Consideraţii omiletice la Duminica a XXIX-a de peste an (A): Monede de aur

(RV - 22 octombrie 2017) E Ziua Domnului. Ne prezentăm înaintea lui cu povara sărăciei noastre fizice şi spirituale pentru ca în milostivirea sa nemărginită să ne uşureze şi să ne mântuiască. Primul şi cel mai important act de credinţă adevărată este a şti că Dumnezeu în bunătatea sa părintească ne iubeşte. Dumnezeu ne-a ales în Cristos Isus pentru că ne iubeşte cu o iubire ce ne surprinde mereu (1Tes 1,1-5b, lectura a doua). La începutul acestei Liturghii să invocăm cu încredere iubirea Domnului care iartă: „Strig către tine, căci Tu mă auzi, Dumnezeule: pleacă-ţi urechea şi ascultă cuvintele mele! Păzeşte-mă, Doamne, ca pe lumina ochilor, la umbra aripilor tale adăposteşte-mă!” (Ps 16/17,6.8). Domnul este apărătorul celor mici şi a celor săraci cu Duhul. Lui singur îi datorăm viaţa noastră. Creştinul îşi aduce contribuţia loială la instituţiile satului, dar acestea nu pot să se contrapună lui Dumnezeu ca şi cum ar fi valori absolute. Există un singur Dumnezeu, şi numai lui şi nu altora trebuie să-i dăm socoteală de viaţa noastră. Moneda aparţine Cezarului, viaţa noastră aparţine numai lui Dumnezeu. (cf. Mt 22,15-21, Evanghelia zilei). Fie că este Cezar din timpurile noastre, fie că este Cirus, rege Persiei de demult, respectăm autoritatea lor, dar suntem conştienţi de ceea ce Dumnezeu repetă şi astăzi: „Eu sunt Domnul şi nu mai este altul, în afară de mine nu este Dumnezeu (cf. Is 45,1.4-6, prima lectură). Cu lucrarea credinţei, stăruind în iubire şi perseverând în speranţă vom şti să discernem în viaţă, ce revine lui Dumnezeu şi ce revine oamenilor. Îndemnul apostolul este şi pentru noi: „Străluciţi ca nişte luminători în lume; ţineţi cu tărie cuvântul vieţii!” (Fil 2,15d.16a), cuvântul lui Isus: „Daţi-i, aşadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!” (Mt 22,21).

1. Daţi Cezarului ceea ce este al Cezarului
În acel timp, fariseii s-au dus să ţină sfat, ca să-l prindă pe Isus în vorbă. Şi i-au trimis la el pe discipolii lor împreună cu irodienii, ca să-i spună: „Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu: nu ţii seamă de nimeni, căci nu te uiţi la faţa omului. Spune-ne, aşadar, ce părere ai: este permis sau nu a da tribut Cezarului?” Capcana pe care i-au pus-o lui Isus este una bine gândită. E permis sau nu a plăti tribut Romei?  Faci interesele ocupanţilor sau ţii cu oamenii tăi? Cu orice răspuns Isus ar fi riscat viaţa, sau de sabia romanilor sau de pumnalul zeloţilor. Isus nu cade în cursa pe care i-au întins-o adversarii. „Cunoscând răutatea lor, le-a zis: „Ipocriţilor, de ce mă ispitiţi?” Îi numeşte făţarnici, oameni cu altă faţă decât cea care se vede. Sunteţi nişte actori de teatru; viaţa voastră este o farsă; jucaţi ca să fiţi văzuţi de oameni. „Arătaţi-mi moneda tributului!”.  Suntem la Ierusalim, în partea sacră a templului, unde nu trebuia să fie purtată nicio figură omenească, nici măcar cea de pe monede. De aceea la intrare stăteau schimbătorii de valută. Fariseii, evlavioşi de faţadă, au cu ei, în locul cel mai sacru al Domnului, moneda păgână interzisă, dinarul împăratului Tiberiu. În felul acesta se trădează; ei sunt cei contravin legii. Prin asta arată cine este în realitate Dumnezeul lor: idolul lor este mammona. Urmează legea banului şi nu cea a Thorei. Actorii sunt demascaţi. Întrebaseră dacă este permis a plăti tributul. Isus răspunde schimbând verbul a plăti cu verbul a da (a restitui): „Daţi-i Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!” Cezarul nu este numai Statul cu instituţiile sale cunoscute, dar întreaga societate cu relaţiile ei în care toţi ne umanizăm. „Aţi avut şi aţi primit, daţi înapoi, restituiţi”, ca într-un schimb de bani. Toţi plătesc impozite şi taxe pentru serviciile de care toţi trebuie să beneficieze. Aici, am putea face multe consideraţii cu privire la fenomenul corupţiei la toate nivelurile şi la evaziunile fiscale, dar nu este locul.

