Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Spiritualitate

Consideraţii omiletice la solemnitatea "Sf. Petru şi Paul apostoli": Două coloane

20 iunie: Sfinții apostoli Petru și Paul - RV

28/06/2017 13:26

(RV - 29 iunie 2017) E Sărbătoare. Să celebrăm cu bucurie solemnitatea Sfântului Petru, cel dintâi dintre apostoli, şi a Sfântului Paul, învăţătorul popoarelor căci ei ne-au predicat Evanghelia lui Cristos. Aceştia sunt apostolii care în viaţa pământească au dat rodnicie Bisericii prin sângele lor, au băut paharul Domnului şi au devenit prietenii lui Dumnezeu. Sfinţii apostoli Petru şi Paul sunt patronii principali ai Bisericii Romei. Ei sunt cinstiţi împreună încă din secolul al II-lea ca martori eminenţi ai tradiţiei apostolice. Amândoi apostolii, Petru şi Paul, au primit cununa martirilor la Roma în timpul persecuţiei declanşate de împăratul Nero. Potrivit tradiţiei, Petru a fost răstignit cu capul în jos pe colina Vatican în anul 64 iar Paul a fost decapitat în anul 67 pe calea Ostiense, la locul numit astăzi „Tre Fontane” (Trei Izvoare). În calendarul liturgic roman, sărbătoarea lor figurează chiar mai înainte de a fi introdusă celebrarea Crăciunului. Începând din secolul al IV-lea la Roma, în ziua de 29 iunie se oficiau trei liturghii: una, la altarul bazilicii Sfântul Petru din Vatican, alta, în bazilica Sfântul Paul în afara zidurilor iar a treia la catacombele Sfântului Sebastian pe Via Appia Antica, unde trupurile celor doi apostoli au fost depuse câtva timp de teama profanării de către invadatori. În prezent, în faţa bazilicii Sfântul Petru, sunt plasate două statui impunătoare ale acestor apostoli care pot fi recunoscuţi cu uşurinţă după prerogativele lor: cheile în mâna lui Petru şi sabia în mâinile lui Paul. Cheile sunt simbolul puterii de a lega şi dezlega iar sabia este simbolul puterii cuvântului. Şi pe uşile mari ale bazilicii Sfântul Paul din afara zidurilor sunt reprezentate scene din viaţa şi martiriul acestor două coloane ale Bisericii. Deşi erau foarte diferiţi omeneşte unul de altul şi în pofida faptului că în relaţiile dintre ei nu au lipsit conflicte, amândoi au realizat un mod nou de a fi fraţi, o formă nouă de frăţietate conform Evangheliei lui Cristos. Acesta este primul mesaj pe care sărbătoarea de astăzi ni-l reaminteşte nouă creştinilor. Numai urmarea lui Isus conduce la adevărata fraternitate. Toţi facem parte din acel mare mister de comuniune care este Biserica. Edificiul spiritual al Bisericii este construit pe Cristos, piatra unghiulară, însă, în dimensiunea sa pământească el se întemeiază şi pe stânca lui Petru. Însufleţiţi de certitudinea acestei credinţe, să ne simţim cu toţii cooperatori ai adevărului. Trăirea în adevăr cere de la fiecare dintre noi o angajare constantă de a ne converti la unicul Domn în harul unicului Duh Sfânt, Domnul şi de viaţă Dătătorul.

1. Împreună în numele lui Cristos
Aşadar, Petru şi Paul sunt coloanele Tradiţiei creştine. Petru „stânca” pe care Cristos a întemeiat Biserica sa (cf. Mt 16,16). Paul, fariseul devenit apostol itinerant al lui Isus pe care l-a întâlnit pe drumul Damascului. Numele lor îi întruchipează pe toţi apostolii, uniţi în predicare şi în martiriu pentru a vesti Evanghelia „până la marginile pământului”, aşa cum le-a poruncit Cristos. Evanghelia după Marcu a fost scrisă pentru a perpetua predica lui Petru. La rândul său apostolul Paul ne-a lăsat mai multe scrisori trimise comunităţilor întemeiate de el în Turcia şi Grecia de azi.  Şi astăzi papa, episcopul Romei şi colegiul episcopal invocă autoritatea sfinţilor apostolii Petru şi Paul, când în actele oficiale vor să stabilească legătura Tradiţiei cu izvorul ei viu care este cuvântul lui Dumnezeu. Asta se întâmplă la învăţături şi binecuvântări solemne care fac vie şi actuală Tradiţia apostolică din care papa şi episcopii trag forţă şi lumină. Datorită legăturii lor cu tradiţia apostolică în Duhul Sfânt, ei sunt astăzi „păstori ai Bisericii”.

