2017-08-29 12:39:00

"Amoris laetitia - un dar pentru Biserică": Scrisoare pastorală a PS Petru Gherghel


29 august 2017. Cu prilejul cursurilor de formare teologică și spirituală pentru preoți, organizate de Episcopia de Iași, în lunile septembrie și octombrie, la Seminarul din Iași și la Centrul 'Gaudium et spes', din Traian, PS Petru Gherghel a transmis o Scrisoare pastorală, cu titlul "Amoris laetitia - un dar pentru Biserică" .

"Biserica, mama tuturor, s-a îndreptat întotdeauna şi se îndreaptă fără încetare către toţi fiii ei, ca şi spre întreaga lume, punând în evidenţă misiunea familiei şi a căsătoriei creştine, instituţie care se bucură de o alegere sfântă şi de marele dar al iubirii, încredinţat bărbatului şi femeii, aleşi să fie colaboratori cu Dumnezeu pentru viaţa lumii", se spune la începutul Scrisorii, amintind că papa Francisc a dorit să fie celebrat un sinod cu tema familiei, în două etape la distanţă de un an, chemând întreaga Biserică "să-şi îndrepte privirea spre această instituţie divină şi spre acest legământ sacru".

"După celebrarea celor două sesiuni, Sfântul Părinte, urmând învăţătura înaintaşilor săi, mai ales a sfântului Ioan Paul al II-lea, a pregătit şi oferit întregii Biserici, ca şi tuturor oamenilor, o "exortaţie postsinodală" care să scoată în evidenţă bucuria iubirii şi nobleţea vocaţiei familiei instituită de Dumnezeu drept celulă fundamentală a societăţii. Însuşi Fiul lui Dumnezeu, născut după trup într-o familie, ridică misterul familiei la demnitatea de sacrament, făcându-l să fie mijloc de mântuire veşnică, declarând cu marea sa autoritate că "ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă" (cf. Mt 19,6) – se spune în continuarea Scrisorii pastorale. Păstorul diecezei de Iași evidențiază că exortaţie apostolică postsinodală Amoris laetitia - Bucuria iubirii, prezintă misterul familiei şi al căsătoriei cu luminile ei, dar şi cu problemele care nu trebuie să umbrească planul lui Dumnezeu cu privire la această taină considerată de Biserică 'celula fundamentală a societăţii'".

"Exortaţia apostolică a papei Francisc oferă o viziune largă şi bine documentată despre acest mister, care este familia, opera lui Dumnezeu, pe care Isus o ridică la rangul de sacrament. În acest document postsinodal primim un mare dar şi o mare lumină pentru a cunoaşte familia, leagănul iubirii divine, care trebuie să fie cunoscută, iubită şi apărată de afirmaţiile unora, care nu au înţeles şi nu înţeleg acest măreţ mister", se spune în documentul episcopului de Iași, adresat preoților participanți la cursul de formare teologică și spirituală și, exprimându-și bucuria pentru alegerea exortației postsinodale Amoris laetitia drept obiect de studiu și aprofundare pentru curs. PS Gherghel invocă de la Domnul binecuvântare pentru toţi preoţii profesori care vor prezenta bogăţia şi varietatea conţinutului acestei exortației apostolice.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.