Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Biserica în lume

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 12 iunie 2017

13 iunie: Sfântul Anton de Padova

12/06/2017 13:30

RV 12 iun 2017. Știrile zilei la Radio Vatican difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Consolarea să nu fie cosmetizată; adevărata mângâiere vine de la Dumnezeu: papa Francisc, la 'Sf. Marta'
Consolarea este un dar al lui Dumnezeu și o slujire în favoarea altora. Nimeni nu poate să se auto-consoleze, pentru că sfârșește prin a se lua pe sine ca model și punct de referință. în predica Sfintei Liturghii, celebrată luni dimineață, inspirându-se din prima lectură a liturgiei zilei, luată din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni, capitolul 1,pontiful a pus accentul pe deschiderea inimii, condiție esențială pentru dobândirea consolării. 

O nouă reuniune a Consiliului cardinalilor (C9) cu participarea Sfântului Părinte
În cursul dimineții de luni, 12 iunie 2017, papa Francisc a participat la cea de-a XX-a reuniune a Consiliului celor 9 cardinali (C9), care se desfășoară în Cetatea Vaticanului între 12-14 iunie. Prima reuniune a acestui Consiliu, înființat de papa Francisc la scurt timp după alegerea sa ca Succesor al lui Petru, a avut loc în zilele 1-3 octombrie 2013. Anul acesta, reuniunile precedente au avut loc în perioada 13-15 februarie și 24-26 aprilie. Consiliul celor nouă cardinali a fost înființat în 13 aprilie 2013 şi confirmat de documentul papei din 28 septembrie, pentru a-l ajuta la conducerea Bisericii Universale şi a elabora un plan de revizuire a constituţiei apostolice ”Pastor bonus” privind reforma Curiei Romane. Din Consiliul celor nouă cardinali fac parte hondurianul Óscar Andrés Rodríguez Maradiaga, SDB, arhiepiscop de Tegucigalpa (Honduras), italianul Giuseppe Bertello, președintele Comisiei Pontificale pentru Statul Cetății Vaticanului, chilianul Francisco Javier Errázuriz Ossa, arhiepiscop emerit de Santiago de Chile, indianul Oswald Gracias, arhiepiscop de Bombay (India), germanul Reinhard Marx, arhiepiscop de Munchen și Freissing (Germania), congolezul Laurent Monsengwo Pasinya, arhiepiscop de Kinshasa (R. D. Congo), americanul Sean Patrick O'Malley, O.F.M.Cap., arhiepiscop de Boston (Statele Unite ale Americii), australianul George Pell, prefectul Secretariatului pentru economie, și italianul Pietro Parolin, secretarul de Stat al Sfântului Scaun.

Mesajul papei Francisc la prima Zi mondială a săracilor
Va fi prezentat marți, 13 iunie, comemorarea liturgică a Sfântului Anton de Padova, mesajul papei Francisc la prima Zi mondială a săracilor, înființată de Sfântul Părinte la încheierea Jubileului extraordinar al milostivirii. Această Zi specială urmează să fie marcată anual în penultima duminică a anului liturgic (a XXXIII-a), astfel că în 2017 aceasta cade în 19 noiembrie. La întâlnirea cu jurnaliștii din Sala de presă a Sfântului Scaun vor interveni, printre alții, arhiepiscopul Rino Fisichella și mons. José Octavio Ruiz Arenas, președinte, respectiv, secretar al Consiliului pontifical pentru promovarea noii evanghelizări. Ziua mondială a săracilor a fost înființată de papa Francisc la finalul Jubileului milostivirii. În scrisoarea sa apostolică „Misericordia et Misera”, pontiful a afirmat că în timpul Jubileului celor excluși social, din 11-13 noiembrie 2016, ”mi-a venit idea unui alt semn tangibil al acestui An Sfânt Extraordinar, pe care Biserica să îl celebreze în cea de-a 33-a duminică din timpul liturgic de peste an: o Zi mondială a săracilor”. ”Ar fi un mod demn de pregătire pentru celebrarea solemnității lui Cristos, Regele Universului, care se identifică cu cei mici, cu cei săraci, și care ne va judeca după faptele noastre de milostivire”, se mai citește în scrisoarea sa apostolică. Această Zi va ajuta atât comunitățile cât și persoanele ”să reflecteze asupra modului în care sărăcia este în chiar inima Evangheliei și că, atâta vreme cât Lazăr stă la ușa caselor noastre, nu poate exista nici dreptate, nici pace socială”. ”Această Zi va reprezenta o formă adevărată de nouă evanghelizare, ce poate înnoi fața Bisericii în contextul în care ea perseverează în activitatea ei perenă de convertire pastorală și de mărturie despre milostivire”. Întreaga existență creștină, observa pontiful, este, în realitate, un timp al milostivirii, iar ”săracii trebuie să simtă că sunt priviți cu respect și atenție de cei ce au învins indiferența și au descoperit ce este esențial în viață”. Scrisoare apostolică „Misericordia et Misera” a fost publicată pe 21 noiembrie 2016 și semnată de pontif pe 20 noiembrie, în timpul Liturghiei de închidere a Jubileului Milostivirii. 

