2017-08-30 10:28:00

În Siria, situația rămâne dramatică: card. Zenari, nunțiu apostolic la Damasc


30 august 2017. "Există câte un semn de speranță însă, deocamdată, rezolvarea este foarte dificilă ", a explicat cardinalul Mario Zenari, nunțiu apostolic în Siria, într-un interviu pentru telejurnalul televiziunii catolice italiene TV2000. "De la începutul acestui an, au revenit în satele și în locuințele lor circa 600 de mii de persoane care se refugiaseră în țările limitrofe însă, pe de altă parte, în aceiași perioadă s-a înregistrat un număr 800 de mii de persoane evacuate în interiorul țării."

Cardinalul Zenari a explicat inițiativa "spitale deschise" pentru cei mai nevoiași. "Impulsul de a vizita bolnavii mi-a venit în Anul Sfânt al Milostivirii. Am văzut dezastrul din Siria, cu peste jumătate dintre spitale și clinici de urgență de neutilizat în urma ciocnirilor armate, iar cele trei spitale catolice paralizate din cauza imposibilității de a face față costurilor enorme. Lumea nu mai are locuri de muncă, în consecință nu mai beneficiază nici de asistență medicală în regim de asigurare ". "Îmi plângea inima să văd închise unele secții ale spitalelor noastre", a mai spus nunțiul apostolic în Siria, pentru a explica originea ideii spitalelor catolice deschise pentru săraci, indiferent de religie și etnie.

Cardinalul Mario Zenari este nunțiu apostolic în Siria din 2008, înainte de începerea actualului război sângeros. În 2013, o bombă a lovit locuința sa distrugând dormitorul din care ieșise doar cu câteva minute înainte. A trăit direct suferința și drama poporului sirian, inclusiv problematicele sanitare, mai ales în contextul creșterii din ce în ce mai mult a costurilor electricității, a combustibilului și, în consecință, a tuturor produselor pentru o populație din care 75% trăiește în condiții de sărăcie.

Referindu-se la perspectiva revenirii în țară a creștinilor care au fost constrânși să fugă, din cauza prezenței milițiilor statului islamic, cardinalul Zenari a subliniat faptul că războiul nu poate fi considerat încheiat. "Va mai dura luni de zile de acum înainte. Cei care au fugit în Europa, nu se întorc, cel puțin deocamdată. Cei refugiați în Liban, unde viața este scumpă, vor reveni imediat ce vor avea percepția unei situații mai puțin periculoase, chiar dacă locuințele lor sunt aproape distruse. Pe de o parte s-au întors 600 de mii de persoane, pe de altă parte 800 de mii au fost evacuate intern după intensificarea luptelor la Rakka, de aceea situația rămâne deocamdată dramatică", a spus în concluzie cardinalul Mario Zenari, nunțiu apostolic în Siria.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.