Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Spiritualitate

Consideraţii omiletice la Duminica a XXVIII-a de peste an (A): Veniţi la nuntă!

Nunta din Cana Galileii: pictură în ulei aflată la mănăstirea din Bose (Biella) - RV

13/10/2017 12:00

(RV - 15 octombrie 2017) E Ziua Domnului. La începutul Liturghiei duminicale implorăm cu smerenie îndurarea lui Dumnezeu, să ne ierte greşelile pe care le-am săvârşit în slăbiciunea firii noastre: „De te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea să stea în faţa ta? Dar la tine aflăm iertare, Dumnezeul lui Israel!” (Ps 129/130,3-4). Sărbătoarea săptămânală a Paştelui aminteşte că Dumnezeu, în marea sa îndurare, ne-a renăscut la o nădejde vie prin învierea lui Isus Cristos din morţi, pentru o moştenire nepieritoare, neîntinată, neofilită, păstrată pentru noi în ceruri (cf. 1Pt 1,3-4). Să-l rugăm, deci, pe Dumnezeu „Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să ne lumineze ochii inimii, ca să cunoaştem care este speranţa chemării noastre” (cf. Ef 1,17-18, aclamaţie la Evanghelie). Suntem chemaţi la comuniunea deplină cu Dumnezeu. Fiecare zi a pelerinajului nostru pe pământ este un dar mereu nou prin care ne deprindem să trăim în comuniune cu Dumnezeu Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt.

1. Cântecul ospăţului
Duminica trecută profetul Isaia a intonat pentru noi „cântarea de dragoste pentru via Domnului”. Astăzi acelaşi profet ne prezintă o „cântare pentru ospăţul Domnului”. De trei ori în lecturile liturgice se vorbeşte despre ospăţul de comuniune pe care Dumnezeu îl pregăteşte fiilor săi. Profetul anunţă că Dumnezeu pregăteşte un mare ospăţ pentru toate popoarele pe muntele Sionului:  un ospăţ cu mâncăruri grase şi cu băuturi alese şi rafinate. Înainte de a se apropia de masa ospăţului invitaţii trebuie să îndepărteze vălul orbiei de pe ochii lor, adică să dea la o parte vălul lacrimilor care împiedică vederea. Dumnezeu însuşi va şterge lacrimile de pe faţa tuturor şi va îndepărta ruşinea poporului său de pe tot pământul. Mai mult, va înlătura moartea pentru totdeauna, (cf. Is 25,6-10a, prima lectură). Prietenia, împărtăşirea şi intimitatea cu Dumnezeu este descrisă de psalmistul biblic în cântarea păstorului şi a oaspetelui: „Domnul mă călăuzeşte pe cărări drepte… Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii, nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine… Tu pregăteşti masă pentru mine în faţa asupritorilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu e plin de se revarsă. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele” (Ps 22/23,1-6, psalmul responsorial). Se deschide astfel un orizont de fericire şi speranţă pentru aceşti invitaţi la ospăţ, puşi la adăpost sub „mâna Domnului” care se va odihni pe muntele  Sionului (cf. Is 25,10).

2. Nunta regelui pentru fiul său: o parabolă a împărăţiei
Ospăţul de sărbătoare anunţat de profeţii de demult se află şi în centrul parabolei lui Isus despre invitaţii la nuntă (cf. Mt 22,1-14, Evanghelia liturgică). Este o parabolă despre împărăţia cerurilor. Evanghelistul Matei spune că Isus, vorbind arhiereilor şi fariseilor în parabole, a zis: „Împărăţia cerurilor este asemenea unui rege care a făcut nuntă pentru fiul său”. De fapt sunt două parabole: cea a invitaţilor la nuntă şi apoi cea a unui invitat care a intrat în sala ospăţului fără să îmbrace haina de nuntă. Imaginile sunt cunoscute.  Nunta şi ospăţul descriu împărăţia lui Dumnezeu, pe care profeţii au vestit-o şi pe care fiecare israelit o aştepta cu nerăbdare. Cei dintâi invitaţi sunt conducătorii poporului evreu. Aceştia refuză invitaţia. Dar Dumnezeu nu se descurajează, ci trimite servitorii la intersecţiile drumurilor ca să invite pe toţi trecătorii, răi şi buni. Aceştia acceptă invitaţia şi îndată începe sărbătoarea. Însă e nevoie ca fiecare să poarte haina de nuntă. Haina de sărbătoare este oferită gratuit la intrarea în sala ospăţului. Trebuie doar îmbrăcată. Oricum, marea surpriză este faptul că cei chemaţi refuză invitaţia şi preferă să se ocupe mai degrabă de afacerile lor. Primii invitaţi n-au voit să vină la nuntă iar ceilalţi au nesocotit invitaţia şi s-au dus la treburile lor, ba chiar i-au ucis pe servitorii regelui. Suntem indignaţi de refuzul invitaţilor, deşi adesea aceasta este şi atitudinea noastră. Toţi au ceva urgent de făcut, ceva ce nu permite amânare, ceva la care trebuie să fie prezenţi personal. Neglijează ceva important pentru ceva urgent, ceva esenţial pentru ceva vremelnic. În schimb, ospăţul de nuntă este participarea la mântuirea înfăptuită de Cristos,  lucrul cel mai important în viaţă, singurul lucru important, pentru că „ce i-ar folosi omului dacă ar câştiga chiar lumea întreagă, dacă apoi şi-ar pierde sufletul?”

