26 octombrie 2017. "Isus ne îndeamnă la schimbarea vieții, la schimbarea căii, la convertire", ceea ce implică lupta împotriva răului, chiar și în inima noastră, "o luptă care nu-ți dă liniște, dar îți oferă pace". Astfel a evidențiat papa Francisc în omilia Sfintei Liturghii celebrată joi dimineață, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Inspirându-se din Evanghelia liturgiei zilei, după sfântul Luca, capitolul 12, pontiful a explicat că în această schimbare constă focul aruncat de Domnul pe pământ.
Papa Francisc: «Schimbarea modului de a gândi, schimbarea modului de a simți. Inima ta păgână, care era legată de cele lumești, devine acum creștină prin forța lui Cristos: convertirea înseamnă să te schimbi, să-ți schimbi modul de a acționa; faptele tale trebuie să se schimbe.»
Sfântul Părinte a reiterat necesitatea unei convertiri care să ne implice în întregime, trup și suflet, spunând: «Este o schimbare, dar nu una de tip cosmetic; este o schimbare interioară înfăptuită de Duhul Sfânt. Însă eu trebuie să-mi îndeplinesc îndatorirea care-mi revine pentru ca Duhul Sfânt să poată interveni, iar aceasta înseamnă luptă, înseamnă să lupți!»
«Un creștin 'liniștit', care nu luptă, nu este un creștin, ci un 'căldicel', a explicat papa Francisc, adăugând că, pentru a te liniști încât să poți dormi, se găsesc medicamente, însă nu există leacuri pentru găsirea păcii interioare. «Doar Duhul Sfânt poate da acea pace a sufletului, ce dă forță creștinilor, iar noi trebuie să-l ajutăm pe Spiritul Sfânt », a spus papa Francisc, explicând că, pentru aceasta, ne este de mare folos examenul de conștiință de fiecare zi. «Lupta pe care a dus-o Isus împotriva diavolului nu aparține trecutului, ci este foarte modernă și actuală, fiind un fapt la zi și de fiecare zi», pentru că acel foc pe care Isus a venit să îl aducă se află în inima noastră. De aceea, trebuie să-i permitem să pătrundă și este necesar să ne întrebăm, în fiecare zi, dacă am făcut efortul de a trece de la starea de atașament față de cele lumești la starea de har și dacă i-am făcut loc Duhului Sfânt, astfel încât să poate acționa.
Papa Francisc: «Dificultățile din viața noastră nu se rezolvă diluând adevărul. Adevărul este acesta: Isus a adus foc și luptă; ce fac eu [n.n. la rândul meu]?»
«Pentru convertire este necesară o inimă generoasă și fidelă; generozitate care vine întotdeauna din iubire și care este fidelitate, fidelitate față de Cuvântul lui Dumnezeu», a spus papa Francisc la finalul omiliei din cadrul Sfintei Liturghii celebrată joi dimineață, în capela casei Sfânta Marta din Vatican.
RV/AM
All the contents on this site are copyrighted ©. |