Încurajarea papei Francisc adresată participanților la pelerinajul pe jos Macerata-Loreto (Italia)
A avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică (10-11 iunie a.c.) anualul pelerinaj pe jos Macerata – Loreto, în Italia, cu Sfânta Liturghie celebrată pe stadionul ”Helvia Recina” din Macerata de card. Kevin Farrel, prefectul Departamentului pentru laici, familie și viață. Tema pelerinajului din acest an, ”Mă iubești tu?”, este luată din întrebarea pe care Isus i-o adresează după înviere sfântului apostol Petru și reprezintă, în intenția organizatorilor, un îndemn de a parcurge un itinerar de conștientizare personală a credinței, pornind de la certitudinea că raportul dintre om și mister trece printr-o adeziune personală. În acest an jertfa spirituală a pelerinajului pe jos a fost dedicată în mod particular pentru persoanele care au avut de suferit de pe urma cutremurului, dar și pentru cei care trec prin situații dificile din cauza războiului, migranți, creștinii prigoniți și pentru tineri. Pelerinajul a fost deschis de așa numita ”Flacără a păcii”, binecuvântată pe 7 iunie de papa Francisc la audiența generală din Piața San Pietro. Înainte de a ajunge la pelerinajul pe jos, ”Flacăra păcii” a traversat mai multe localități din teritoriile afectate de seism, precum Amatrice, Norcia, Preci și Camerino. La începutul pelerinajului, Sfântul Părinte a transmis prin telefon o încurajare creștină și binecuvântarea sa apostolică. «Doresc să vă salut - a spus pontiful - în acest moment în care începe pelerinajul. Vă urez un pelerinaj reușit! Tema pelerinajului este o frază foarte frumoasă: ”Mă iubești tu?”. Dar este o frază cu două direcții, ca drumurile cu două sensuri. Și eu pot să-l întreb pe Isus: ”Mă iubești tu?”. Iar Isus îmi pune mie întrebarea: ”Mă iubești tu?”. Vă doresc ca în această seară, pe drum, în pelerinaj, fiecare dintre voi să audă glasul lui Isus care întreabă: ”Mă iubești tu?”, să se gândească și să-i răspundă lui Isus. Apoi, să-l întrebe la rândul său pe Isus: ”Isuse, mă iubești tu?” și să audă ceea ce Isus îi spune în inimă. O mare îmbrățișare, una mare! Vă urez un bun pelerinaj, dar cu această frază cu dublu sens: Isus, care îmi spune mie ”Mă iubești tu?” și eu, care îi spun lui Isus: ”Mă iubești tu?”. Domnul să vă binecuvânteze și Fecioare Maria să vă ocrotească!».

Italia. Festival anual dedicat sfântului Anton de Padova
Începe marți, 13 iunie, în Italia, la Rieti, festivalul 'Giugno Antoniano Rietino' aflat sub semnul sfântului Anton de Padova. În acest an, inițiativa spirituală cu desfășurare în luna iunie este dedicată populației din centrul Italiei, afectată de cutremurul de pământ de anul trecut. Festivalul începe printr-o Sfântă Liturghie solemnă, prezidată de cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale. Organizatorii festivalului își propun să depășească pragul simplei comemorări a unui dezastru soldat cu grave pierderi umane și materiale, propunând o angajare concretă legată de reconstrucția care abia a început, având nevoie să fie monitorizată și încurajată. Programul festivalului este bogat în inițiative, printre acestea numărându-se binecuvântarea copiilor, care va avea loc în data de 15 iunie. În planul devoțiunii populare, evenimentul culminant va fi reprezentat de procesiunea cu statuia sfântului Anton, precedate de momente de aprofundare, precum cel legat de 'Amoris laetitia'. Referitor la decizia de a dedica festivalul antonian din acest an populației sinistrate, mons. Domenico Pompili, episcop de Rieti, a declarat pentru Radio Vatican: «Teritoriul nostru este de mici dimensiuni, cu o populație redusă numeric, existând uneori riscul dividerii în grupuri și mai mici. Cred că, în acest moment, convergența este mai importantă ca oricând, această tragedie putând să se transforme într-o ocazie de reconstrucție, însă rămânând uniți, fără această condiție fiind imposibil să se ajungă prea departe.» (AM)

De la Padova la Roma, o nouă statuie a Sfântului Anton de Padova
A fost amplasată duminică, 11 iunie a.c., în bazilica Sfânta Praxida din Roma statuia Sfântului Anton de Padova donată de Frații franciscani din Padova și de editura franciscană ”Mesagerul Sfântului Anton” bisericii paleocreștine din cartierul roman Monti. Noua statuie o înlocuiește pe precedenta care a fost distrusă în septembrie anul trecut în urma unui episod de vandalism. Noua imagine a ”Sfântului minunilor”, potrivit unui comunicat de presă, era însoțită de directorul general al revistei ”Mesagerul Sfântului Anton”, pr. Giancarlo Zamengo. Cu această ocazie, Fratele franciscan a adus în Cetatea Eternă și o relicvă a Sfântului care duminică, după Sf. Liturghie și binecuvântarea statuii, a fost expusă pentru venerația numeroșilor cinstitori ai Sfântului Anton prezenți în bazilica romană Sfânta Praxida. Potrivit unei tradiții, primul locaș de cult închinat Sfintei martire Praxida, fecioară , a fost construit încă de la jumătatea secolului al II-lea pe locul casei acesteia, în care se spune că părinții săi i-au oferit găzduire, câteva decenii înainte, chiar Sfântului apostol Petru. Praxida a murit martiră în timpul persecuției împăratului Antoninus Pius (138-161). 

Aici, emisiunea zilei:

(rv- A. Danca)

12/06/2017 13:30