2017-07-25 13:42:00

Radio Vatican. Buletinul nostru de știri: 25 iulie 2017


RV 25  iul 2017. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Papa Francisc se roagă pentru Charlie Gard și pentru părinții micuțului
"Papa Francisc se roagă pentru Charlie și pentru părinții lui, fiindu-le alături îndeosebi în acest moment de imensă suferință", a declarat directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Greg Burke, după difuzarea știrii că părinții lui Charlie au renunțat la cererea de a-l duce pe copil în Statele Unite ale Americii pentru a-l supune unor tratamente experimentale.
Încheierea bătăliei legale a fost anunțată de părinții lui Charlie, Chris Gard și Connie Yates care, printre lacrimi, au spus, adresându-se copilului afectat de o rară maladie genetică: "Suntem profund îndurerați pentru că nu te-am putut salva, dar te iubim foarte mult și o vom face și în viitor". 

Zambia. S-au încheiat celebrările dedicate celor 125 de ani de prezență catolică
"Trebuie să aducem un profund omagiu misionarilor, bărbați și femei din diferite institute religioase și laice, care și-au consacrat propria viață, fără a se cruța, misiunii de a transmite flacăra credinței creștine", a spus mons. Telesphore-George Mpundu, arhiepiscop de Lusaka și președinte al Conferinței Episcopale din Zambia, cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la sosirea Bisericii în Zambia – relatează agenția catolică de știri "Fides".
"Noi, fericiții moștenitori ai acestei minunate aventuri, plătim cu bucurie datoria noastră de gratitudine față de Dumnezeu, în această ocazie solemnă", a adăugat mons. Mpundu, omagiindu-i pe credincioșii locali care i-au ajutat pe primii misionari să răspândească credința, fie în calitate de traducători, fie în rol de catiheți formați, la rândul lor, de către misionari.
Și Statul a dorit să omagieze contribuția adusă dezvoltării Zambiei de Biserica Catolică, în cei 125 de ani de existență în această țară. "Biserica Catolică a continuat să fie un partener puternic și de încredere al guvernului, nu doar prin oferirea serviciilor sociale dar și prin susținerea dezvoltării integrale", a spus vicepreședintele Zambiei, Inonge Wina, subliniind contribuția adusă de Biserică la ștergerea datoriilor țării. Potrivit agenției "Fides", vicepreședintele statului a adus mulțumiri diferitelor instituții catolice din domeniul educației și al sănătății, pentru grija și atenția cu care Biserica Catolică a ajutat persoanele suferinde și pe cele lipsite de mijloace materiale, fără a exclude pe nimeni.
Celebrările dedicate împlinirii a 125 de ani de prezență a Bisericii Catolice în Zambia au început la 6 august 2016 și s-au încheiat la 15 iulie 2017 printr-o solemnă celebrare euharistică, la care au participat toate congregațiile misionare prezente în Zambia, alături de mii de credincioși. 

