7 octombrie 2017. La audiența generală din 4 octombrie a.c.. papa Francisc a anunțat convocarea unei reuniuni pre-sinodale între 19 și 24 martie 2018, în vederea parcursului de pregătire a Sinodului Episcopilor din 2018 dedicat tinerilor, care va avea tema «Tinerii, credința și discernământul vocațional».
Referitor la reuniunea pre-sinodală, colegul nostru Federico Piana a stat de vorbă
cu secretarul general al Sinodului episcopilor, cardinalul Lorenzo Baldisseri care,
într-un mesaj de prezentare a reuniunii pre-sinodale a scris: "Îi mulțumim Sfântului
Părinte pentru această inițiativă care va permite tinerilor să-și exprime dorințele,
incertitudinile, așteptările".
Card. Baldisseri: "Este foarte important pentru că, așa cum a spus
Sfântul Părinte, vrem să-i ascultăm pe tineri: vrem ca tinerii să fie protagoniștii
acestui eveniment. Desigur evenimentul este sinodal, în sensul că sunt părinții sinodali
cei care vor discuta și vor emite un document. Însă noi dorim participarea tinerilor
nu doar în cadrul adunării sinodale, prin intermediul grupului de auditori, așa cum
prevăd statutele, ci dorim ca tinerii să aibă și un rol activ. De aceea, ne-am gândit
să organizăm un pre-sinod, în cadrul căruia tinerii vor fi actorii principali ai acestui
eveniment. Reuniunea de lucru va dura o săptămână iar tinerii participanți vor proveni
din întreaga lume. În cadrul dezbaterilor vor lua cuvântul atât în grupurile de discuții
cât și în adunările generale; unii vor vorbi în nume personal iar alții în calitate
de reprezentanți ai conferințelor episcopale, ai grupurilor de studiu, în vederea
redactării unui document care să fie supus studiului părinților sinodali."
În interviu, cardinalul Baldisseri a explicat că la reuniunea pre-sinodală vor
participa și numeroși tineri de alte religii:
Card. Baldisseri: "Da, este prevăzută și prezența tinerilor de alte
religii, în contextul în care adunarea sinodală este dedicată tinerilor în general,
nu doar catolici, dar și tineri de alte confesiuni creștine, de alte religii și chiar
tineri care nu cred. Desigur, Biserica oferă perspectiva credinței și, pentru a ajunge
la aceasta, este necesar discernământul vocațional, care este amplu și nu se limitează
doar la vocațiile din Biserică. Vocația, în sens general, include și familia, pentru
un tânăr fiind foarte importantă formarea unei familii care se integrează mai apoi
într-o comunitate, într-o societate."
Referindu-se la necesitățile protagoniștilor adunării sinodale din 2018, cu tema "Tinerii, credința și discernământul vocațional", cardinalul Baldisseri a evidențiat necesitatea ca tinerii să aibă spațiu în sfera politică și decizională, ținând cont de capacitate lor de a se organiza și de a crea propriile spații. "Trebuie să-i ascultăm și să-i însoțim în sensul corect al cuvântului, făcându-le propuneri valide, oferindu-le indicații și atrăgându-le atenția, dacă este necesar, dar întotdeauna cu respect față de autonomia și libertatea lor", a mai spus secretarul general al Sinodului episcopilor în interviul privind reuniunea pre-sinodală care se desfășura anul viitor, în luna martie.
RV/AM
All the contents on this site are copyrighted ©. |