3. Invitaţii la ospăţul de nuntă
Să ne imaginăm cum s-au petrecut lucrurile în parabola povestită de Isus. În oraş (în sat) are loc o mare petrecere. Fiul regelui, moştenitor la tron, se căsătoreşte, dar nimeni nu pare interesat de eveniment, nici măcar persoanele importante, cei care deţin pământuri, animale şi magazine. Primii invitaţi la nuntă nu au voit să vină. Regele a trimis din nou alţi servitori, zicându-le: «Spuneţi celor invitaţi: Iată, am pregătit ospăţul; taurii mei şi animalele îngrăşate sunt tăiate şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă!» Dar ei nu au luat în seamă şi s-au dus: care la ogorul său, care la negustoria lui; iar ceilalţi i-au prins pe servitorii lui, i-au batjocorit şi i-au ucis. Atunci regele a fost cuprins de mânie şi, trimiţând armatele sale, i-a ucis pe criminalii aceia, iar cetatea lor a incendiat-o. Aceasta este povestea lui Isus, a poporului lui Israel, a cetăţii Ierusalimului. Ne întrebăm cum se face că din nou nimeni dintre cei invitaţi nu răspunde şi sărbătoarea plănuită se termină cu sânge şi foc? Sărbătoarea părea total compromisă. Dar regele nu renunţă nici după primul, nici după al doilea refuz şi relansează invitaţia, căci a spus servitorilor: «Nunta este pregătită, dar cei chemaţi nu au fost vrednici. Mergeţi, aşadar, la intersecţiile drumurilor şi, oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă». Servitorii aceia au ieşit pe drumuri şi i-au adunat pe toţi pe care i-au găsit, răi şi buni, şi sala de nuntă s-a umplut.

4. Acesta este Domnul în care ne-am pus speranţa
„Împărăţia cerurilor este asemenea unui rege care a făcut nuntă pentru fiul său”. Pentru a treia oară servitorii primesc ordinul să iasă în stradă, (Biserica în ieşire, cum spune papa Francisc), să caute la intersecţia străzilor, la semafoare, după tufişurile de pe marginea drumurilor, în periferii, să cheme oameni de rând şi fără nicio importanţă: este de-ajuns să le fie foame, să fie dornici de viaţă şi de sărbătoare. Dacă inimile şi casele se închid, Dumnezeu surprinde mereu, căci fixează întâlniri în altă parte. Nici Dumnezeu nu poate sta singur. Ordinul regelui pare lipsit de orice logică şi de-a dreptul fantastic: oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă! Pe toţi, indiferent de merit, rasă, moralitate. Invitaţia ar părea una cazuală, în schimb ea exprimă intenţia precisă de a ajunge la toată lumea, fără a exclude pe nimeni. De la mulţi invitaţi se trece la toţi cei invitaţi, de la persoanele importante se trece la ultimii din rând: faceţi-i pe toţi să intre, răi şi buni. Mai mult, întâi cei răi şi apoi cei buni. Evanghelia arată că Dumnezeu nu caută oameni desăvârşiţi, nu caută făpturi fără nicio pată, ci vrea oameni care răzbesc prin viaţă, chiar cu respiraţia tăiată, chiar şchiopătând, dar care vor să ajungă la ţintă. Aşa este raiul. Plin de păcătoşi iertaţi, de oameni ca noi. E mai bine să înaintezi şchiopătând pe calea spre împărăţia lui Dumnezeu, decât să alergi în afara drumului spre prăpastia pierzării. Regele îi invită pe toţi, dar nu ca să facă ceva pentru el, ci ca să-l lase pe el să facă ceva pentru ei: să-l lase să fie Dumnezeu. Şi în ziua aceea se va spune: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care am sperat că ne va mântui, acesta este Domnul în care ne-am pus speranţa: să ne bucurăm şi să ne veselim de mântuirea lui!” (Is 25,9).