Sfântul Iacob, simbolul prin excelență al creșterii spirituale, prin urcuș și trezirea de la cele deșarte
La 25 iulie se sărbătorește sfântul Iacob cel Mare, fiul lui Zebedeu, frate al Sfântului Ioan Evanghelistul şi primul dintre apostoli care a murit martir.
Apostolul s-a născut la Betsaida, localitate din apropierea lacului Tiberiada, în Galilea. Este pescar de meserie şi, când Isus îl cheamă, el este la lucru. Însă nu stă pe gânduri și,  împreună cu fratele său Ioan, lasă imediat barca şi pe tatăl său, pentru a-l urma pe Învăţătorul care vestea Împărăţia Cerurilor.
Iacob avea o personalitate puternică și un temperament într-atât de înflăcărat încât vrea să facă să coboare din cer foc care să mistuie o localitate samariteană care nu-l primeşte pe Domnul. Și, înainte a înțelege că blândețea, umilința și îndurarea sunt căile Împărăției Cerurilor, Iacob îi cere lui Isus, pentru sine și fratele său, locul cel mai important din Împărăţie.
Îl regăsim pe muntele Tabor, martor al Schimbării la Față, al splendorii divine a Tatălui, dar și în grădina Getsemani, unde „vede cu proprii ochi cum Fiul lui Dumnezeu se coboară, făcându-se ascultător până la moarte", moment care-l marchează și-l trezește din iluziile de glorie deșartă, aducându-l cu picioarele pe pământul realității despre slava lui Cristos, la împlinirea căreia se ajunge prin Cruce.
Cât trebuie să fi fost de zguduit apostolul Iacob de moartea lui Isus, lipsită de orice urmă de glorie pământească și precedată de batjocura de pe drumul Calvarului!? Cât trebuie să fi fost de cutremurat de spulberarea visurilor despre un Isus lider, eliberator, ilustru, alături de care ar fi stat, împreună cu fratele său, unul la dreapta și altul la stânga… .
Maturizarea credinței sale avea să ajungă la împlinire la Rusalii, moment în care dobândește  de la Duhul Sfânt curajul vestirii Evangheliei până la martiriu.
El va fi, de fapt, primul dintre apostoli care a suferit martiriul, din ordinul lui Irod Agrippa.
Viața Sfântului Apostol Iacob ar putea fi considerată alegoria unui pelerinaj, a unei călătorii interioare de convertire, de îndepărtare progresivă, pas cu pas, de la un punct de plecare – cel al "Eu"-lui hrănit de orgoliu și de speranțe lumești deșarte – spre o destinație finală, a Împărăției Cerurilor, la care nu se poate ajunge decât prin blândețe, umilință și îndurare.
Orașul spaniol Santiago de Compostella (în spaniolă, Sfântul Iacob fiind Santiago), este considerat a fi locul de odihnă al apostolului, fiind totodată locul de pelerinaj prin excelență, poate cel mai cunoscut din întreaga lume. De ce? Poate pentru că Sfântul Apostol Iacob evocă dorul sufletului creat de Dumnezeu de a peregrina de la preocupările lumești la slava Celor de Sus, pentru care am fost creați.

La 25 iulie, ia startul Marșul Franciscan cu destinația Assisi, destinat tinerilor
În data de 25 iulie ia startul Marșul Franciscan, un pelerinaj de 10 zile la care participă tineri proveniți din toată Italia, cu vârste cuprinse între 18 și 32 de ani. Organizat de Frații Minori din Peninsulă, pelerinajul anual a ajuns la cea de-a 37-a ediție. Cu o durată de zece zile, parcursul are ca destinație finală "Porțiuncula",  capela de mici dimensiuni conservată în interiorul bazilicii "Sfânta Maria a Îngerilor", aflată la circa 4 km de Assisi, unde pelerinii vor ajunge în data de 2 august, ce marchează Sărbătoarea Iertării, instituită de sfântul Francisc, în 1216.
"Un pas mai departe" este deviza ce însoțește Marșul Franciscan din acest an, un îndemn pe care tinerii îl vor putea aprofunda de-a lungul pelerinajului, prin rugăciune, ascultarea Cuvântului, meditații și împărtășire de idei.
"În mers, prin oboseala drumului, reușim să înlăturăm multe măști și să ajungem la esențial pentru descoperirea adevăratului 'Eu' în vederea practicării iertării, un extraordinar medicament pentru vița noastră", a spus fratele franciscan Alessandro Martelli, responsabil cu pastorația tinerilor pentru regiunea italiană Toscana.

"Pe calea spre împăcare" un ghid publicat în Columbia, ca instrument de sprijin pentru inițiativa "Luna Bibliei", cu desfășurare în septembrie
A-i ajuta pe credincioși să înțeleagă necesitatea reconcilierii pentru a trăi ca autentici creștini și făuritori de pace. Acesta este obiectivul ghidului spiritual intitulat "Pe calea spre împăcare", distribuit în parohiile din Columbia și promovat de "Centrul pentru evanghelizare și credință" din cadrul Conferinței Episcopale, prin intermediul departamentului pentru doctrină și Biblie. De asemenea, ghidul este conceput ca instrument de sprijin pentru inițiativa "Luna Bibliei" care va fi celebrată în  septembrie nu doar în Columbia, ci în întreaga Americă Latină.
Ghidul "Pe calea spre împăcare" este alcătuit din nouă capitole, primele trei prezentând fundamentul doctrinal și teologic al reconcilierii, potrivit viziunii sfântului Paul. Urătoarele șase capitole descriu procesul reconcilierii și indică modalitățile de a trăi împăcarea în relațiile fraterne, în familie și în raport cu autoritățile, pornind de la figura împăratului David. Ghidul nu este doar un ajutor în vederea Lunii Bibliei, ci și un instrument ce poate fi integrat în diferite acțiuni pastorale de fiecare zi.

RV - A. Mărtinaș

Aici, emisiunea zilei în format audio: 

 








All the contents on this site are copyrighted ©.