Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ România

București. Prima conferință anuală a Facultăților de Teologie Romano-Catolică

Prima Conferință anuală a Facultăților de teologie romano-catolică din România (13-14 octombrie 2017). - RV

14/10/2017 15:03

RV 14 oct 2017. Centenarul aparițiilor Fecioarei Maria la Fatima a fost în centrul primei Conferințe anuale a a Facultăților de Teologie Romano-Catolică din România, desfășurată la București pe 13 și 14 octombrie a.c.: informează site-ul Facultății de teologie a Universității din București (www.ftcub.ro). Conferința anuală a avut ca generic ”Fatima 100. O sută de ani de la aparițiile Fecioarei Maria de la Fatima".

Manifestarea a fost organizată de Facultatea de teologie catolică a Universității din București, în colaborare cu Facultățile de teologie catolică de la universitățile "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca și "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Centenarul aparițiilor mariane de la Fatima a fost firul unificator al prelegerilor academice prezentate de profesori de la cele trei universități, abordând, printre altele, aspecte istorice, biblice și de spiritualitate.

Referindu-se la această inițiativă, decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București, pr. prof. univ. dr. Wilhelm Dancă, a scris pe pagina sa de Facebook că ”pentru prima dată după 1989 se organizează Conferința națională a Facultăților de Teologie Romano-Catolica din România. Tematica este mariană. Este vorba despre primul pas. Maica Domnului sa ne dăruiască puterea de a spune DA la chemarea Domnului si sa putem continua aceasta inițiativă. Rugați-vă pentru noi!”.

Într-un interviu acordat Radio Maria, pr. W. Dancă a mai spus că Facultatea şi-a deschis actualul an universitar cu 75 de noi studenţi, ceea ce arată ”semne bune pentru învăţământul teologic”. În opinia sa, ”aceste cifre arată progresul învăţământului, dar şi al Bisericii, întrucât arată şi nivelul de implicare al Bisericii locale în acţiuni pastorale care corespund aşteptărilor credincioşilor”.

(rv - A. Dancă)

14/10/2017 15:03