5. Invitatul din sală fără haina de nuntă
Regele nu numai că trimite servitorii la răscrucile de drumuri ca să ivite oamenii la nunta fiului său, ci el însuşi intră în sala ospăţului. Noi ni-l imaginăm pe Dumnezeu ca fiind departe, separat, sus pe tronul său de glorie. Şi aşa este. Stând sus are grijă de toţi. Dar Domnul este şi în sala vieţii, în această sală a lumii, este aici cu noi, este unul căruia îi stă la inimă bucuria oamenilor, unul care are grijă de ei; este aici, în zilele noastre, în zilele de dans şi în zilele de lacrimi, stă în mijlocul existenţei noastre, în inima vieţii, nu la marginile ei. Observă imediat că un invitat nu îmbracă haina de nuntă. Toţi ceilalţi şi-au schimbat haina, el însă nu. Toţi, chiar cei mai săraci, nu ştiu cum au făcut, au găsit haina, el însă nu. El este ca şi cum ar fi rămas încă în afara sălii. A intrat, dar nu credea că e vorba de o sărbătoare. Nu a înţeles că se face sărbătoare în cer pentru orice păcătos căit, pentru orice fiu care se întoarce acasă, pentru orice om care cerşeşte iubirea lui Dumnezeu. Nu crede că Dumnezeu îşi arată chipul de tată în parabolele povestite de un Rabin căruia îi plac ospeţele deschise pentru toţi.

6. Haina de nuntă
Prin imaginea hainei de nuntă, Isus aminteşte tuturor, în toate timpurile, că faptul de a fi primit credinţa nu este de ajuns. Trebuie să trăim ca fii ai lui Dumnezeu, cu o inimă nouă, practicând porunca iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi. Dumnezeu dă tuturor harul său, ca lumină şi putere de viaţă nouă. Biserica, mireasa Mielului jertfit, pune la dispoziţie oamenilor baia Botezului, reînnoirea în taina Iertării şi Reconcilierii, darurile mângâietoare ale celorlalte Sacramente, pâinea îndestulătoare a Euharistiei. Prin ele se realizează „îmbrăcarea cu omul cel nou, cel creat după [asemănarea lui] Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenia adevărului” (Ef 4,24). Omul care trăieşte în Dumnezeu, trăieşte în iubirea sa dovedită prin fapte. Sfântul Augustin, comentând parabola invitaţilor la nuntă, scrie: „Haina de nuntă este caritatea”. Iar sfântul Grigore cel Mare, papă, îndeamnă: „Să aveţi credinţă cu dragoste: aceasta este haina de nuntă. Iubiţi-vă unii pe alţii, voi care îl iubiţi pe Cristos. Iubiţi-i pe prieteni, iubiţi-i pe duşmani. Nu vă va fi prea greu dacă îl iubiţi pe Acela care, luând pentru noi crucea, se roagă Tatălui şi pentru duşmanii săi”.  Apostolul Ioan în cartea Apocalipsului, vorbind despre ospăţul de nuntă a Mielului cu Biserica sa, scrie: „Şi am auzit [ceva] ca glasul unei mulţimi numeroase, ca vuietul unor ape multe şi ca sunetul unui tunet puternic, spunând: „Aleluia! Pentru că [şi-a început] domnia Domnul, Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic, să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-i dăm glorie, pentru că a început nunta Mielului, iar Mireasa lui s-a pregătit. Şi i s-a dat ei să se îmbrace cu in fin, strălucitor, imaculat. Căci inul fin sunt faptele drepte ale sfinţilor”. Şi mi-a zis: „Scrie: fericiţi cei chemaţi la ospăţul de nuntă al Mielului” (Ap 19,6-9). Suntem printre ei. Să ne pregătim!

7. Rugăciunea Bisericii
Te rugăm, Doamne, ca harul tău să ne întâmpine şi să ne însoţească pururi, ca să nu încetăm niciodată de a face binele.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 13 octombrie 2017) 

13/10/2017 12:00