2017-07-25 10:20:00

Papa Francisc se roagă pentru Charlie Gard și pentru părinții micuțului


25 iulie 2017. "Papa Francisc se roagă pentru Charlie și pentru părinții lui, fiindu-le alături îndeosebi în acest moment de imensă suferință", a declarat directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Greg Burke, după difuzarea știrii că părinții lui Charlie au renunțat la cererea de a-l duce pe copil în Statele Unite ale Americii pentru a-l supune unor tratamente experimentale.

Încheierea bătăliei legale a fost anunțată de părinții lui Charlie, Chris Gard și Connie Yates care, printre lacrimi, au spus, adresându-se copilului afectat de o rară maladie genetică: "Suntem profund îndurerați pentru că nu te-am putut salva, dar te iubim foarte mult și o vom face și în viitor".

Părinții micuțului au decis să întrerupă demersurile legale, după ce au încercat cu disperare să-și salveze copilul, decizia renunțării fiind luată după constatarea deteriorării ireversibile a stării de sănătate a micuțului, cauzată – potrivit părinților – de lipsa tratamentului adecvat în timp util.

Sfântul Părinte ne cere să ne rugăm împreună cu el, astfel încât părinții micuțului să găsească consolarea și iubirea lui Dumnezeu.

RV/A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.