2017-10-30 12:14:00

Harul de a avea păstori buni, asemenea lui Isus: papa Francisc, la "Sf. Marta"


30 octombrie 2017. «Este un har pentru poporul lui Dumnezeu să aibă păstori buni, păstori precum Isus, care nu se rușinează să atingă trupurile suferinde, păstori care știu – după cum știm cu toții – că vom fi judecați în funcție de criteriu exprimat prin: 'am fost flămând…; am fost închis…; am fost bolnav», a spus papa Francisc în omilia Sfintei Liturghii celebrată luni, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican.

Inspirându-se din Evanghelia liturgiei zilei, după sfântul Luca 13, 10-17, în care se relatează despre vindecarea, în zi de sâmbătă, a unei femei infirme și despre indignarea conducătorului sinagogii, care consideră gestul lui Isus o încălcare a legii, pontiful a explicat că vindecare acelei femei nu era un act de sfidare a legii, ci un gest de caritate autentică înfăptuit de Isus care se înduioșează în fața suferinței celor sărmani, a suferinței celor marginalizați, care nu contează:
Papa Francisc: «De aceea Isus stătea mereu cu lumea pe care micul grup clerical o marginaliza, stătea cu cei săraci, cu cei bolnavi, cu păcătoșii, cu leproșii, pentru că Isus avea capacitatea de a se emoționa în fața bolii, fiindcă era un păstor bun. Un păstor bun se apropie și se lasă mișcat. Și, aș spune că o a treia trăsătură a bunului păstor este de a nu se rușina de trupul suferind, de a-l atinge, după cum a făcut în cazul  femeii infirme asupra căreia și-a pus mâinile sau în cazul leproșilor, al păcătoșilor. »

Pornind de la adversarii lui Isus care se revoltă pentru vindecarea înfăptuită în zi de sâmbătă, pontiful și-a extins reflecția la acei păstori care se îndepărtează de modelul lui Isus, lăsându-se mai curând călăuziți de interese lumești decât de sentimente de compasiune față de cei care cunosc suferința și marginalizarea:
Papa Francisc: «Însă ceilalți, cei care urmează calea clericalismului, de cine se apropie? Se apropie întotdeauna fie de oamenii puterii momentului, fie de bani. Aceștia sunt păstori răi, care se gândesc doar la cum să se cațere în cele ale puterii, la cum să fie prieteni cu cei care o dețin; care negociază totul sau  se gândesc la buzunar. Aceștia sunt ipocriții capabili de orice. Nu-i interesează de popor și de persoanele sărmane. Și, când Isus folosește adjectivul 'ipocriți', ei se supără și-i răspund că de fapt ei urmează legea. »

În omilia Sfintei Liturghii celebrată luni, în capela Casei Sfânta Marta, papa Francisc a explicat de ce este important să avem păstori buni, după modelul lui Isus, făcând implicit trimitere la un alt fragment evanghelic, în care se vorbește despre criteriile după care vom fi judecați (Matei 25,31-46).
Papa Francisc: «Este un har pentru poporul lui Dumnezeu să aibă păstori buni, păstori precum Isus, care nu se rușinează să atingă trupurile suferinde, păstori care știu – după cum știm cu toții – că vom fi judecați în funcție de criteriile exprimate prin cuvintele: 'am fost flămând…; am fost închis…; am fost bolnav'. Criteriile protocolului final sunt criterii de apropiere, ale unei apropieri totale, sunt criterii care se referă la atingere, la împărtășirea situației membrilor poporului lui Dumnezeu. Să nu uităm acest lucru: păstorul bun se apropie mereu de oameni, mereu, după cum Dumnezeu Tatăl s-a făcut aproapele nostru, prin Isus Cristos care s-a întrupat. »

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.