2017-09-27 12:17:00

Noi inițiative ale Fundației Vaticane Joseph Ratzinger – Benedict al XVI-lea


27 septembrie 2017. Marți, 26 septembrie, la Sala de Presă a Sfântului Scaun a avut loc conferința de presă de prezentare a câtorva inițiative ale Fundației Vaticane Joseph Ratzinger – Benedict al XVI-lea. Referindu-se la câteva dintre evenimentele din agenda fundației, președintele fundației, părintele Federico Lombardi SJ a vorbit despre prima ediție a Premiului "Regiune Deschisă", în colaborare cu Universitatea "Francisco de Vitoria", din Madrid, cu desfășurare miercuri, 27 septembrie 2017, la Academia Pontificală de Științe, din Vatican.  De asemenea, președintele fundației s-a referit la cea de-a șaptea ediție a "Premiului Ratzinger", cu anunțarea câștigătorilor premiului, eveniment programat să se desfășoare în data de 18 noiembrie 2017, în Vatican. Pe agenda fundației, din viitorul apropiat, se află totodată cel de-al șaptelea simpozion național dedicat temei "Laudato si'. Pentru îngrijirea Casei comune, o convertire necesară la 'Ecologia omului'". Evenimentul va avea loc la 1 decembrie 2017 și se va desfășura în colaborare cu Universitatea Catolică din Costa Rica. La conferința de presă au luat cuvântul: cardinalul Gianfranco Ravasi, președinte al Consiliului Pontifical al Culturii și membru al Comitetului Științific al Fundației Ratzinger; profesorul Daniel Sada, rector magnific al Universității "Francisco de Vitoria", din Madrid și Dr. Fernando F. Sánchez Campos, rector magnific al Universității Catolice din Costa Rica.

Oprindu-se asupra evenimentului de miercuri 27 septembrie a.c., mai exact prima ediție a Premiului "Regiune Deschisă", președintele fundației – părintele Federico Lombardi – s-a referit la cele două secțiuni ale premiului –  cercetare și  învățământ – la care se adaugă unele mențiuni speciale. Printre premiați se numără o călugăriță dominicană din Budapesta, care a formulat un program de învățământ bazat pe "Principii sociale creștine pentru economie", un pastor anglican de la Universitatea din Durham și doi profesori tineri specializați în comunicare socială care au redactat un curs dedicat narațiunii în cadrul videojocurilor.

În cadrul conferinței de presă de prezentare a noilor inițiative din cadrul Fundației Vaticane Joseph Ratzinger s-au evidențiat două aspecte care vor caracteriza în acest an "Premiul Ratzinger", ajuns la cea de-a șaptea ediție. În acest an, premiații sunt trei, la fel ca în 2011, spre deosebire de ceilalți ani, când erau doar doi. De asemenea, orizontul premiaților a căpătat o intensă nuanță ecumenică, unul din câștigător fiind catolic, un altul ortodox și un al treilea, luteran. Totodată, s-a dorit o lărgire a domeniului de activități în privința câștigătorilor premiului, cuprinzând și sfera artelor, anul acesta un premiu fiind acordat unei compoziții muzicale caracterizată de o intensă inspirație religioasă.

Fundația Vaticană Joseph Ratzinger – Benedict al XVI-lea a fost instituită în 2010, cu scopul de a promova studii și publicații referitoare la opera și gândirea lui Joseph Ratzinger, papa emerit Benedict al XVI-lea și de a promova studii teologice și din alte domenii adiacente.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.