2017-09-21 11:23:00

Papa Francisc la ”Sf. Marta”: Poarta prin care îl întâlnim pe Isus este recunoașterea faptului că suntem păcătoși


RV 21 sep 2017. ”Poarta prin care îl întâlnim pe Isus este recunoașterea faptului că suntem păcătoși”: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată în dimineața de joi, 21 septembrie 2017, sărbătoarea liturgică, în calendarul roman sau latin, a sfântului apostol și evanghelist Matei. Comentând lecturile biblice, pontiful s-a oprit la evanghelia zilei în care este prezentată convertirea și chemarea sfântului Matei (Mt 9, 9-13).

Trei sunt etapele episodului subliniate de papa Francisc: întâlnirea, sărbătoarea și scandalizarea fariseilor. Isus tocmai vindecase un om paralizat. Succesiv, îl întâlnește pe Matei, stând la postul de vamă. Ocupația lui îl făcea odios în ochii poporului lui Israel: strângea taxele și le preda ocupanților Imperiului Roman. Era considerat un trădător al patriei. Isus îl vede și îi spune: ”Urmează-mă!”. Matei s-a ridicat și l-a urmat. Pe de o parte, privirea inițială a lui Matei, o privire bănuitoare. Privea pieziș: cu un ochi la Dumnezeu, cu celălalt la bani, atașat de bani cum l-a pictat Caravaggio. Pe de altă parte, privirea milostivă a lui Isus care, remarcă pontiful, l-a privit cu multă iubire. Rezistența acelui om care voia bani a căzut. S-a ridicat și l-a urmat. ”Este lupta dintre milostivire și păcat”, a rezumat în câteva cuvinte papa Francisc.  Iubirea lui Isus a intrat în inima acelui om pentru că acesta ”știa că este păcătos”, știa ”că nu este iubit de nimeni”, chiar disprețuit. Tocmai această conștiință de păcătos a deschis ușa în fața milostivirii lui Isus. A lăsat toate și a plecat. Aceasta este întâlnirea dintre omul păcătos și Isus.
Papa Francisc: «Este prima condiție pentru a fi salvat: a se simți în pericol; prima condiție pentru a fi vindecat: a se simți bolnav. De aceea, a se simți păcătos este prima condiție pentru a primi această privire de milostivire. Dar să ne gândim la privirea lui Isus, atât de frumoasă, atât de blândă, atât de milostivă. Când ne rugăm, simțim și noi această privire asupra noastră. Este privirea de iubire, privirea milostivirii, privirea care ne salvează. Să nu ne fie teamă».

Asemenea lui Zaheu, și Matei, simțindu-se fericit, l-a invita pe Isus acasă la el ca să stea la masă. Este a doua etapă a episodului, sărbătoarea. Matei și-a invitat prietenii, cei care făceau parte din același ”sindicat”, păcătoși și vameși. Cu siguranță, stând împreună la masă, îi puneau întrebări Domnului și El răspundea. Această pagină, a notat pontiful, ne duce cu gândul la ceea ce spunea Isus în capitolul XV al evangheliei după Luca: ”va fi mai mare bucurie în ceruri pentru un singur păcătos care se convertește decât pentru o sută de drepți care nu au nevoie de convertire”. Este sărbătoarea întâlnirii Tatălui, este sărbătoarea milostivirii. Isus, într-adevăr, ”risipește milostivire” pentru toți.

Al treilea moment îl reprezintă scandalizarea fariseilor. Aceștia, văzându-i pe vameși și păcătoși stând la masă cu Isus, spunea discipolilor lui: ”De ce mănâncă învățătorul vostru împreună cu vameșii și păcătoșii?” (v. 11). O scandalizare, a remarcat Sfântul Părinte, începe întotdeauna cu această întrebare: cum așa, de ce? ”Când veți auzi această întrebare, începe să miroase – a afirmat – și după aceasta vine scandalizarea”. În acest caz, era vorba de necurăția celui care nu respecta legea. Ei cunoșteau foarte  bine ”doctrina”, știau cum să meargă pe calea Împărăției lui Dumnezeu, cunoșteau mai bine decât toți cum trebuia făcut, dar au uitat prima poruncă, porunca iubirii. ”S-au închis în cușca jertfelor”, gândindu-se, probabil: ”să facem o jertfă lui Dumnezeu”, să facem tot ceea ce trebuie făcut și în acest fel ”ne mântuim”. Cu alte cuvinte, credeau că mântuirea vine de la ei, se simțeau siguri. Nu, a subliniat papa, ”cel care ne mântuiește este Dumnezeu, ne mântuiește Isus Cristos”.
Papa Francisc: «Întrebarea ”Cum așa?” pe care de atâtea ori am auzit-o în rândul credincioșilor catolici când vedeau faptele de milostivire. Cum așa? Este clar, foarte explicit: ”Mergeți și învățați!”. I-a trimis să învețe, nu? ”Mergeți și învățați ce înseamnă Îndurare – ceea ce eu – vreau, și nu jertfă, căci nu am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși” (v. 13). Dacă vrei să fii chemat de Isus, recunoaște-te păcătos!».

Sfântul Părinte a îndemnat, așadar, la a ne recunoaște păcătoși. Nu în mod abstract, ci cu păcate concrete. Cu toții avem multe, a spus la predică. ”Să ne lăsăm priviți de Isus cu acea privire milostivă plină de iubire”, a fost îndemnul său final, revenind încă o dată la cei care sunt mereu gata să se scandalizeze:
Papa Francisc: «Sunt mulți, foarte mulți. Întotdeauna, chiar și în Biserică, astăzi. Ei spun: ”Nu, nu se poate, e totul clar, totul, nu, nu… Aceia sunt păcătoși, trebuie să-i îndepărtăm!”. Mulți sfinți au fost persecutați sau suspectați. Să ne gândim la Sfânta Ioana D’Arc, trimisă pe rug, pentru că se gândeau că ar fi o vrăjitoare și condamnată. O sfântă! Gândiți-vă la Sfânta Tereza, suspectată de erezie, gândiți-vă la Fericitul [Anton] Rosmini. ”Îndurare vreau și nu jertfă”. Ușa prin care îl întâlnim pe Isus este a se recunoaște așa cum suntem, adevărul. Păcătoși. Și El vine și ne întâlnim. E atât de frumos să-l întâlnești pe Isus!».

(rv – D. Donnini – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.