Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Sfântul Scaun \ Activitate

Card. Parolin: e necesar multilateralismul în criza nord-coreană

Cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin - EPA

26/09/2017 12:02

26 septembrie 2017. "Vaticanul în familia națiunilor" este titlul unui volum îngrijit de mons. Silvano Maria Tomasi care analizează rolul diplomatic al Sfântului Scaun la Națiunile Unite. Publicată de Cambridge University Press, cartea a fost prezentată în data de 22 septembrie, La Roma, la reședința ambasadorului Statelor Unite pe lângă Sfântul Scaun. Cu prilejul prezentării volumului, cardinalul Parolin a ținut un discurs despre caracteristica diplomației vaticane, aflată în slujba păcii, a respectării drepturilor omului și a dezvoltării popoarelor. Referitor la această întâlnire, cardinalul secretar de Stat a acordat un interviu colegului nostru Alessandro Gisotti:

Card. Parolin: «Mă bucur că ne-a fost oferită ocazia prezentării unei cărți care reunește într-o oarecare măsutră activitatea și intervențiile mons. Tomasi la adunări ale Organizației Națiunilor Unite, după lungi ani de activitate, ocazia permițându-ne să subliniem încă o dată importanța multilaterismului, într-o perioadă în care acesta este în criză din multe puncte de vedere. Tentația este de a face pe cont propriu și de a lua decizii unilaterale care să iasă din acest cadru. Așadar, pentru reafirmarea valorii multilateralismului, pentru reafirmarea faptului că Sfântul Scaun îl consideră un instrument pentru înfruntarea și rezolvarea complexelor probleme din lumea de azi, confirmând totodată angajarea și dorința noastră de a sluji persoana, demnitatea și drepturile sale, în slujba unei conviețuiri ordonate și pacifice în lume, având astfel posibilitatea repropunerii acestor mărețe principii, ce sunt principiile Doctrinei Sociale a Bisericii. De asemenea, este necesară oferirea unor indicații concrete, nefiind suficientă amintirea principiilor; este importantă tocmai oferirea unor indicații privind parcursul de urmat, cartea "Vaticanul în familia națiunilor" fiind foarte importantă din acest punct de vedere.»

Întrebat despre multilateralism ca posibilitate de găsire a unor căi de dialog și de reconciliere, mai ales în momentele de dificultate, precum criza nord-coreeană, cardinalul Parolin a spus:
Card. Parolin: «Vorbind despre "o criză a multilateralismului", aceasta este cauzată și de contextul diferit în care ne aflăm, într-o lume multipolară în care există numeroase instanțe… Însă, tocmai de aceea, aș spune că în această lume care s-a diversificat foarte mult există necesitatea apelării la acest instrument pentru a încerca rezolvarea în mod pacific a diferențelor care există. Desigur, și instituțiile care pun în practică acest principiu ar putea avea nevoie de o actualizare… de cât timp nu se vorbește oare despre o reformă a Organizației Națiunilor Unite. Însă, principiul rămâne, dorindu-ne să subliniem tocmai acest aspect.»

Ca răspuns la o întrebare referitoare la apelurile papei Francisc în favoarea păcii și a dezarmării, adresate liderilor lumii chiar și prin intermediul tweeturilor, cardinalul secretar de Stat a spus:
Card. Parolin: «Cred că în fond reprezintă un apel la responsabilitatea lor, deoarece au în mâini destinul umanității, al păcii, al conviețuirii armonioase între popoare. De aceea, este necesar să fie conștienți de această responsabilitate, punând-o apoi în practică prin intermediul unui parcurs urmat împreună, în căutarea păcii și a dezvoltării lumii.»

RV/AM

26/09/2017 12:02