Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Biserica în lume

Radio Vatican. Buletinul nostru de știri: 12 iulie 2017

Imagine estivă

12/07/2017 14:41

RV 12 iul 2017. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Fiți mesageri ai frumuseții credinței în Cristos: Papa, participanților la Simpozionul dedicat catehezei
12 iulie 2017. Papa Francisc a transmis joi, 12 iulie, un Mesaj participanților la Simpozionul internațional dedicat catehezei, cu desfășurare în Argentina, între 11 și 14 iulie. Găzduită de Facultatea de Teologie din cadrul Universității Pontificale Catolice din Argentina, întâlnirea de lucru a fost organizată de Institutul de Cateheză din Argentina (organism al Conferinței Episcopale din Argentina), în colaborare cu Facultatea de Teologie din cadrul Universității Pontificale Catolice din Argentina.
Cu motto-ul “Fericiți cei care cred”, simpozionul propune numeroase expuneri, printre care se numără prezentarea arhiepiscopului Luis Francisco Ladaria sj, prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței și președinte al Comisiei de studiu privind diaconatul femeilor și, de asemenea, expunerea mons. José Ruiz Arenas, secretar al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări. 

Din Agenda pontificală la zi: numiri de episcopi în Italia, Brazilia și Argentina
Joi, 12 iulie 2017, Sfântul Părinte a acceptat renunțarea la ministerul
pastoral prezentată de mons. Luciano Monar, episcop de Brescia, în Italia, și l-a numit episcop al diecezei pe mons. Pierantonio Tremolada, până în prezent episcop titular de Massita și auxiliar de Milano.
De asemenea, papa Francisc a acceptat renunțarea la ministerul pastoral prezentată de mons. Manoel dos Reis de Farias, acceptând totodată renunțarea la ministerul pastoral prezentată de Mons. Afonso Fioreze, C.P, episcop de Luziânia, în Brazilia, numidu-l episcop al diecezei de Luziânia pe mons. Waldemar Passini Dalbello, până în prezent episcop coadiutor al aceleiași dieceze.
Tot joi, 12 iulie, Sfântul Părinte a acceptat renunțarea la ministerul pastoral prezentată de mons. Guillermo Garlatti, arhiepiscopul arhidiecezei de Bahía Blanca, în Argentina, și l-a numit arhiepiscop pe mons. Carlos Alfonso Azipiroz Costa O.P., până în prezent episcop coadiutor al aceleiași arhidieceze din Argentina.
Amintim, de asemenea, că audiențele generale ale Sfântului Părinte sunt suspendate în luna iulie, urmând să fie reluate în data de 2 august. În ediția zilei, o primă reflecție privind speranța, în lumina Sfintei Scripturi, inspirată din catehezele pontifului.

Mesajul cardinalului Tauran adresat episcopilor din Africa Centrală
Încurajarea de a continua urmarea căii dialogului sincer și rodnic la nivel ecumenic, interreligios și intercultural pentru binele comunităților bisericești reprezintă miezul mesajului cardinalului Jean-Louis Tauran, președinte al Consiliului Pontifical pentru Dialog Interreligios, adresat participanților la cea de-a unsprezecea Adunare plenară a Asociațiilor conferințelor episcopale din regiunea Africii Centrale. Începută în data de 8 iulie, la Yaoundé, capitala Camerunului, reuniunea se încheie miercuri, 12 iulie, după dezbaterea, de-a lungul a patru zile de lucrări, a chestiunii ecumenismului și a dialogului interreligios, la nivel regional. La Yaoundé s-au reunit reprezentanți din Ciad, Camerun, Republica Centrafricană, Guineea Ecuatorială, Gabon și Republica Democratică Congo.
În mesaj, cardinalul Tauran evidențiază că tematica aleasă trebuie luată în considerație în mod serios, deoarece Africa nu este scutită de problemele provocate la nivel global de amploarea luată de formele violente de extremism. Citând o serie de realități locale, președintele departamentului pentru dialog interreligios s-a referit la gruparea Boko Haram care continuă să provoace victime, mai ale în Ciad și Camerun.
“În contextul dificil și complex” al țărilor din Africa Centrală, creștinii au responsabilitatea specială de a menține vie speranța concetățenilor lor, ajutându-i în căutarea motivelor autentice și credibile de viață, astfel încât să poată înfrunta viitorul cu încredere”, evidențiază cardinalului Tauran, explicând că, pentru aceasta, este necesară o formare adecvată a persoanelor și a comunităților.

Irlanda. 22 - 23 iulie, colecta națională pentru Biserica din Africa
Kenya, Sudanul de Sud, Somalia și Etiopia sunt țările africane destinatare ale colectei naționale organizată de Conferința Episcopilor din Irlanda, cu desfășurare în zilele de 22 și 23 iulie a.c.
Inițiativa dorește să vină în sprijinul populațiilor africane grav lovite de lipsa hranei, banii strânși urmând să fie gestionați de Trócaire, agenția de dezvoltare pentru alte țări, a Bisericii Catolice din Irlanda, destinată furnizării hranei, apei, asistenței sanitare și ajutorului de primă necesitate celor circa 25 de milioane de persoane lovite de sărăcie.
Solicitând participarea credincioșilor la colectă, arhiepiscopul Eamon Martin, primat al Irlandei, a amintit că mii de persoane, în Africa Orientală, suferă de foame. Terenurile cultivate nu mai produc nimic, iar animalele mor din cauza lipsei pășunilor și a apei, numeroase persoane nefiind în măsură să-și hrănească fiii. Arhiepiscopul Martin face apel la toate parohiile irlandeze, solicitând credincioșii “să răspundă cu generozitate pentru combaterea acestei groaznice tragedii”.

RV - A. Mărtinaș

Aici, serviciul audio: 

 

12/07/2017 14:41