2017-06-21 12:15:00

Mijlocirea sfinților, sprijin pentru speranța incurabilă a creștinilor: Papa, la audiența generală


21 iunie 2017. «Creștinii, în lupta împotriva răului, nu disperă. Creștinismul cultivă o incurabilă încredere: nu crede că forțele negative și distrugătoare pot învinge. Ura și moartea și războiul nu au ultimul cuvânt în istoria omului. În orice moment al vieții, Dumnezeu ne ține de mână, după cum suntem sprijiniți și de prezența discretă a tuturor credincioșilor care ne-au precedat cu semnul credinței », a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, a 27-a cateheză dedicată de pontif speranței creștine.

Intitulată “Sfinții, mărturisitori și tovarăși de speranță”, reflecția pontifului a scos în evidență mesajul transmis nouă de mărturisitorii lui Cristos care ne-au precedat cu semnul credinței, mesaj potrivit căruia viața creștină nu este un ideal de neatins. Totodată, mijlocirea sfinților este izvor de încredere, după cum a explicat Sfântul Părinte:
Papa Francisc: «Când doi logodnici consacră iubirea lor în sacramentul Căsătoriei, este invocată din nou pentru ei – de această dată în calitate de cuplu – mijlocirea sfinților. Iar această invocație este izvor de încredere pentru cei doi tineri care pornesc în călătoria vieții de căsătorie. Cine iubește cu adevărat are dorința și curajul de a spune “pentru totdeauna”, dar știe că are nevoie de harul lui Cristos și de ajutorul sfinților pentru a trăi viața de căsătorie pentru totdeauna. Nu cum spun unii “până când durează iubirea”. Nu așa, ci pentru totdeauna. Altfel, mai bine nu te căsătorești. Sau [căsătorie] pentru totdeauna sau nimic. De aceea, în liturgia nupțială se invocă prezența sfinților. Și în momentele dificile trebuie să avem curajul să ridicăm ochii la cer, gândindu-ne la numeroșii creștini care au trecut prin chinuri și au păstrat albă haina botezului, spălând-o în sângele mielului (cf Ap 7,14); așa spune cartea Apocalipsei. Dumnezeu nu ne abandonează niciodată: ori de câte ori vom avea nevoie, va veni un înger al său pentru a ne ajuta să ne ridicăm și pentru a ne insufla mângâiere. „Îngeri” care au chip și inimă de om, pentru că îngerii lui Dumnezeu sunt mereu aici, ascunși în mijlocul nostru. »

Rămânând asupra importanței mijlocirii sfinților, invocată mai ales în momentul primirii sacramentelor, începând cu Botezul, pontiful a spus că și preoții păstrează amintirea invocației sfinților rostită asupra lor:
Papa Francisc: «Este unul din momentele cele mai impresionante din liturgia de sfințire a preoților. Candidații se întind pe jos, cu fața la pământ. Și întreaga adunare, condusă de episcop, invocă mijlocirea sfinților. Un om ar rămâne strivit sub greutatea misiunii care-i este încredințată, însă simțind că întreg paradisul este în spatele său, că harul lui Dumnezeu nu va lipsi pentru că Isus rămâne mereu fidel, atunci putem porni senini și întăriți. Nu suntem singuri. »

Amintim că “suntem țărână care aspiră la cer”, că forțele noastre sunt slabe, dar că misterul harului lui Dumnezeu este puternic, papa Francisc a invocat de la Domnul „speranța sfințeniei”. “Fie ca Domnul să ne dea harul de a crede atât de profund în El încât să devenim imaginea lui Cristos pentru această lume”.  

În cadrul audienței generale de miercuri, 21 iunie, Sfântul Părinte s-a întâlnit cu o delegație a membrilor și a responsabililor Ligii Naționale de Fotbal American. În discursul adresat lor, pontiful a evidențiat importanța de a le oferi modele de persoane care să le arate tinerilor frumusețea trăirii lealității în viața personală, în familie și în societate și importanța de a scoate la iveală ceea ce au mai bun, punând în valoare darurile și talentul dăruite de Dumnezeu.

La audiența generală a fost prezentă și artista plastică de origine armeană Marietta Armena, rezidentă în Germania de peste 20 de ani care i-a dăruit pontifului un tablou cu prilejul împlinirii unui an de la vizita apostolică a Sfântului Părinte în Armenia.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.