Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Spiritualitate

Itala Mela (1904 - 1957) a fost beatificată în Italia: exemplu de caritate trinitară

Itala Mela, beatificată sâmbătă, 10 iunie 1917, în localitatea italiană La Spezia - RV

10/06/2017 13:30

10 iunie 2017. Începând de sâmbătă, 10 iunie, Biserica are o nouă fericită. Este vorba despre Itala Mela, mistică din prima jumătate a secolului trecut care s-a dedicat aprofundării dimensiunii trinitare a vieții creștine. Sfânta Liturghie de beatificare, celebrată sâmbătă, în cursul dimineții, în localitatea italiană La Spezia, a fost prezidată de cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților.

Născută în Ligura, într-o familie cu principii sănătoase chiar dacă tatăl ei era ateu, Itala și-a trăit anii tinereții departe de credința creștină. Moartea fratelui mai mic avea să o cufunde într-o disperare profundă însă, în timpul studiilor universitare, a început să trăiască sub călăuza moto-ului: "Doamne, dacă exiști, fă-te cunoscut". Acesta a reprezentat punctul de plecare într-un parcurs care, în ciuda condițiilor de sănătate șubrede, a condus-o la pătrunderea în misterul Trinității, făcând-o chiar să-și schimbe numele din Itala în Maria Trinității. În 1933 și-a încheiat noviciatul benedictin, făcând profesiunea de credință ca oblată în bazilica Sfântul Paul dinafara Zidurilor, la Roma.

Intervievat de colega noastră Giada Aquilino, cardinalul Angelo Amato a evidențiat elementul care distinge portretul spiritual al noii fericite, spunând:
Card. Amato: «Conștientizarea prezenței, în sufletul ei, a Preasfintei Treimi, a determinat-o pe Maria nu doar să facă voturile clasice de sărăcie, curăție și ascultare dar și cele eremitice, de totală abandonare providenței divine, ea nemaivrând să-și aparțină câtuși de puțin. Voia să-i aparțină în întregime lui Dumnezeu, ca fiică ascultătoare a Tatălui, discipolă fidelă a lui Cristos, tabernacol pur al Spiritului Sfânt.»

Prin viața sa, Itala Mala avea să devină un punct de referință pentru mulți, după cum a evidențiat cardinalul prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților:
Card. Amato: «Revărsa cu delicatețe, bunătate și concretețe intensa caritate trinitară asupra aproapelui aflat în dificultate. Înafara rugăciunii și al sfatului, Itala era generoasă în înfăptuirea carității, prin colecte de bani, alimente, haine și alte gesturi concrete, chiar dacă ea nu se bucura de o condiție economică înfloritoare, după cum nu beneficia nici de o prea bună stare de sănătate.»

Itala Mela avea să moară la 53 de ani. Era pe 29 aprilie 1957, însă mesajul acestei noi fericite continuă să fie foarte actual, cardinalul Amato sintetizându-l astfel:
Card. Amato: «Chemarea universală la sfințenie este valabilă nu doar pentru preoți și persoane consacrate, dar și pentru credincioșii laici care, dacă trăiesc botezul în mod autentic, pot deveni protagoniștii noii evanghelizări. Societatea are nevoie de sfinți laici în orice sector din multipla sa realitate: în domeniul educației, al familiei, al comunicațiilor sociale, al economiei, sportului, în domeniul muncii și în politică. Prin fericita Itala Mela, Biserica oferă un mesaj de încredere în posibilitatea laicilor de a trăi din plin sfințenia creștină și de a fi făuritori și protagoniști ai reînnoirii culturale și spirituale a Societății.»

RV/AM

10/06/2017 13:30