2. Petru, pescarul devenit „stâncă”
Simon din Galileea era un pescar originar din Betsaida (cf. Lc 5,3; In 1,44), care mai târziu s-a stabilit în Cafarnaum (cf. Mc 1,2.29). Fratele său Andrei l-a introdus la Isus (In 1,42), dar este probabil ca Simon să fi fost pregătit la această întâlnire de către Ioan Botezătorul. Isus îi schimbă numele de Simon şi îl numeşte „Cefa”, sau Piatră (de unde numele de Petru). L-a găzduit pe Isus în casa din Cafarnaum, la începuturile activităţii publice. Aleargă la mormântul lui Isus, după ce femeile au dat de ştire că l-au găsit gol (cf. In 20,6 şi Lc 24,12). Într-o zi, pe malul lacului Genezaret, într-un dialog cu nuanţe misterioase Cristos însuşi îl provoacă pe Simon (Petru) să-i confirme iubirea. Tot atunci Cristos îi încredinţează misiunea specifică „de a paşte oile” sale. Martor al schimbării lui Isus la faţă şi al învierii din morţi, Petru va trebui „să-i întărească în credinţă pe fraţii săi” (cf. Lc 22,32). Îl găsim pe apostolul Petru îndeplinind un rol special în viaţa primei comunităţi din Ierusalim. Va trebui să fie impulsionat de Paul şi de Duhul Sfânt să deschidă şi să extindă predicarea Evangheliei şi la păgâni (cf. Fap 10). Fără îndoială, rolul său de conducere este recunoscut de toate textele Noului Testament. Acest rol i-a fost recunoscut şi de apostolul Paul şi este confirmat de scrierile Părinţilor Bisericii care văd în Petru „temelia Bisericii”. Lui trebuie să ne adresăm pentru a avea mărturia adevărată despre Evanghelia în care credem. Cu toate slăbiciunile sale, ne gândim la faptul tăgăduirii lui Isus în timpul procesului, în ciuda îndoielilor şi nesiguranţei cu privire la observarea legii lui Moise de către primii creştini, Petru a fost „piatra” edificiului viu ce se zideşte în jurul lui, cuprinzând iudei şi greci. Vedem deja comunitatea de viaţă şi credinţă în Cristos care este Biserica.

3. Paul, apostol itinerant, apostolul neamurilor
Alături de Petru se află apostolul Paul, originar din Tarsul Ciliciei. Un personaj extraordinar, inteligent şi pasionat de Cristos, cum reiese din scrierile sale. Impulsiv şi profund în gândire, a fost de-a dreptul „capturat” de Cristos cel înviat, cum el însuşi mărturiseşte. S-a simţit mânat lăuntric să-l predice doar pe Isus Cristos şi „pe acesta răstignit”. A pus în centrul predicii sale acea Evanghelie pe care el însuşi a primit-o de la ceilalţi apostoli între anii 35-36 în urma unui fapt personal extraordinar petrecut pe drumul Damascului. A trasat idealul creştinului ca unul în care trăieşte Cristos personal şi căruia îi aparţine: „Nu mai trăiesc eu ci Cristos este cel care trăieşte în mine”, spune despre sine Paul şi conclude: „Pentru mine a trăi este Cristos”. În cele trei călătorii misionare a întemeiat numeroase comunităţi creştine meritându-şi numele de „apostol al neamurilor”. Întors la Ierusalim, a fost arestat şi într-o a patra călătorie a fost dus prizonier la Roma, unde după câţiva ani a murit împreună cu Petru. Testamentul spiritual al lui Paul în timp ce salută bătrânii din Milet (cf. Fap 20) şi cele scrise de el (sau poate de un ucenic al său) în a doua epistolă către Timotei, ne fac să întrevedem sfinţenia şi sensibilitatea sufletului său de apostol.

