2017-10-20 13:05:00

Nu doar eficiență dar și dezvoltare umană integrală: Papa, membrilor Academiei Pontificale de Științe


20 octombrie 2017. Sfântul Părinte s-a întâlnit vineri, 20 octombrie, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, cu participanții la o reuniune de studiu organizată, la Roma, de Academia Pontificală de Științe Sociale, cărora li s-a adresat printr-o reflecție asupra necesității de a elabora noi modele de cooperare dintre sistemul economic, stat și societatea civilă.

Referindu-se la două dintre cauzele care alimentează excluziunea și periferiile existențiale, papa Francisc a spus: "Prima cauză este creșterea endemică și sistemică a inegalităților și a exploatării planetei, ce este majoră față de creșterea venitului și a bunăstării. Și totuși, inegalitatea și exploatarea nu sunt o fatalitate sau o constantă istorică. Nu sunt o fatalitate pentru că depind, în afară de diferitele comportamente individuale, și de reguli economice pe care le stabilește o anumită societate. Să ne gândim la producția de energie, la piața muncii, la sistemul bancar, la sistemul de protecție, la cel financiar și la sectorul scolastic. În funcție de modul în care sunt proiectate aceste sectoare, există consecințe diferite asupra modului în care se repartizează venitul și bunăstarea între cei care au contribuit la producerea lor. Dacă scopul profitului prevalează, democrația tinde să devină o plutocrație în care se amplifică inegalitățile și exploatarea planetei".

Oprindu-se asupra unei alte cauze a excluziunii sociale, pontiful a indicat modalitățile de muncă nedemne de persoana umană, spunând: "În trecut, pe vremea enciclicei Rerum novarum (1891) se revendica justa remunerație a muncitorului. Azi, în afara acestei sacrosancte exigențe, ne întrebăm și de ce nu s-a reușit punerea în practică a indicațiilor Consituției Gaudium et spes: "Întreg procesul muncii productive trebuie așadar adaptat la necesitățile persoanei și la felul ei de viață" – și am putea adăuga, și referință la Enciclica Laudato si' – respectând Creația, casa noastră comună."

În reflecția adresată participanților la întâlnirea de lucru organizată de Academia Pontificală de Științe Sociale, pontiful a evidențiat necesitatea detașării față de grupurile publice și private care apără interesele sectoriale și depășirea lenei spirituale, angajându-se în mod curajos pentru depășirea modelului de ordine socială prevalent în zilele noastre, transformându-l din interior. "Trebuie să cerem pieței nu doar eficiență în producerea bunăstării și în asigurarea unei creșteri sustenabile, dar și punerea în slujba dezvoltării umane integrale", a spus papa Francisc, avertizând că "nu putem sacrifica pe altarul eficienței – vițelul de aur din timpurile noastre – valori fundamentale precum democrația, dreptatea, libertatea, familia, creația. În esență, trebuie să urmărim 'civilizarea pieței', în perspectiva unei etici prietenă a omului și a mediului său. "   

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.