2017-10-15 12:30:00

Papa Francisc a canonizat preoți și laici martiri din Brazilia și Mexic și un preot capucin italian


15 octombrie 2017. Duminică, 15 octombrie, în Piața Sfântul Petru, papa Francisc a prezidat Sfânta Liturghie de canonizare a preoților Andrei de Soveral (iezuit) și Abroziu Francisc Ferro (diecezan); a laicului Matei Moreira și a 27 de însoțitori martiri, uciși din ură față de credință în Brazilia, în 1645.

De asemenea, au fost canonizați adolescenții martiri Cristofor, Anton și Ioan și Faustin Miguez (1831-1925) preot din ordinul Clericilor Regulari Săraci ai Maicii lui Dumnezeu ai Școlilor Pioase (scolopi), fondator al unui institut feminin de viață consacrată dedicat educației și formării fetelor sărace. Tot în cadrul celebrării euharistice de duminică, 15 octombrie, a fost ridicat la cinstea altarelor în calitate de sfânt călugărul capucin Anghel din Acri, cu numele de mirean Luca Antonio Falcone.

Referitor la martirii din Natal, Brazilia, printre care preotul iezuit Andrei de Soveral, preotul diecezan Ambroziu Francisc Ferro, laicul Matei Moreira şi alţi 27 de însoțitori, trebuie amintit că au fost ucişi în 1645, în contextul persecuţiei anti-catolice conduse de calvinişti olandezi. Părintele Andrei a fost ucis în timp ce celebra Sfânta Liturghie, la 16 iulie 1645, la Cunhaú, în capela "Sfânta Fecioară Maria a Lumânărilor". Iezuitului brazilian avea 73 de ani. La sfârșitul celebrării, o trupă de soldați olandezi adepți ai reformei calviniste au năvălit în biserică, au închis ușile și au început masacrul, ucigând cu lovituri de sabie pe paroh și pe credincioșii prezenți.

Părintele diecezan Ambroziu Francisc Ferro a fost ucis în același an, câteva luni mai târziu, la 3 octombrie. Împreună cu credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie, celebrată în parohia "Sfânta Fecioară Maria a Prezentării", preotul a fost torturat și ucis cu sălbăticie, în urma năvălirii în parohie a soldaților olandezi adepți ai reformei și a 200 de indigeni.

Tot în cadrul celebrării euharistice de duminică, 15 octombrie, din Piața Sfântul Petru, au fost canonizați adolescenții mexicani Cristofor, Anton și Ioan, uciși din ură față de credință, în secolul al XVI-lea, mai exact în 1529, devenind astfel protomartirii continentului american. Educați de franciscani, la Tlaxcala, cei trei s-au detașat de cultul local al idolilor, fapt ce i-a făcut să plătească cu viața, până într-acolo încât unul din cei trei, Cristofor, a fost ucis chiar de tatăl său. Fiul unei căpetenii locale aztece, acest băiat de doar 13 ani, nu doar a cerut să fie botezat, dar a încercat să-l facă cunoscut pe Cristos tatălui său și rudelor. Văzându-l că se roagă, cu mâinile împreunate, umplându-se de mânie, tatăl a început să-l lovească cu un baston, strivindu-i mai întâi mâinile băiatului, care au continuat să rămână unite în rugăciune, pentru ca apoi să-l lovească până și-a dat suflarea.  

Tot duminică, 15 octombrie, Papa Francisc l-a canonizat pe Anghel din Acri (Calabria) preot din Ordinul Fraților Minori Capucini. Născut la Acri, în Italia, la 19 octombrie 1669, la  vârsta de 18 ani a decis să devină călugăr capucin însă, dubiile și incertitudinile l-au făcut să renunțe de două ori la noviciat dar, a treia oară, a dus la bun sfârșit parcursul de pregătire. După hirotonirea preoțească, Anghel s-a dedicat predicării și rugăciunii fervente, obținând roade bogate în sufletele credincioșilor astfel încât întreaga Calabrie a fost cuprinsă de un val de lumină și de trăire a sfințeniei. Devenit superior provincial, părintele Anghel a fost numit  „îngerul păcii” pentru modul său de a guverna.

"Este un mare har și o mare onoare să fim Capucini  fii ai sfântului Francisc.Însă este nevoie să cunoaştem şi să avem întotdeauna cu noi cinci pietre preţioase: austeritatea, simplitatea, observarea strictă a Constituţiilor şi a Regulii serafice, nevinovăţia vieţii şi iubirea", spunea părintele Anghel. După 38 de ani de apostolat, a murit la Acri, la 30 octombrie 1739. În acest oraş s-a ridicat un sanctuar dedicat lui, în care este păstrat trupul său spre venerare. Papa Leon al XII-lea l-a beatificat la 18 decembrie 1825.

Papa Francisc a vorbit în mai multe rânduri despre sfințenie, definind-o, la cateheza audienței generale din 21 iunie 2017 "marele cadou pe care fiecare dintre noi îl poate da lumii." "Istoria noastră" –  a spus pontiful – "are nevie de 'mistici', de persoane care refuză orice dominare, care aspiră la caritate și la fraternitate. Bărbați și femei care trăiesc acceptând și o porțiune de suferință, pentru că iau asupra lor truda celorlalți. Dar fără acești bărbați și femei lumea nu ar avea speranță. De aceea, vă urez vouă – și îmi urez și mie – ca Domnul să ne dăruiască speranța de a fi sfinți."

În cadrul aceleiași cateheze, papa Francisc a spus că sfinții ne arată că – în ciuda a ceea ce am putea crede – sfințenia este posibilă pentru toți, fiind necesar să ne rugăm sfinților, cerându-le ajutorul pentru a ne trăi vocația. Adresându-se acelora care sunt tentați să se îndoiască de posibilitatea de a fi sfinți în viața de zi cu zi, pontiful a descris astfel trăirea sfințeniei: "Înseamnă să-ți faci datoria de-a lungul întregii zile; să te rogi, să mergi la muncă, să ai grijă de copii. Însă, totul trebuie făcut cu inima deschisă spre Dumnezeu, în timpul muncii ca și în perioadele de boală, de suferință, în dificultăți. Astfel putem deveni sfinți."

Portretele spirituale ale noilor sfinți – preotul iezuit Andrei de Soveral; preotul diecezan Abroziu Francisc Ferro; laicul Matei Moreira, împreună cu cei 27 de însoțitori, uciși în Brazilia din ură față de credință; martirii adolescenți Cristofor, Anton și Ioan, din Mexic; preotul Faustin Miguez (1831-1925) din ordinul Clericilor Regulari Săraci ai Maicii lui Dumnezeu ai Școlilor Pioase (scolopi), călugărul capucin Anghel din Acri – ne ajută să înțelegem că fiecare stare de viață duce la sfințenie, dacă este trăită în comuniune cu Domnul și în slujba celorlalți. La cateheza audienței generale din 19 noiembrie 2014, papa Francisc a evidențiat necesitatea de a ține cont de faptul că „sfinţenia nu este ceva ce ne procurăm noi, ceva ce obţinem noi cu calităţile noastre şi capacităţile noastre… Sfinţenia este faţa cea mai frumoasă a Bisericii, faţa cea mai frumoasă: înseamnă să ne redescoperim în comuniune cu Dumnezeu, în plinătatea vieţii Sale şi a iubirii Sale. Se înţelege, aşadar, că sfinţenia nu este o prerogativă numai a câtorva: sfinţenia este un dar care este oferit tuturor, nimeni nu este exclus, motiv pentru care constituie caracterul distinctiv al fiecărui creştin.”

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.