4. A băut paharul Domnului apostolul Petru
Sfinţi Petru şi Paul au dat rodnicie Bisericii, au băut paharul Domnului şi au devenit prietenii lui Dumnezeu. A băut paharul Domnului apostolul Petru, după cum citim azi în cartea Faptele Apostolilor (c.12) care îi dedică prima parte a cărţii iar de la capitolul 13 intră în scenă apostolul Paul. Persoanei şi activităţii sale misionare îi este dedicată partea a doua a cărţii Faptelor. Fragmentul propus azi este încadrat în sărbătoarea Paştelui ebraic. Se poate nota un paralelism între moartea şi învierea lui Isus şi arestarea lui Petru urmată de eliberarea sa din închisoare de către îngerul trimis de Dumnezeu. Citim în Faptele Apostolilor 12,1-11: „În zilele acelea, regele Irod Agripa a început să-i prigonească pe unii membri ai Bisericii. L-a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan. Când a văzut că acest lucru e pe placul iudeilor, a dat ordin să fie arestat şi Petru. Aceasta era în săptămâna Paştelui. Aşadar, l-a prins şi l-a aruncat în închisoare, punându-l sub paza a patru grupe de câte patru ostaşi. Avea de gând ca după sărbătoarea Paştelui să-l scoată în faţa poporului, spre a fi judecat. Aşadar, Petru era păzit în închisoare; în acest timp însă Biserica se ruga fără încetare pentru el lui Dumnezeu. Irod era pe punctul de a-l scoate în faţa poporului, pentru a fi judecat. Cu o noapte mai înainte, Petru dormea între doi soldaţi, legat cu două lanţuri iar în faţa uşii santinelele păzeau închisoarea. Dintr-o dată a apărut un înger al Domnului şi o lumină a strălucit în celulă. Îngerul a lovit coasta lui Petru, l-a trezit şi i-a zis: "Scoală-te repede!" Atunci lanţurile i-au căzut de pe mâini. Îngerul i-a zis: "Îmbracă-te şi ia-ţi sandalele!" Şi Petru a ascultat. Îngerul i-a mai spus: "Pune-ţi mantia şi urmează-mă!" Îngerul a ieşit iar Petru l-a urmat, fără să ştie că ceea ce făcea îngerul era adevărat; credea că este o vedenie. Au trecut de primul post de gardă, de al doilea şi au ajuns la poarta de fier care dădea spre oraş. Aceasta s-a deschis singură în faţa lor. O dată ieşiţi afară au trecut într-o stradă, apoi, dintr-o dată, îngerul l-a părăsit. Atunci Petru, venindu-şi în fire, a zis: "Acum ştiu cu adevărat că Domnul l-a trimis pe îngerul său, care m-a scăpat din mâinile lui Irod şi de soarta pe care mi-o dorea poporul iudeu". Reţinem: „Acum îmi dau seama care este adevărul” căci „Domnul m-a scăpat din mâinile lui Irod”. Este concluzia apostolului Petru. De remarcat că în timp ce el se găsea în închisoare Biserica se ruga fără încetare pentru el lui Dumnezeu. Cântarea psalmistului să ne susţină şi să ne inspire curaj în împotrivirile pe care le întâmpinăm pe calea vieţii: „Binecuvântat este Domnul care îi eliberează pe prietenii săi”.

5. A băut paharul Domnului şi apostolul Paul
Lectura a doua este luată din a doua Scrisoare către Timotei. Fragmentul este cunoscut ca fiind testamentul spiritual al sfântului Paul. Apostolul foloseşte imagini din întrecerile sportive şi din jurnalul de călătorie pe marea vieţii: „Preaiubitule, eu sunt deja oferit ca jertfă, clipa plecării mele a sosit. Am luptat lupta cea bună, am alergat şi am ajuns la ţintă, mi-am păstrat credinţa. De acum nu-mi rămâne decât să primesc cununa învingătorului, pe care Domnul, judecătorul cel drept, mi-o va da în ziua aceea, şi nu numai mie, ci şi tuturor acelora care aşteaptă cu dragoste arătarea lui în mărire. Domnul mi-a stat alături; el m-a întărit ca să vestesc până la capăt evanghelia şi s-o audă toate popoarele păgâne: aşa am scăpat de gura leului. Domnul mă va scăpa şi pe mai departe de orice rău, mă va mântui şi mă va conduce la împărăţia cerească. Lui să-i fie mărire în vecii vecilor. Amin” (2Tim 4,6-8.17-18).

