Predica papei Francisc la ”Sf. Marta”: în Bunul samaritean, misterul lui Cristos

RV 09 oct 2017. Să avem grijă de persoanele rănite urmând exemplul Bunului samaritean, în care se întrezărește chiar misterul lui Isus Cristos. La predica Sfintei Liturghii celebrată în dimineața de luni, 9 octombrie 2017, în capela Casei Sf. Marta din Cetatea Vaticanului, papa Francisc a îndemnat la ajutorarea și ușurarea celor care sunt în dificultăți, după cum a făcut Cristos însuși care ”continuă să plătească pentru noi”. Omilia matinală a pontifului a avut la bază parabola Bunul samaritean (Lc 10, 25-37), proclamată la Evanghelia zilei după ritul roman sau latin. Spre deosebire de preot și de levit, notează evanghelistul, samariteanul se oprește lângă omul rănit mortal de tâlhari și îl ajută. În parabolă sunt șase protagoniști: tâlharii, omul rănit de moarte, preotul, levitul, hangiul și samariteanul, un păgân care nu făcea parte din poporul evreu. Cristos răspunde întotdeauna de o manieră mai elevată, a evidențiat Sfântul Părinte la omilie, iar în acest caz, povestea pe care o prezintă explică, de fapt, chiar misterul persoanei sale. Parabola evangheliei, însă, descrie și o atitudine frecventă. Tâlharii au plecat bucuroși pentru că i-au furat trecătorului multe lucruri bune și nu se mai gândeau la soarta acestuia. Preotul, ”care ar trebui să fie un om al lui Dumnezeu”, și levitul, care era aproape de Lege, trec mai departe pe lângă omul rănit, care mai avea numai un fir de viață.

Papa Francisc: «O atitudine foarte răspândită printre noi: să vezi o calamitate, un lucru urât și să treci mai departe. Apoi, să le citești în ziare, descrise în termeni un pic de scandal sau senzaționalism. În schimb, acest păgân, păcătos, care era în călătorie, ”a văzut și a nu a trecut mai departe: a avut compasiune”. Și Luca descrie bine: ”A văzut, i s-a făcut milă, s-a apropiat, nu s-a îndepărtat: s-a apropiat. I-a pansat rănile, el i le-a pansat, turnând peste ele ulei și vin”. Dar nu l-a lăsat acolo: ”mi-am făcut partea mea și acum plec”. Nu.»

Samariteanul l-a pus pe calul său, l-a dus la un han și a avut grijă de el, dar în ziua următoare, trebuind să plece după treburile sale, i-a plătit hangiului ca să se îngrijească de cel rănit, spunându-i că ceea ce avea să cheltuiască mai mult decât cei doi dinari, îi va plăti la întoarcere. Acesta este ”misterul lui Cristos”, care s-a făcut slujitor, s-a înjosit, s-a nimicit și a murit pentru noi”. Isus ”nu a trecut mai departe, a venit la noi, cei răniți de moarte, s-a îngrijit de noi, a plătit pentru noi și continuă să plătească”, ”va plăti când va veni pentru a doua oară”, după cum ”a plătit deja”. Prin acest mister, Isus răspunde la întrebarea învățătorului legii, care voia să-l pună la încercare. Isus este Bunul samaritean și îl îndeamnă pe omul acela să facă la fel. ”Nu este o povestire pentru copii”, notează papa Francisc în fața credincioșilor din capela Casei ”Sf. Marta”, ci o imagine care ne vorbește despre ”misterul lui Isus Cristos”.

Papa Francisc: «Și văzând această parabolă, vom înțelege mai mult profunzimea, lărgimea misterului lui Cristos Isus. Învățătorul legii a plecat mut, plin de rușine, nu a înțeles. Nu a înțeles misterul lui Cristos. Poate că a înțeles acel principiu uman care ne apropie de înțelegerea misterului lui Cristos: că orice om se uită la un alt om de sus în jos, numai când trebuie să-l ajute să se ridice. Și dacă unul face acest lucru, este pe o cale bună, este pe un drum bun, spre Isus».

La predica Sfintei Liturghii, pontiful a făcut referință și la hangiu, care ”nu a înțeles nimic” dar a rămas uimit. Este uimirea unei întâlniri cu cineva care făcea lucruri despre care nu auzise niciodată că s-ar putea face. Uimirea hangiului este ”chiar întâlnirea cu Isus”. În fața acestei parabole, prezentată în capitolul zece al Evangheliei după Sf. Luca, nu putem evita câteva întrebări:

Papa Francisc: «Eu ce fac? Sunt tâlhar, înșelător, corupt? Sunt tâlhar, acolo? Sunt un preot care se uită, vede, își întoarce privirea și merge mai departe? Sau un lider catolic, care face la fel? Sau sunt un păcătos? Unul care trebuie condamnat pentru păcatele proprii? Și mă apropii, devin aproape, am grijă de cel care are nevoie? Cum mă comport eu în fața atâtor răni, a atâtor persoane rănite cu care mă întâlnesc în fiecare zi? Fac cum a făcut Isus? Iau firea sclavului? Ne va prinde bine această reflecție, citind și recitind acest pasaj. Dar aici se manifestă misterul lui Isus Cristos care, fiind noi păcătoși, a venit pentru noi ca să ne vindece și să-și dea viața pentru noi».

(rv – D. Donnini – A. Dancă)