Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Papa Francisc \ Angelus Domini

Angelus. Papa Francisc: ”Dumnezeu să elibereze omenirea de această violență inumană”

Angelus, duminică, 20 august 2017.

20/08/2017 12:39

RV 20 aug 2017. ”Să ne rugăm stăruitor Domnului, Dumnezeul milostivirii și al păcii, să elibereze omenirea de această violență inumană!”. Cu gândul la victimele secerate în ultimele zile de violența teroristă din diferite țări, mai ales în Europa și Africa, papa Francisc a înălțat duminică, 20 august 2017, la rugăciunea ”Angelus” o rugăciune pentru toți cei afectați de episoadele de terorism:
Papa Francisc: «Dragi frați și surori, purtăm în inimile noastre durerea pentru actele teroriste care, în ultimele zile, au lăsat în urmă numeroase victime în Burkina Faso, Spania și Finlanda. Să ne rugăm pentru toți cei răposați, pentru cei răniți și rudele lor, și să ne rugăm stăruitor Domnului, Dumnezeu de milostivire și de pace, să elibereze omenirea de această violență inumană! Să ne rugăm în tăcere Fecioarei Maria. Bucură-te, Marie, cea plină de har…».

Înainte de acest apel la rugăciune pentru victimele terorismului, papa Francisc a prezentat o amplă meditație despre evanghelia duminicii din ritul roman sau latin, luată din capitolul 15 al evangheliei după Sf. Matei (15, 21-38). Este vorba de ”un exemplu de credință la întâlnirea lui Isus cu o femeie cananeană, o străină în fața iudeilor”. Întâmplarea are loc în timp ce Isus era pe drum către cetățile Tirului și Sidonului. Aici femeia imploră de la Isus vindecarea fiicei ei ”chinuită cumplit de diavol” (v. 22). Deși la început pare să nu asculte ”strigătul de durere”, în cele din urmă, Domnul îi acordă darul cerut. ”Detașarea aparentă a lui Isus nu o descurajează pe această femeie”.
Papa Francisc: «Tăria sufletească a acestei femei, care o face să depășească orice piedică, trebuie căutată în iubirea ei de mamă și în încrederea că Isus poate să îndeplinească cerința ei. Acest fapt mă face să mă gândesc la tăria femeilor. Prin tăria lor, ele sunt capabile să dobândească lucruri mari. Am cunoscut atât de multe! Putem spune că iubirea este cea care mișcă credința și, la rândul său, credința devine premiul iubirii. Iubirea sfâșietoare față de fiica ei, o face să strige: ”Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David!” (v. 22). Credința statornică în Isus îi permite să nu se descurajeze nici chiar în fața refuzului său inițial. În acest fel, femeia ”s-a prosternat înaintea lui și a spus: Doamne, ajută-mă!” (v. 25)».

Isus a rămas impresionat de credința ”unei femei păgâne” și îi răspunde: ”Să fie cum vrei tu” (v. 28). Isus o arată pe această femeie drept ”exemplu de credință de nezdruncinat. Insistența ei în a invoca intervenția lui Cristos este pentru noi un imbold la a nu ne descuraja, la a nu pierde speranța când suntem asupriți de încercările grele ale vieții. Domnul nu se întoarce în partea cealaltă în fața necesităților noastre și, dacă uneori pare insensibil la cererile de ajutor, este pentru a pune la încercare și a întări credința noastră”.
Papa Francisc: «Acest episod din evanghelie ne ajută să înțelegem că toți avem nevoie să creștem în credință și să ne fortificăm încrederea noastră în Isus. El ne poate ajuta să regăsim calea când am pierdut orientarea pe drumul nostru; când calea nu mai apare lină, ci aspră și anevoioasă; când este obositor să rămânem credincioși obligațiilor noastre. Este important să alimentăm zi de zi credința noastră prin ascultarea atentă a Cuvântului lui Dumnezeu, celebrarea Sacramentelor, rugăciunea personală ca ”strigăt” către El și prin atitudini concrete de caritate față de aproapele».

”Să ne încredințăm Duhului Sfânt”, a încheiat papa Francisc, ”ca el să ne ajute să perseverăm în credință” pentru că el ”ne încurajează să învingem necredința față de Dumnezeu și indiferența față de frați”. ”Fecioara Maria să ne facă tot mai conștienți de nevoia noastră de Domnul și de Duhul său, să ne dobândească o credință puternică, plină de iubire, și o iubire care știe să se transforme în suplică îndrăzneață către Dumnezeu”.

Primiți la încheiere Binecuvântarea apostolică a papei Francisc, invocată duminică la rugăciunea ”Angelus”, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)

20/08/2017 12:39