6. Întemeiaţi pe credinţa apostolilor
Prin cinstirea liturgică a acestor doi apostoli ai lui Isus Cristos mărturisim public că la temelia Bisericii noastre se află credinţa transmisă de apostoli. Credinţa creştină nu se bazează pe raţionamente filozofice, nici pe revelaţii secrete răspândite de înţelepţii lumii, dar pe fapte petrecute în locuri şi timpuri precise. Credem în Isus din Nazaret, mort şi înviat, aşa cum au mărturisit şi au transmis cei care l-au văzut şi auzit, au umblat cu el şi l-au întâlnit viu după învierea din morţi. Pe mărturia lor se întemeiază Tradiţia apostolică consemnată în Noul Testament şi reînsufleţită zilnic de predica, de viaţa şi slujbele Bisericii între care o importanţă deosebită o are liturghia în cinstea apostolilor Petru şi Paul. „Biserica este apostolică deoarece este întemeiată pe apostoli, în sensul că a fost şi rămâne zidită pe "temelia apostolilor" (Ef 2, 20), martori aleşi şi trimişi în misiune de Cristos însuşi; ea păstrează şi transmite, cu ajutorul Duhului care locuieşte în ea, învăţătura, tezaurul, cuvintele sănătoase auzite de la apostoli. Până la întoarcerea lui Cristos în slavă, ea continuă să fie învăţată, sfinţită şi călăuzită de apostoli prin urmaşii lor în misiunea pastorală: colegiul episcopilor, "asistaţi de preoţi, în unire cu succesorul lui Petru, păstorul suprem al Bisericii (CBC 857). Predica apostolilor Petru şi Paul şi devotamentul lor faţă de Evanghelie ne sugerează astăzi noi forme de mărturie creştină în mediul în care trăim rămânând credincioşi lui Cristos pe care ei l-au mărturisit până la jertfa vieţii. Astfel, împreună au dat rodnicie Bisericii.

7. Dubla misiune a lui Petru şi Paul în Biserică
Prefaţa Liturghiei prezintă concis dar esenţial misiunea sfinţilor apostoli Petru şi Paul în Biserică: „Petru a fost cel dintâi care a mărturisit credinţa în Cristos şi, adresându-se fiilor lui Israel, a alcătuit prima comunitate creştină; Paul a pus în lumină misterul mântuirii şi a predicat Evanghelia, popoarelor păgâne. Amândoi apostolii au muncit, fiecare cu darul primit, ca să strângă la un loc unica familie a lui Cristos, iar acum, uniţi în aceeaşi mărire în ceruri, primesc pe pământ, din partea poporului creştin, aceleaşi laude”. Cuvântul şi pilda apostolilor Petru şi Paul, devotamentul lor în vestirea Evangheliei să ne sugereze tuturor forme grăitoare de mărturie în mediul în care trăim, rămânând fideli lui Cristos pentru care ei şi-au dat viaţa.

8. Rugăciunea Bisericii
Însufleţiţi de credinţa apostolilor Petru şi Paul ne adresăm Tatălui: Doamne Dumnezeul nostru, tu ne dai în această zi bucuria de a-i sărbători pe sfinţii Petru şi Paul: fă ca Biserica ta să urmeze necontenit învăţătura apostolilor, prin care am primit credinţa. Tu, Păstorule veşnic, nu părăseşti turma, ci prin sfinţii tăi apostoli o păzeşti neîncetat cu grijă ca ea să fie călăuzită de păstorii pe care tu i-ai rânduit în fruntea ei ca locţiitori ai Fiului tău, fă ca Biserica ta să urmeze necontenit învăţătura apostolilor, prin care am primit credinţa.

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de miercuri 28 iunie 2017)

28/06/2017 13:26