Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Biserica în lume

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 7 iunie 2017

Audiența geerală de miercuri, 7 iunie 2017, din Piața Sfântul Petru - AP

07/06/2017 13:30

RV 07 iun 2017. Știrile zilei la Radio Vatican difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Dumnezeu, Tată bun, nu poate sta fără noi: Papa, la cateheza audienței generale
"Paternitatea lui Dumnezeu, izvorul speranței noastre" este tema catehezei audienței generale de miercuri, 7 iunie, din Piața Sfântul Petru, inspirată dintr-un fragment al Evangheliei după sfântul Luca, capitolul 11, în care se relatează despre cererea, adresată de un discipol lui Isus, de a-i învăța să se roage.
«Exista ceva fascinant în rugăciunea lui Isus, într-atât de fascinant încât într-o zi unul din discipolii săi cere să fie învățat să se roage. Episodul se găsește în Evanghelia după sfântul Luca care, între evangheliști, a documentat cel mai mult misterul lui Cristos în rugăciune. Domnul se ruga. Discipolii lui Isus sunt impresionați de faptul că, îndeosebi dimineața și seara, [Isus] se retrage în rugăciune și 'se cufundă' în rugăciune. De aceea, într-o zi îi cer să-i învețe să se roage (cf c 11,1) », a explicat papa Francisc, referindu-se la contextul în care Isus îi învață pe discipoli să-l invoce pe Tatăl ceresc.

Cardinalul Turkson la New York, la conferința dedicată menținerii și folosirii mărilor și a resurselor marine
Cardinalul Peter Turkon a luat cuvântul, în calitate de șef al delegației Sfântului Scaun, la Conferința Națiunilor Unite de la New York, dedicată temei menținerii și folosirii oceanelor, mărilor și resurselor marine în vederea dezvoltării sustenabile. Prefectul Departamentului în Serviciul Dezvoltării Umane Integrale a pus în lumină perspectiva deschiderii unor noi căi maritime de transport, în urma unei tot mai crescânde cereri referitoare la sectoare cruciale, printre care cel al pescuitului și al activităților de cercetare și de extracție a gazului. Această perspectivă legată de viitorul mărilor și al oceanelor pune în fața exigenței sustenabilității, a adăugat cardinalul Turkson, subliniind totodată marea oportunitate legată de îmbunătățirea cunoștințelor și a cercetării privitoare la contextul marin și ocazia de a răspunde degradării ambientale și procesului de acidificare a oceanelor. Totodată, reprezintă o oportunitate pentru îmbunătățirea vieții persoanelor și întărirea securității alimentare.    

India. Inițiative Caritas pentru combaterea muncii minorilor
Sunt numeroase inițiativele și eforturile din partea asociației Caritas din India pentru combaterea plăgii muncii minorilor din această țară. Potrivit datelor ultimului recensământ efectuat în 2011, numărul total al copiilor care lucrează, cu vârste între 5 și 14 ani, este de 4,3 milioane, date ce revelează o importantă reducere față de numărul de 12 milioane înregistrat în 2001. În schimb, se înregistrează o înrăutățire legată de vârsta copiilor. Potrivit unui raport UNICEF din 2017, procentajul copiilor care lucrează, cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani, a crescut de la 15% în 2001, la 25% în 2011.
Problematica copiilor care muncesc și nu frecventează școala rămâne așadar "o chestiune gravă de care India ar trebui să se rușineze",  după cum subliniază asociația Caritas din India. Biserica din India, prin diferitele sale asociații, este activ implicată în contrastarea muncii minorilor, în special în privința tutelării și a reabilitării minorilor. India înregistrează unul dintre cele mai mari numere de minori implicați în câmpul muncii, în Andhra Pradesh înregistrându-se circa 400.000 de copii cu vârste între 7 și 14 ani, care muncesc circa 14-16 ore pe zi în producția bumbacului. În multe state, mii de baby-muncitori sunt constrânși să lucreze timp de multe ore pe zi în mine, hoteluri, magazine, restaurante sau fabrici de brățări, unde cei mici sunt preferați pentru că sunt mult mai abili și mai rapizi la lipirea pietrelor pe suvenirurile atât de căutate de turiști. 

Sesiunea plenară a Consiliului Pontifical pentru Dialog Interreligios
Între 7 și 9 iunie se desfășoară în Vatican sesiunea plenară a Consiliului Pontifical pentru Dialog Interreligios cu tema "Rolul femeii în educația privind fraternitatea universală", prezidată de cardinalul Jean-Louis Tauran. Tema va fi abordată dintr-u punct de vedere general, prin intermediul a patru reflecții: "Femeia educatoare în spiritul fraternității universale"; "Calitățile feminine împotriva paradigmei tehnocratice: o perspectivă socială catolică asupra contribuției adusă de femei fraternității" și "Construirea păcii: contribuția femeilor".

Necesitatea sfinților de fiecare zi, în Tweet-ul papei Francisc
"Biserica are nevoie de sfinții de fiecare zi, de sfinții vieții obișnuite, trăită în mod coerent", se spune în mesajul papei Francisc de miercuri, 7 iunie, postat pe contul de Twitter @Pontifex 

Aici, emisiunea zilei în format audio: 

07/06/2017 13:30