Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Papa Francisc \ Documente

Papa face o donație organizației FAO în favoarea populațiilor lovite de foamete și conflicte

Papa Francisc face o donație organizației FAO în favoarea populațiilor lovite de foamete și conflicte - RV

21/07/2017 13:15

21 iulie 2017. Printr-o inițiativă fără precedent, papa Francisc a donat, în mod simbolic, suma de 25 de mii de euro Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), în vederea sprijinirii populațiilor din Africa orientală care se confruntă cu insecuritatea alimentară și cu foametea.

Papa Francisc a declarat că suma reprezintă "o contribuție simbolică la programul Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) care furnizează semințe familiilor din zonele rurale, lovite de efectele combinate ale conflictelor și ale secetei. "

Observațiile pontifului sunt conținute într-o scrisoare adresată directorului general al FAO, José Graziano da Silva, de monseniorul Fernando Chica Arellado, observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă agenția Națiunilor Unite, cu sediul la Roma.

Gestul papei Francisc este consecința angajamentului luat de pontif în mesajul adresat Conferinței desfășurată la FAO, în data de 3 iulie 2017, fiind totodată inspirat de dorința de a încuraja guvernele în vederea demarării unor acțiuni concrete", a explicat mons. Chica în scrisoare.

Papa Francisc – care a făcut din solidaritate o temă centrală a pontificatului său –  va vizita sediul Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) în data de 16 octombrie 2017, pentru a celebra Ziua Mondială a Alimentație care, în acest an, propune tema: "A schimba viitorul migrațiunilor. A investi în securitatea alimentară și în dezvoltarea rurală."

RV/AM

21/07/2017 13:15