2017-11-16 12:03:00

Papa Francisc. Scrisoare despre sfârșitul vieții adresată mons. Vincenzo Paglia, președintele Academiei pontificale pentru viață


RV 16 nov 2017. Papa Francisc a trimis o scrisoare arhiepiscopului Vincenzo Paglia, președintele Academiei pontificale pentru viață, cu ocazia întâlnirii europene a Asociației medicale mondiale dedicată chestiunilor legate de sfârșitul vieții, organizată pe 16-17 noiembrie a.c. în Cetatea Vaticanului de Academia pontificală pentru viață.

În fața noilor descoperiri medicale și tehnologice, care a dus la îmbunătățirea sănătății și prelungirea vieții, este nevoie, susține papa Francisc, de ”un supliment de înțelepciune”, pentru că astăzi ”este mai amenințătoare tentația de a insista cu tratamentele care produc efecte puternice asupra trupului, dar uneori nu folosesc binelui integral al persoanei”.

Referindu-se la discursul papei Pius al XII-lea din 1957 care spunea că ”nu există obligația de a folosi toate mijloacele terapeutice potențial disponibile și că, în cazuri bine precizate, este permis să nu fie folosite” (cf. Acta Apostolicae Sedis XLIX [1957],1027-1033), papa Francisc a subliniat că ”este permis din punct de vedere moral a renunța la aplicarea mijloacelor terapeutice sau a le suspenda atunci când folosirea lor nu corespunde acelui criteriu etic și umanist care va fi definit mai târziu drept «proporționalitatea curelor» (cf. Congregația pentru doctrina credinței, Declarație despre eutanasie, 5 mai 1980, IV: Acta Apostolicae Sedis LXXII [1980], 542-552)”. Aspectul specific al acestui criteriu, continuă pontiful, este că ia în considerare ”rezultatul la care unul se așteaptă, ținând cont de condițiile bolnavului și de forțele sale fizice și morale”. Acesta permite, așadar, să se ajungă la o decizie care se califică din punct de vedere moral drept renunțare la „înverșunarea terapeutică”.

Este o alegere care își asumă în mod responsabil limita condiției umane muritoare, în momentul în care ia act că atare limită nu mai poate fi contrastată. ”Nu se vrea astfel procurarea morții, ci se acceptă faptul că aceasta nu poate fi împiedicată”, după cum se afirmă în Catehismul Bisericii Catolice (nr. 2278). Această diferență de perspectivă, continuă papa Francisc, restituie o dimensiune umană eforturilor de însoțire a morții, fără a deschide justificări pentru suprimarea vieții. ”Vedem bine, într-adevăr, că a nu activa mijloace disproporționate sau a suspenda folosirea acestora înseamnă a evita înverșunarea terapeutică, adică a efectuarea unei acțiuni cu o semnificație etică complet diferită de eutanazie, care rămâne întotdeauna nepermisă întrucât își propune să întrerupă viața, procurând moartea”.

Desigur, a recunoscut pontiful, atunci când se coboară în concretețea conjuncturilor dramatice și în practica clinică, factorii care intră în joc sunt deseori greu de evaluat.

Papa Francisc: «Pentru a stabili dacă o intervenție medicală apropriată din punct de vedere clinic este efectiv proporționată, nu este suficient a aplica mecanic o regulă generală. Este necesar un discernământ atent care să considere obiectul moral, circumstanțele și intențiile subiecților implicați. Dimensiunea personală și relațională a vieții – și a morții înseși, care rămâne un moment suprem al vieții – trebuie să aibă, în cura și însoțirea bolnavului, un spațiu adecvat demnității ființei umane. În acest parcurs, persoanei bolnave îi revine rolul principal. O spune clar Catehismul Bisericii Catolice: ”Deciziile trebuie luate de pacient, dacă are competența și capacitatea” (nr. 2278). El este, mai întâi de toate, cel îndreptățit – evident, în dialog cu medicii – să evalueze tratamentele care îi sunt propuse și să judece cu privire la proporționalitatea lor efectivă în situația concretă, făcând obligatorie renunțarea dacă se consideră că atare proporționalitate ar fi inexistentă».

Pontiful a criticat în scrisoarea sa un alt aspect din societățile contemporane: creșterea diferenței de oportunități, inclusiv în țările bogate, prin care ”accesul la cure riscă să depindă mai mult de disponibilitatea economică a persoanelor decât de exigențele efective de cure”. Totodată, papa a îndemnat ca în cultura medicală generală să se țină cont de criteriul ”proximității responsabile”, susținut de imperativul categoric care cere ca bolnavul să nu fie abandonat niciodată: ”Dacă știm că nu putem garanta întotdeauna vindecarea de boală, putem și trebuie întotdeauna să ne îngrijim de persoana vie: fără a scurta noi înșine viața sa, dar fără a ne înverșuna inutil împotriva morții sale”.

În fine, o subliniere privind dezbaterile publice cu privire la legislația referitoare la sfârșitul vieții:

Papa Francisc: «În societățile democratice, subiecte delicate ca acestea trebuie înfruntate cu seninătate: de o manieră serioasă și reflexivă și sincer dispuși la găsirea de soluții – inclusiv legislative – care să aibă o împărtășire cât mai largă. Pe de o parte, într-adevăr, trebuie să se țină cont de diversitatea de viziune asupra lumii, de diversitatea convingerilor etice și a apartenenței religioase, într-un climat de ascultare și primire reciprocă. Pe de alta, Statul nu poate renunța la tutela tuturor subiecților implicați, apărând egalitatea fundamentală în virtutea căreia fiecare este recunoscut prin drept ca ființă umană care trăiește împreună cu ceilalți în societate».

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.