2017-09-16 13:51:00

Arătați prin viață și faptă iubirea lui Dumnezeu față de cei dezmoșteniți: papa Francisc, misionarilor Preasfintei Inimi a lui Isus


RV 16 sep 2017. Sâmbătă, 16 septembrie 2017, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, Sfântul Părinte i-a primit în audiență pe cei 85 de participanți la adunarea generală (”capitolul general”) a congregației ”Misionarii Inimii Preasfinte a lui Isus”. Fondată de preotul francez Jean Jules Chevalier (1824-1907), congregația de misionari s-a reunit zilele acestea la Roma, a subliniat Sfântul Părinte, ca să ”mediteze asupra vieții congregației, să se roage și să discearnă împreună căile pe care Domnul le arată pentru a actualiza și a da o reînnoită fecunditate carismei pe care Duhul Sfânt a dăruit-o Bisericii și lumii prin fondatorul” congregației.
Papa Francisc: «Găsesc deosebit de semnificativ moto-ul pe care l-ați ales pentru pregătirea pe care întregul institut [de viață consacrată] a desfășurat-o în vederea acestui capitol: ”Tu ai ținut vinul cel mai bun până acum” (In 2,10). (…) Ascultând ceea ce Duhul spune astăzi Bisericii sale și fiind deschiși la întrebările omenirii, veți ști să scoateți din izvorul genuin și inepuizabil al carismei un nou avânt, alegeri curajoase, expresii creative ale misiunii care v-a fost încredințată. Tocmai condițiile schimbate ale lumii actuale față de trecut și noile instanțe ale efortului de evanghelizare al Bisericii sunt condițiile care cer și fac posibile noi modalități de a oferi ”vinul cel mai bun” al Evangheliei pentru a dărui multor oameni bucurie și speranță».

Dacă ”inspirația originară a fondatorului a fost răspândirea devoțiunii la Inima Preasfântă a lui Isus”, a remarcat pontiful în continuarea discursului său, ”astăzi voi o înțelegeți și o actualizați exprimând-o într-o varietate de opere și de activități care mărturisesc iubirea blândă și milostivă a lui Isus față de toți, mai ales față de acele porțiuni ale umanității care au mai mare nevoie de aceasta”.
Papa Francisc: «Ca să faceți acest lucru, după cum am amintit deseori persoanelor consacrate, vă invit ”să vă întoarceți la prima și unica iubire”, să țineți privirea îndreptată spre Domnul Isus Cristos ca să învățați de la El să iubiți cu o inimă de om, să căutați și să vă îngrijiți de oile rătăcite și rănite, să fiți activi pentru dreptate și solidaritate cu cei slabi și săraci, să dați speranță și demnitate celor dezmoșteniți, să mergeți oriunde o ființă umană așteaptă să fie primită și ajutată. Trimițându-vă ca misionari în lume, aceasta este prima Evanghelie pe care Biserica v-o încredințează: să arătați în persoanele voastre și prin faptele voastre iubirea pasionată și blândă a lui Dumnezeu față de cei mici, de cei din urmă, de cei lipsiți de apărare, de cei aruncați ai pământului».

Sfântul Părinte a pus accentul pe ”formarea creștină a tineretului”, care a spus că dobândește o urgență deosebită în timpurile noastre pentru ”a educa și însoți noile generații să învețe valorile umane și să cultive o viziune evanghelică a vieții și a istoriei”. Ceea ce mulți definesc drept o adevărată ”urgență educativă”, a spus papa Francisc, ”este fără îndoială una dintre frontierele misiunii evanghelizatoare a Bisericii, spre care întreaga comunitate creștină este invitată să iasă”. ”Vă încurajez”, a fost îndemnul pontifului, ”să luați inițiative noi și în domeniul acestei expresii specifice a apostolatului vostru”.

Asemenea altor congregații de viață consacrată, a observat papa Francisc, și Misionarii Inimii Preasfinte a lui Isus au cunoscut în ultimele decenii o anumită scădere numerică, însă creșterea numărului de vocații din America de Sud, Oceania și Asia reprezintă un motiv de ”consolare și speranță” pentru prezent și viitor. În acest fel, congregația de misionari continuă să aibă un număr semnificativ de membri, printre care se află și un grup consistent de Frați.
Papa Francisc: «Vă rog să nu cedați la răul clericalismului, care îndepărtează poporul și în special tinerii de Biserică, după cum am avut ocazia să amintesc altă dată. Trăiți între voi o adevărată fraternitate, care primește diversitatea și valorizează bogăția fiecăruia. Nu vă fie teamă să continuați și să dezvoltați comuniunea cu laicii care colaborează în apostolatul vostru, făcându-i părtași la idealurile și proiectele voastre, împărtășind cu ei bogățiile spiritualității care izvorăsc din carisma Institutului. Împreună cu ei și cu surorile congregației de femei, va prinde vigoare o mai mare ”familie carismatică”, ce va arăta mai bine vitalitatea și actualitatea carismei fondatorului».

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.