2017-08-25 15:03:00

”Speranța depășește orice problemă”: papa Francisc, tinerilor deținuți din Argentina


RV 25 aug 2017. ”Pentru ca să aducă roade pedeapsa are nevoie de un orizont de speranță, de speranța reintegrării sociale”: afirmă papa Francisc în mesajul video transmis joi, 24 august a.c., Centrului studențesc din Ansamblul penitenciar federal din Ezeiza, în Argentina. Pontiful se adresează studenților numindu-i ”prieteni” pentru că, în realitate, îi cunoaște bine. Cu unii dintre ei a vorbit de mai multe ori la telefon. Mesajul a fost prilejuit de inaugurarea unui nou curs de muzică din cadrul ofertei educative a Centrului studențesc din penitenciarul argentinian. Cursul reprezintă pentru papa Francisc un pas înainte în activitatea Centrului, un ”spațiu de lucru, cultură și progres”, ceea ce constituie, în cele din urmă, ”un semn de omenie”. ”Este un suflu de viață, cel care se simte în penitenciarul vostru și printre voi, iar viața, voi știți bine lucrul acesta, este un cadou, un cadou care trebuie să fie cucerit zi de zi. Cadoul ne este dăruit, dar noi trebuie să-l cucerim în fiecare zi, la orice pas al vieții”. Un astfel de cadou, continuă papa Francisc în mesajul video, nu este ușor de păstrat pentru că este nevoie de curaj în fiecare zi. Pe parcursul vieții, observă Sfântul Părinte, ne confruntăm cu ”o mulțime de dificultăți, toți avem greutăți, dar să avem grijă de acest cadou și să-l facem să crească, să-l cultivăm și să-l facem să înflorească”.

Papa Francisc nu trece cu vederea faptul că destinatarii mesajului său ispășesc în acești ani o pedeapsă primită în urma greșelilor comise. ”Dar”, îndeamnă pontiful argentinian, ”să nu uităm că, pentru a aduce roade, pedeapsa trebuie să aibă un orizont de speranță, altfel rămâne închisă în sine și este doar un instrument de tortură, nu este aducătoare de roade. Când pedeapsa are o speranță, atunci este fecundă”. Despre ce fel de speranță este vorba? Este ”speranța reintegrării sociale” și, de aceea, este nevoie de formarea socială, privind la viitor. Este ceea ce faceți voi”. Problemele există și vor exista mereu, a reluat din nou Sfântul Părinte la încheierea mesajului său, ”dar orizontul este mai mare decât problemele, speranța depășește toate problemele”. 

(rv - A. Masotti - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.