2017-09-27 10:37:00

România. Vizita pastorală a cardinalului Leonardo Sandri


RV 27 sep 2017. Consacrarea mai multor obiective religioase în dieceza romano-catolică de Iași, colocvii cu președintele României și patriarhul Bisericii ortodoxe române, participarea la Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, dar și o Sfântă Liturghie în catedrala Sf. Iosif din București, sunt câteva momente din agenda vizitei pastorale pe care cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregației pentru bisericile orientale, o efectuează în România între 28 septembrie – 1 octombrie a.c.

Vizita cardinalului cuprinde etape la Iași, Blaj și București. Potrivit site-ului ercis.ro, cardinalul Sandri sosește joi la Iași în urma invitației primită din partea episcopului diecezei moldave, mons. Petru Gherghel. Programul vizitei în dieceza de Iași mai cuprinde vizite pastorale la Săbăoani, Roman, Tărâța și Cucuieți, unde prelatul vatican a sprijinit realizarea mai multor proiecte religioase și caritabile, precum Centrul medical şi Centrul paliativ pentru bătrâni din Săbăoani, conventul surorilor ”Sf. Iosif” din Roman,  renovarea bisericii și a Centrului parohial pentru copii și tineri din Tărâța și, în fine, noua biserică din Cucuieți (jud. Bacău). În cadrul vizitei programată în dieceza de Iași, prelatul vatican este însoțit de episcopii Petru Gherghel și Aurel Percă, alături de arhiepiscopul titular Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România şi R. Moldova.

După Liturghia de consacrare a noii biserici din Cucuieţi, cardinalul Sandri merge la Bucureşti, unde vineri, 29 septembrie 2017, are o întâlnire cu preşedintele României, Klaus Iohannis, și cu patriarhul Daniel al Bisericii ortodoxe române. Tot vineri, potrivit site-ului episcopiabucuresti.ro, prefectul Congregației binecuvântează noul sediu al eparhiei greco-catolice ”Sf. Vasile cel Mare” din București. Localul a fost primit din partea statului român prin Secretariatul de Stat pentru Culte după înființarea eparhiei. La ceremonie participă, printre alții, ministrul secretar de stat prof. Victor Opaschi. În aceeași zi, prelatul celebrează o Sf. Liturghie în catedrala romano-catolică ”Sfântul Iosif” din Bucureşti.

Sâmbătă, 30 septembrie 2017, cardinalul Sandri merge la Blaj, unde se întâlnește cu cardinalul Lucian Mureşan și ia parte la sesiunea de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică (28-30 septembrie 2017). Ultima etapă a vizitei are loc duminică, 1 octombrie 2017, când este programată o Sf. Liturghie arhierească.

Este a patra vizită pastorală efectuată de cardinalul Leonardo Sandri în România după cele din 2010, 2011 și 2014. Originar din Argentina, patria papei Francisc, cardinalul Sandri a fost numit în 2007 de papa Benedict al XVI-lea la conducerea Congregației pentru bisericile orientale. 

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.