Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Papa Francisc \ Celebrări pontificale

Papa Francisc, la 25 de ani de episcopat: predica Sfintei Liturghii (text)

Marți, 27 iunie 2017, papa Francisc a celebrat Sf. Liturghie în Capela Paulină din Palatul Apostolic la 25 de ani de la consacrarea sa episcopală.

27/06/2017 12:39

RV 27 iun 2017. Marți, 27 iunie 2017, la ora 8.00, papa Francisc a prezidat o Sfântă Liturghie în Capela Paulină din Palatul Apostolic cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la consacrarea sa episcopală. Au concelebrat mai mulți cardinali prezenți la Roma.

Născut pe 17 decembrie 1936 și sfințit preot pe 13 decembrie 1969, papa Francisc a fost numit episcop auxiliar pentru arhidieceza de Buenos Aires de Sfântul Ioan Paul al II-lea pe 20 mai 1992, primind consacrarea episcopală pe 27 iunie 1992 prin rugăciunea și impunerea mâinilor din partea cardinalului Antonio Quarracino, arhiepiscop și mitropolit de Buenos Aires. Ceilalți doi episcopi consacratori au fost mons. Emilio Ogñénovich și mons. Ubaldo Calabresi. Pe 3 iunie 1997 a fost numit arhiepiscop co-adiutor (cu drept de succesiune) al arhidiecezei de Buenos Aires, preluând conducerea arhidiecezei pe 28 februarie 1998 după moartea cardinalului Antonio Quarracino. A fost creat cardinal pe 21 februarie 2001 de Ioan Paul al II-lea, iar pe 13 martie 2013, după retragerea papei Benedict al XVI-lea, a fost ales ca Succesor al Sfântului Apostol Petru luându-și numele Francisc.

Pornind de la lecturile biblice ale Sfintei Liturghii din Capela Paulină (Gen 13,2.5-18 și Mt 7,6.12-14) papa Francisc a vorbit la predică despre cele trei imperative - ”ridică-te”, ”privește” și ”speră” - din prima lectură în care se prezintă dialogul dintre Dumnezeu și patriarhul biblic Abraham. Este vorba de trei imperative ”care marchează calea pe care Abraham trebuie să o parcurgă, dar și un mod de a face, atitudinea interioară”.

Redăm mai jos în traducerea noastră de lucru predica Sfântului Părinte.

«În prima lectură am auzit cum continuă dialogul dintre Dumnezeu și Abraham, acel dialog care a început prin acel ”Ieși, ieși din țara ta…” (Gen 12,1). În continuarea acestui dialog găsim trei imperative: ”Ridică-te!”, ”Privește!”, ”Speră!”. Trei imperative care marchează calea pe care trebuie să o parcurgă Abram, dar și modul de a face, atitudinea interioară: ridică-te, privește, speră.

”Ridică-te!”. Ridică-te, mergi, nu sta pe loc. Tu ai o îndatorire, tu ai o misiune și trebuie să o îndeplinești mergând pe cale. Nu rămâne șezut: ridică-te, în picioare. Abraham a început să meargă. Pe cale, mereu. Simbolul acestui [imperativ] este cortul. Cartea Genezei spune că Abraham mergea cu cortul și când se oprea, avea cortul. Abraham nu a făcut niciodată o casă pentru sine în timp ce era acest imperativ: ”Ridică-te!”. A construit numai un altar, singurul lucru, pentru a-l adora pe Cel care îi poruncea să se ridice, să fie pe cale, cu cortul. Ridică-te!

”Privește!”. Al doilea imperativ: ”Ridică-ţi ochii şi priveşte, din locul în care eşti acum, spre nord şi spre sud, spre est şi spre vest!” (Gen 13,14). Privește. Privește orizontul, nu construi ziduri. Privește mereu. Și mergi înainte. Iar mistica orizontului este că pe cât se merge mai mult înainte, orizontul se îndepărtează tot mai mult. Îndreaptă-ți privirea, împinge-o înainte, mergând, dar spre orizont.

