Papa Francisc, în mesajul la simpozionul despre ”Amoris laetitia”: primatul conștiinței nu trebuie confundat cu egolatria

RV 12 nov 2017. Primatul conștiinței, care trebuie respectat întotdeauna, nu se confundă cu autonomia exclusivă a individului, care în timpurile noastre duce la o adevărată ”egolatrie”, cultul eu-ului pe altarul căruia se jertfește orice, inclusiv afecțiunile cele mai dragi: a spus papa Francisc în mesajul video transmis participanților la cel de-al III-lea Simpozion internațional dedicat exortației sale apostolice ”Amoris laetitia”. Având ca temă ”Evanghelia iubirii între conștiință și normă”, simpozionul s-a desfășurat sâmbătă, 11 noiembrie a.c., la Roma, în organizarea Oficiului pentru pastorația familială din cadrul Conferinței episcopale italiene (CEI).

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, mesajul Sfântului Părinte:

«Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Vă salut din inimă pe voi toţi care participaţi la cel de-al III-lea Simpozion internaţional despre exortaţia Amoris laetitia, convocat de Oficiul pentru pastoraţia familială din cadrul Conferinţei Episcopilor din Italia.

Tema pe care v-aţi propus-o, ”Evanghelia iubirii între conştiinţă şi normă”, este de mare importanţă şi poate lumina parcursul pe care Bisericile din Italia îl fac, precum şi pentru a răspunde la dorinţa de familie care reiese din sufletul tinerelor generaţii. Iubirea dintre bărbat şi femeie este, desigur, una dintre experienţele umane cele mai generatoare, este ferment al culturii întâlnirii şi aduce lumii actuale o injectare de socialitate. Într-adevăr ”binele familiei este de importanță decisivă pentru viitorul lumii şi al Bisericii” (”Amoris laetitia”, nr. 31). Tocmai familia născută din căsătorie generează legături rodnice, care sunt antidotul cel mai eficace împotriva individualismului care se răspândeşte; totuşi, pe drumul iubirii conjugale şi al vieţii familiale există situaţii care cer alegeri îndrăznețe, care trebuie făcute în mod corect. În realitatea familială se prezintă adesea noduri concrete de înfruntat cu o conştiinţă prudentă din partea fiecăruia. Este important ca soţii, părinţii, să nu fie lăsaţi singuri, ci să fie însoţiţi în efortul de a aplica Evanghelia în concreteţea vieţii. Pe de altă parte, ştim bine că ”suntem chemaţi să formăm conştiinţele, nu să pretindem să le înlocuim” (ibid., nr. 37).

Lumea contemporană riscă să confunde primatul conştiinţei, care trebuie respectat mereu, cu autonomia exclusivă a individului faţă de relaţiile pe care le trăieşte. Aşa cum spuneam recent la Academia Pontificală pentru Viaţă, ”sunt unii care vorbesc chiar despre egolatrie, un adevărat cult al eu-ului, pe altarul căruia se jertfeşte totul, inclusiv afecțiunile cele mai dragi. Această perspectivă nu este lipsită de daune: ea plăsmuieşte un subiect care se priveşte încontinuu în oglindă, ajungând să devină incapabil să-şi îndrepte ochii spre alţii şi spre lume. Răspândirea acestei atitudini are consecinţe foarte grele pentru toate afecțiunile şi legăturile vieţii” (Discurs adresat participanţilor la Adunarea Generală a Academiei Pontificale pentru Viaţă, 5 octombrie 2017 ). Aceasta este o ”poluare” care erodează sufletele şi încurcă minţile şi inimile, producând iluzii false.

Romano Guardini, într-un text al său despre tema conştiinţei, arată calea pentru căutarea binelui adevărat. El scrie: „Din această închisoare din mine însumi, eu mă eliberez numai dacă găsesc un punct care să nu fie eu-l meu; o înălţime mai presus de mine, un ceva solid şi activ care să se afirme în interiorul meu. Şi iată-ne ajunşi la miez […] adică la realitatea religioasă. Acel bine […] este ceva viu. […] Este plinătatea de valoare a lui Dumnezeu celui viu însuşi” (R. Guardini, ”La coscienza”, Brescia 1933, 32-33).

În interiorul fiecăruia există un spațiu în care Misterul se revelează şi luminează persoana făcând-o protagonista propriei istorii. Conştiinţa, aminteşte Conciliul Vatican II, este „nucleul cel mai tainic şi sanctuarul omului, unde omul se află singur cu Dumnezeu, al cărui glas îi răsună în străfunduri” (const. past. ”Gaudium et spes”, nr. 16). Creştinului îi revine să vegheze pentru ca în acest fel de tabernacol să nu lipsească harul divin, care luminează şi întăreşte iubirea conjugală şi misiunea de părinţi. Harul umple „amforele” inimilor umane cu o capacitate extraordinară de dăruire, reînnoind pentru familiile de astăzi minunea de la nunta din Cana.

Comentând acel episod evanghelic, am avut ocazia de a spune că ”transformând în vin apa din vasele folosite ’pentru purificarea iudeilor’ (Ioan 2,6), Isus săvârşeşte un semn grăitor: transformă Legea lui Moise în Evanghelie, aducătoare de bucurie” (Cateheză, Audienţa generală din 8 iunie 2016). Isus arată în mod special medicamentul milostivirii, care vindecă împietrirea inimii, însănătoşind raporturile dintre soţ şi soţie şi dintre părinţi şi copii.

Iubiţi fraţi şi surori, vă urez tot binele pentru munca voastră de la acest Simpozion. Să ajute Biserica din Italia la asimilarea şi dezvoltarea conţinutului şi stilului din ”Amoris laetitia”; să contribuie la formarea animatorilor grupurilor familiale din parohii, asociaţii și mişcări bisericești; să susţină drumul atâtor familii, ajutându-le să trăiască bucuria Evangheliei şi să fie celule active în comunitate. Vă binecuvântez din inimă şi vă adresez rugămintea de a vă ruga pentru mine!».

(rv – A. Dancă)