2017-07-29 10:28:00

Micuțul Charlie a murit. Papa Francisc îl încredințează Tatălui ceresc


29 iulie 2017. "Splendidul nostru copilaș a plecat dintre noi. Suntem într-adevăr mândri de Charlie". Prin aceste cuvinte, Connie Yates și Chris Gard au anunțat, vineri seară, moartea fiului lor, în vârstă de 11 luni, după transferarea micuțului într-o structură destinată bolnavilor terminali, în urma deciziei Înaltei Curți de Justiție din Londra.

Papa Francisc și-a exprimat profunda întristare printr-un mesaj postat pe contul de Twitter @Pontifex, în care se spune: "Îl încredințez Tatălui ceresc pe micuțul Charlie și mă rog pentru părinții lui și pentru cei care l-au iubit".

Sfântul Părinte a intervenit de mai multe ori în legătură cu dramatica situație a bebelușului Charlie, care a impresionat întreaga lume. Afectat de o rară maladie genetică, Charlie a murit după o lungă bătălie legală dusă de părinții lui, care voiau să-l trateze în Statele Unite ale Americii, printr-o serie de tratamente experimentale, posibilitate negată de "Great Ormond Street Hospital" din Londra, unde micuțul era internat.

Până la urmă, părinții micuțului au renunțat la demersurile legale, însă nu fără a denunța întârzieri birocratice și juridice. Ei și-au exprimat convingerea că Charlie ar fi putut fi salvat, dacă s-ar fi intervenit la timp și s-ar fi făcut tot posibilul în acest sens.

Născut la 4 august 2016, Charlie ar fi împlinit, peste câteva zile, un an. Imediat după naștere părea să fie pe deplin sănătos dar, după câteva săptămâni, a manifestat simptomele unei rare maladii degenerative: sindromul de depleție al ADN-ului mitocondrial, care cauzează o progresivă atrofie musculară.  

RV/A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.