Al treilea imperativ: ”Speră!”. Este acest dialog frumos: «Tu, Doamne, mi-ai dat atâtea, dar moștenitorul meu va fi acest servitor al casei mele». ”Moștenitorul va ieși din tine, se va naște din tine. Speră!” (cf. Gen 15,3-4). Și aceasta, i s-a spus unui om care nu putea să aibă descendență, fie datorită vârstei, fie pentru sterilitatea soției. Dar va fi ”din tine”. Descendența ta – din tine – va fi ”ca pulberea pământului. Dacă va putea cineva să numere pulberea pământului, va putea să numere şi descendenţa ta (Gen 13,16). Și un pic mai încolo: ”Ridică-ți privirea, privește spre cer: numără stelele, dacă poți. Așa va fi descendența ta”. Abram a crezut și Domnul i-a considerat aceasta ca dreptate” (cf. Gen 15,5-6). În credința lui Abram începe acea dreptate pe care apostolul Paul o va duce mai departe în explicarea îndreptățirii.

”Ridică-te, privește – orizontul, nu zidurile, orizontul – speră!”. Speranța este fără ziduri, este numai orizont.

Dar când Abram a fost chemat, avea mai mult sau mai puțin vârsta noastră: era pe punctul de a ieși la pensie, la pensie de odihnă… A început la vârsta aceea. Un om în vârstă, cu povara bătrâneții, a bătrâneții care aduce dureri, maladii… Dar tu, ca și cum ai fi un tinerel, ridică-te, mergi, umblă! Ca și cum ai fi un scoutist: mergi! Privește și speră! Acest Cuvânt al lui Dumnezeu este și pentru noi, cei care avem o vârstă ca vârsta lui Abram, mai mult sau mai puțin. Sunt și câțiva tineri aici, dar cea mai mare parte dintre noi este la această vârstă. Nouă, Domnul ne spune astăzi la fel: ”Ridică-te, privește, speră!”. Ne spune că nu e momentul să încheiem viața noastră, să nu încheiem istoria noastră, să nu restrângem istoria noastră. Domnul ne spune că istoria noastră este încă una deschisă: este deschisă până la sfârșit, este deschisă cu o misiune. Și prin aceste trei imperative ne arată misiunea: ”Ridică-te, privește, speră!”.

Cineva care nu ține la noi spune că noi suntem gerontocrația Bisericii. Este o luare în râs. Nu înțelege ceea ce spune. Noi nu suntem ”geronți”: suntem bunici, suntem bunici. Și dacă nu simțim aceasta, trebuie să cerem harul de o simți. Bunici la care se uită nepoții noștri. Bunici care trebuie să le dea un sens al vieții prin experiența noastră. Bunici nu închiși în nostalgia istoriei noastre, ci deschiși pentru a da aceasta. Și pentru noi, aceste [imperative] ”ridică-te, privește, speră!” înseamnă ”a visa”. Noi suntem bunici chemați să viseze și să dăm visul nostru celor tineri de astăzi: au nevoie de acesta, pentru că vor lua din visele noastre tăria de a profetiza și de a-și continua îndatorirea lor. Îmi vine în gând acel pasaj din Evanghelia după Luca (2,21-38) cu Simeon și Ana: doi bunici, dar ce capacitate de a visa aveau aceștia doi! Întregul vis al lor, ei l-au spus Sfântului Iosif, Fecioarei Maria, oamenilor… Ana mergea vorbind ici și acolo și spunea: El este, El este! Și spunea visul vieții sale. Astăzi, Domnul cere de la noi acest lucru: să fim bunici, să avem vitalitatea de a da celor tineri, pentru că tinerii îl așteaptă de la noi; să nu ne închidem, să dăm ce avem mai bun: ei așteaptă din experiența noastră, din visele noastre pozitive pentru a-și continua profeția și lucrarea.

Cer de la Domnul pentru noi toți să ne dăruiască acest har, chiar și pentru cei care nu au devenit bunici. Îl vedem pe președintele [episcopilor] din Brazilia, este un tinerel, dar vei ajunge! Harul de a fi bunici, harul de a visa, de a da acest vis tinerilor noștri, căci au nevoie».

[înainte de Binecuvântarea finală a Sf. Liturghii]

«Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru cuvintele pe care mi le-a adresat cardinalul Sodano, decanul, cu noul vice-decan, care este alături de el: felicitări! Vă mulțumesc pentru această rugăciune comună la acest aniversar, cerându-vă iertare pentru păcatele mele și statornicie în credință, în speranță, în caritate. Vă mulțumesc mult pentru această însoțire fraternă și îi cer Domnului să vă binecuvânteze și să vă însoțească pe calea slujirii Bisericii. Vă mulțumesc!». 

(rv - A. Dancă)

27/06/2017 12:39