatoare a Duhului său de Înviat, care fecundează umanul şi creaţia aşa cum face ploaia cu pământul. «Învierea sa nu este un lucru din trecut; conţine o forţă de viaţă care a pătruns lumea. Acolo unde pare că totul este mort, din orice parte apar din nou vlăstarele învierii. Este o forţă fără egal» (exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 276).

4. Să ne amintim mereu că «la începutul existenţei creştine nu este o decizie etică sau o mare idee, ci întâlnirea cu un eveniment, cu o Persoană, care dă vieţii un nou orizont şi prin aceasta îi dă direcţia decisivă» (Benedict al XVI-lea, scrisoarea enciclică Deus caritas est, 1). Evanghelia este o Persoană, care încontinuu se oferă şi încontinuu invită pe cel care o primeşte cu credinţă umilă şi activă să împărtăşească viaţa sa printr-o participare efectivă la misterul său pascal de moarte şi înviere. Evanghelia devine astfel, prin Botez, izvor de viaţă nouă, liberă de străpânirea păcatului, luminată şi transformată de Duhul Sfânt; prin Mir, devine ungere întăritoare care, graţie aceluiaşi Duh, arată căi şi strategii noi de mărturie şi de apropiere; şi prin Euharistie devine hrană a omului nou, «medicament al nemuririi» (Ignaţiu din Antiohia, Epistula ad Ephesios, 20, 2).

5. Lumea în mod esenţial are nevoie de Evanghelia lui Isus Cristos. Prin Biserică, El continuă misiunea sa de Bun samaritean, îngrijind rănile însângerate ale omenirii, şi de Bun păstor, căutându-l fără încetare pe cel care s-a rătăcit pe cărări întortocheate şi fără ţintă. Şi, mulţumire fie lui Dumnezeu, nu lipsesc experienţe semnificative care mărturisesc forţa transformatoare a Evangheliei. Mă gândesc la gestul studentului Dinka, un tânăr care, cu preţul vieţii, protejează un alt student din tribul Nuer destinat să fie ucis. Mă gândesc la celebrarea euharistică de la Kitgum, în nordul Ugandei, [oraș] pe atunci însângerat de cruzimea unui grup de rebeli, când un misionar i-a pus pe oameni să repete cuvintele lui Isus pe cruce: ”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”, ca expresie a strigătului disperat al fraţilor şi surorilor Domnului răstignit. Acea celebrare a fost pentru oameni izvor de mare mângâiere şi de atâta curaj. Şi putem să ne gândim la atâtea, la nenumărate mărturii ale modului în care Evanghelia ajută la depășirea închiderilor, conflictelor, rasismului, tribalismului, promovând pretutindeni şi între toţi oamenii reconcilierea, fraternitatea şi împărtăşirea.

Misiunea inspiră o spiritualitate de continuu exod, pelerinaj şi exil
6. Misiunea Bisericii este însufleţită de o spiritualitate de exod continuu. Este vorba de «a ieşi din propria comoditate şi a avea curajul de a ajunge la toate periferiile care au nevoie de lumina Evangheliei» (exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 20). Misiunea Bisericii stimulează o atitudine de pelerinaj continuu prin diferitele pustiuri ale vieţii, prin diferitele experienţe de foame şi sete de adevăr şi de dreptate. Misiunea Bisericii inspiră o experienţă de exil continuu, pentru a-l face pe omul însetat de infinit să simtă condiţia sa de pribeag pe cale către patria definitivă, îndreptat între un ”deja” şi un ”încă nu” al Împărăţiei cerurilor.

7. Misiunea îi spune Bisericii că ea nu este un scop în sine, ci instrument umil şi mediere a Împărăţiei. O Biserică autoreferenţială, care se complace de succesele pământeşti, nu este Biserica lui Cristos, trupul său răstignit şi glorios. Iată, deci, pentru ce trebuie să preferăm mai degrabă «o Biserică accidentată, rănită şi murdară pentru că a ieşit pe străzi, decât o Biserică bolnavă datorită închiderii şi comodităţii de a se fi atașat de propriile siguranţe» (ibid., 49).

Tinerii, speranţa misiunii
8. Tinerii sunt speranţa misiunii. Persoana lui Isus şi Vestea Bună proclamată de El continuă să-i fascineze pe mulţi tineri. Ei caută parcursuri în care să realizeze curajul şi elanurile inimii în slujba omenirii. «Sunt mulţi tinerii care îşi oferă ajutorul lor solidar în faţa relelor din lume şi desfășoară diferite forme de activitate şi de voluntariat [...]. Ce frumos e ca tinerii să fie ”călători ai credinţei”, fericiţi să-l ducă pe Isus pe orice stradă, în orice piaţă, în orice colţ al pământului!» (ibid., 106). Următoarea adunare generală a Sinodului Episcopilor, care se va celebra în 2018 cu tema ”Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional”, se prezintă ca ocazie providenţială pentru a-i implica pe tineri în responsabilitatea misionară comună, care are nevoie de bogata lor imaginaţie şi creativitate.

Slujirea Operelor Misionare Pontificale
9. Operele Misionare Pontificale sunt un instrument preţios pentru a trezi în fiecare comunitate creştină dorinţa de a ieşi din propriile graniţe şi din propriile siguranţe şi să înainteze în larg pentru a vesti tuturor Evanghelia. Printr-o profundă spiritualitate misionară care trebuie trăită zilnic, o angajare constantă de formare şi animare misionară, adolescenţii, tinerii, adulţii, familiile, preoţii, călugării şi călugăriţele, episcopii sunt implicaţi pentru ca să crească în fiecare o inimă misionară. Ziua mondială a misiunilor, promovată de Opera de Răspândire a Credinţei, este ocazia propice pentru ca inima misionară a comunităţilor creştine să participe cu rugăciunea, mărturia vieţii şi comuniunea bunurilor pentru a răspunde la gravele şi vastele necesităţi ale evanghelizării.

A face misiune cu Maria, Mama evanghelizării
10. Iubiţi fraţi şi surori, să facem misiunea inspirându-ne de la Maria, Mama evanghelizării. Ea, mişcată de Duhul Sfânt, a primit Cuvântul vieţii în profunzimea credinţei sale umile. Să ne ajute Fecioara să spunem ”da”-ul nostru în urgenţa de a face să răsune Vestea cea bună a lui Isus în timpul nostru; să ne dobândească o nouă ardoare de înviaţi ca să ducem la toţi Evanghelia vieţii care învinge moartea; să mijlocească pentru noi ca să dobândim sfânta îndrăzneală de a căuta noi drumuri prin care darul mântuirii să ajungă la toţi oamenii.

(rv - A. Dancă)

05/06/2017 11:01