2. Daţi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu
Isus completează răspunsul său cu cea de-a doua parte: „Daţi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”. Dar ce nu este al lui Dumnezeu? „Ce ai, omule, ce nu ai primit?”, întreabă apostolul Paul (1Cor 4,7). Omul însuşi aparţine lui Dumnezeu, căci a fost creat după chipul şi asemănarea sa şi răscumpărat prin jertfa Fiului său, Domnul nostru Isus Cristos. „Al Domnului este pământul şi tot ce este pe el, lumea şi cei care locuiesc în ea” (Ps 23/24,1). Noi înşine, bărbaţi şi femei, suntem ai Domnului. Fiecare dintre noi este un dar al Domnului. Pretindem să se îngrijească de noi ca de o comoară. Fiecare persoană cu darurile sale este scumpă pentru Dumnezeu. Suntem monedele de aur ale lui Dumnezeu. Suntem adevăratele monede căci purtăm întipărite imaginea şi inscripţia lui Dumnezeu, chipul şi asemănarea sa. Daţi Cezarului lucrurile iar lui Dumnezeu persoana, fiinţa voastră, inima, frumuseţea şi lumina ochilor şi amintirilor voastre. Fiecăruia dintre noi Isus ne aminteşte: rămâi liber de orice stăpânire, de orice imperiu; rezistă oricărei ispite de a te vinde sau de a te lăsa posedat. Repetă celui care vrea să pună stăpânire pe tine: eu nu-ţi aparţin. Oricărui reprezentant al puterii omeneşti Isus îi porunceşte: „Până aici, nu pune stăpânire pe om, nu-l manevra, nu-l umili. Este al lui Dumnezeu. Este mister şi minune care îl are pe Creator în sângele şi în respiraţia sa (pr. Ermes Ronchi).

3. Mărturia sfântului Mauriţiu
Potrivit tradiţiei, Sfântul Mauriţiu a fost ofiţer roman şi comandantul celei de-a 22-a legiuni romane, numită tebană, după numele provinciei Teba din Egiptul de Sus, unde a fost înfiinţată. Sursa anonimă redactată cel târziu la jumătatea secolului al VI-lea aminteşte faptul că aceşti soldaţi creştini au refuzat să lupte împotriva galilor, convertiţi de curând la creştinism. Pentru acest motiv împăratul Maximian a hotărât ca tot cel de-al zecelea soldat al legiunii să fie ucis. Întrucât soldaţii creştini au rămas neînduplecaţi în refuzul lor, împăratul a dat ordin ca toată legiunea să fie decimată. Dintr-o scrisoare a sfântului Mauriţiu adresată împăratului Maximian aflăm modul în care îşi argumenta poziţia, dar şi importanţa pe care o acorda tainei Botezului: „Noi suntem soldaţii tăi, împărate, dar şi soldaţi ai lui Cristos. Ţie îţi datorăm serviciul militar, lui integritatea şi sănătatea. De la tine primim solda pentru ostenelile pe care le depunem pentru tine ca soldaţi, de la Cristos am primit începutul vieţii. Vom ridica mâinile împotriva oricărui duşman, dar nu le vom păta cu sângele unor oameni nevinovaţi. Noi mărturisim credinţa în Dumnezeu Tatăl Creatorul, tuturor lucrurilor şi credem că Fiul său Isus Cristos este Dumnezeu. Prin jurământul făcut lui Cristos ne simţim obligaţi să-i apărăm pe oameni şi nu să-i ucidem. Iată, depunem armele; preferăm să murim nevinovaţi decât să ucidem şi să trăim vinovaţi”.

4. Rugăciunea Bisericii
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, dă-ne, te rugăm, harul să voim întotdeauna ceea ce voieşti Tu şi să slujim măririi tale cu inimă neîmpărţită.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 20 octombrie 2017).