Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Sfântul Scaun \ Activitate

Sfântul Scaun: Vârstnicii tot mai vulnerabili în societate

Papa Francisc vorbind cu o doamnă de vârsta a treia, prezentă la una din audiențele acordate de pontif - RV

10/07/2017 13:00

10 iulie 2017. Este necesară promovarea respectării demnității persoanelor vârstnice, care reprezintă o sursă de bogăție pentru societate. Aceasta este una dintre prioritățile indicate de arhiepiscopul Bernadito Auza, nunțiu apostolic și observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă Națiunile Unite, intervenind la New York, la reuniunea de la începutul lunii iulie, în care s-a pus accentul pe chestiunea îmbătrânirii populației mondiale.

Oprindu-se asupra contribuției aduse de persoanele vârstnice dezvoltării sociale, prelatul a subliniat că atenția față de persoanele vârstnice este tot mai critică, în contextul în care numărul persoanelor vârstnice crește cu rapiditate. A răspunde exigențelor vârstnicilor, prin dezvoltarea unor măsuri concrete care să le asigure tutela și protecția, reprezintă priorități urgente, a subliniat mons. Auza.

De asemenea, observatorul permanent al Sfântului Scaun pe lângă Națiunile Unite l-a citat pe papa Francisc care, la audiența generală din 4 martie 2015, a spus: "Datorită progreselor medicinii, durata vieții s-a prelungit, însă societatea nu s-a lărgit în privința acceptării vieții. Numărul vârstnicilor s-a mărit, însă societățile noastre nu sunt suficient de organizate pentru a le face loc, cu respectul care le este datorat și cu acea considerație concretă față de fragilitatea și demnitatea lor. "

"Prea de multe ori, bătrânii sunt excluși de la participarea activă la mersul societății", a spus mons. Auza, explicând că anumite politici și comportamente marginalizează persoanele care erau odinioară în centrul comunităților noastre. În realitate, așa cum a spus Sfântul Părinte, ei reprezintă "rezerva de înțelepciune a poporului nostru".  De altfel, la audiența generală din 4 martie 2015, Sfântul Părinte spunea:
Papa Francisc: "Când suntem tineri, avem tendința de a ignora bătrânețea, ca și cum ar fi o boală de ținut la distanță; apoi, când devenim bătrâni, mai ales dacă suntem săraci, bolnavi și singuri, experimentăm lipsurile unei societăți programată să fie eficientă și care, în consecință, îi ignoră pe bătrâni."   

Așadar, a lucra pentru promovarea politicilor și practicilor care să întărească implicarea persoanelor vârstnice în politică și în procesele decizionale reprezintă un imperativ – a subliniat mons. Auza, insistând asupra necesității de a le asigura vârstnicilor o pensie adecvată și accesul la o formare permanentă. 

RV/AM

10/07/2017 13:00