Creștinii, profeți de bucurie și de speranță pascală: la papa Francisc, Frații din Congregația Învierii

La papa Francisc, frații congregației Învierii

RV 24 iun 2017. Papa Francisc i-a primit azi în audiență, în Sala Consistoriului din Palatul Apostolic, pe participanții la capitolul general al Congregației Învierii Domnului Nostru Isus Cristos. Fiind fiii spirituali ai lui Bogdan Janski, apostolul polonezilor care au emigrat în Franța în secolul al XIX-lea, papa Francisc le-a spus Fraților că această congregație a fost înființată ”ca să dea mărturie că Învierea lui Cristos este la baza vieții creștine, ca să vestească exigența învierii personale și să sprijine comunitatea în misiunea ei de slujire a Împărăției lui Dumnezeu”. Pornind de la tema adunării generale a congregației, ”Mărturisitori ai prezenței Domnului înviat: de la comunitate spre lume”, pontiful a subliniat trei aspecte. Mai întâi, ”mărturisitori ai prezenței Domnului înviat”, cu alte cuvinte, misionari, apostoli ai Celui viu.
Papa Francisc: «Pentru aceasta vă propun ca icoană pe Maria Magdalena, apostolă a apostolilor, care în dimineața Învierii, după ce l-a întâlnit pe Isus înviat, îl vestește celorlalți apostoli. Ea îl căuta pe Isus mort și l-a găsit viu. Aceasta este Vestea cea bună plină de bucurie pe care o duce la ceilalți: Cristos este viu și are puterea de a învinge moarte și de a ne da viața veșnică».

De aici, îndemnul Sfântului Părinte pentru ca ”nostalgia unui trecut care a fost rodnic în vocații și grandios în realizări să nu vă împiedice să vedeți viața pe care Domnul o face să înmugurească alături de voi în momentul de față. Nu fiți oameni nostalgici, ci oameni care, mânați de credința în Dumnezeul istoriei și al vieții, vestesc venirea aurorei chiar și în toiul nopții (cf. Is 21,11-12). Oameni contemplativi care, cu privirea inimii îndreptată spre Domnul, știu să vadă ceea ce nu văd alții, împiedicați de grijile acestei lumi; oameni care știu să proclame, cu îndrăzneala care vine de la Duhul Sfânt, că Isus Cristos este viu și este Domnul”. Pe de altă parte, a remarcat pontiful, Maria Magdalena și femeile care merg la mormântul lui Isus (cf. Lc 24, 1-8) sunt, în realitate, femei ”în ieșire”: părăsesc ”cuibul” lor și pornesc la drum, știu să riște. ”Duhul vă cheamă și pe voi, Frați ai Învierii”, a spus Sfântul Părinte, ”ca să fiți oameni pe cale, un Institut «în ieșire» spre periferiile umane, acolo unde este necesar să duceți lumina Evangheliei. Vă cheamă să fiți căutători ai chipului lui Dumnezeu acolo unde se află: nu în morminte – «De ce-l căutați pe cel viu printre cei morți?» (v. 5) – ci acolo unde El trăiește: în comunitate și în misiune”.

Al doilea aspect subliniat de Sfântul Părinte: ”De la comunitate spre lume”. Asemenea discipolilor de la Emaus, a fost îndemnul său, ”lăsați-vă ajunși de Cel înviat, fie individual, fie comunitar, în special de-a lungul drumurilor dezamăgirii și al abandonului (cf. Lc 24,11 șu.). Această întâlnire vă va face să alergați din nou, plini de bucurie și fără întârziere, către comunitate și, de la aceasta, spre lumea întreagă pentru a vesti: ”Cu adevărat Domnul a înviat!” (v.34).
Papa Francisc: «Câți cred în Cel înviat au curajul de ”a ieși” pentru a duce Vestea cea bună a învierii, asumându-și riscurile mărturiei, cum au făcut apostolii! Câți sunt cei care așteaptă această veste bună! Nu ne este îngăduit să-i privăm de aceasta. Dacă Învierea lui Cristos este certitudinea noastră cea mai mare și comoara cea mai prețioasă, cum să nu alergăm ca să o vestim celorlalți?»

Maniera concretă de a arăta bucuria învierii este viața fraternă în comunitate. ”Este vorba”, a subliniat pontiful, ”de primirea fraților pe care Domnul ni-i dăruiește, nu cei pe care noi îi alegem, dar cei pe care Domnul ni-i dăruiește. De când Cristos a înviat nu ne mai este permis, cum spune apostolul Pavel, să ne uităm la ceilalți de o manieră umană (cf. 2 Cor 5,16). Îi vedem și îi primim ca pe un dar al Domnului. Celălalt este un dar care nu poate fi manipulat sau disprețuit, un dar de primit cu respect pentru că în el, mai ales dacă este slab și fragil, vine în întâmpinarea mea Cristos însuși”. Sfântul Părinte a îndemnat în acest sens la asumarea vieții fraterne în comunitate ca ”prima formă de evanghelizare”, edificând comunități ”deschise misiunii” și abandonând ”autoreferențialitatea care conduce la moarte”. Cultivând ”mistica întâlnirii” în fața ”unei societăți care tinde să reducă totul la același nivel și la masificare, în care injustiția duce la împotriviri și dezbină, într-o lume sfâșiată și agresivă”, persoanele consacrate sunt chemate să dea mărturie pentru frumusețea vieții fraterne.

În fine, cel de-al treilea aspect: ”profeți de bucurie și de speranță pascală”. Papa Francisc a subliniat că prin participarea la misterul pascal am devenit ”înviați pentru a face să învie, eliberați pentru a elibera, născuți la viața cea nouă pentru a face să se nască viața cea nouă în toți cei pe care-i întâlnim pe drumul nostru”. Sfântul Părinte a îndemnat Frații învierii să poarte mereu cu sine întrebarea îngerului de la mormântul gol: ”De ce-l căutați pe cel viu printre cei morți?” (Lc 24,5). Aceasta ”vă va ajuta să ieșiți din momentele de tristețe și vă va deschide la orizonturi de bucurie și speranță. Vă va permite să răsturnați pietrele mormintelor și vă va da tăria să proclamați Vestea cea bună în această cultură care, de multe ori, este marcată de moarte”.

Sfântul Părinte a încheiat discursul cu îndemnul pe care l-a adresat în repetate rânduri în timpul Anului vieții consacrate: să cultive memoria recunoscătoare a trecutului, să trăiască prezentul cu pasiune, să îmbrățișeze viitorul cu speranță.
Papa Francisc: «Memoria recunoscătoare a trecutului, nu arheologie, pentru că o carismă este întotdeauna izvor de apă vie, nu o sticlă de apă distilată. Pasiune pentru a menține mereu vie și tânără prima iubire, care este Isus. Speranță: știind că Isus este cu noi și conduce pașii noștri cum a condus pașii fondatorilor noștri».

(rv – A. Dancă)