Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Papa Francisc \ Documente

Papa Francisc. Mesaj la Ziua mondială a păcii 2018: Migranții și refugiații, oameni căutători de pace (text)

Vineri, 24 noiembrie 2017, Sala de presă a Sf. Scaun a prezentat Mesajul papei Francisc pentru Ziua mondială a păcii 2018.

24/11/2017 12:09

RV 24 nov 2017. ”Migranții și refugiații, oameni căutători de pace”, este tema Mesajului papei Francisc pentru Ziua mondială a păcii 2018. Mesajul, purtând data de 13 noiembrie, comemorarea liturgică a patroanei migranților, Sf. Francisca Saverio Cabrini, a fost prezentat în Sala de Presă a Sfântului Scaun vineri, 24 noiembrie 2017. Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua mondială a păcii 2018:

Migranții și refugiații, oameni căutători de pace

O urare de pace
Pace tuturor persoanelor și națiunilor pământului! Pacea pe care îngerii o vestesc păstorilor în noaptea de Crăciun (Luca 2,14) este o aspirație profundă a tuturor persoanelor și tuturor popoarelor, mai ales a celor care suferă mai mult pentru lipsa ei. Printre aceștia, pe care îi am în gândurile și rugăciunile mele, vreau să-i amintesc încă o dată pe cei peste 250 de milioane de migranți din lume, dintre care 22 de milioane și jumătate sunt refugiați. Aceștia din urmă, cum a spus iubitul meu predecesor Benedict al XVI-lea, ”sunt bărbați și femei, copii, tineri și bătrâni care caută un loc în care să trăiască în pace” (Angelus, 15 ianuarie 2012). Ca să-l găsească, mulți dintre ei sunt dispuși să-și pună viața în pericol într-o călătorie care, în cele mai multe cazuri, este lungă și periculoasă, să îndure eforturi și suferințe, să înfrunte garduri și ziduri ridicate pentru a-i ține departe de țel.

Cu spirit de milostivire, îi îmbrățișăm pe toți cei care fug de război și de foame sau care sunt constrânși să-și părăsească țările din cauza discriminărilor, persecuțiilor, sărăciei și degradării mediului.

Suntem conștienți că a ne deschide inimile la suferința celuilalt nu este îndeajuns. Vor fi multe de făcut mai înainte ca frații noștri și surorile noastre să poată trăi din nou în pace într-o casă sigură. A-l primi pe celălalt cere un efort concret, un lanț de ajutoare și bunăvoință, o atenție vigilentă și înțelegătoare, gestiunea responsabilă a noilor situații complexe care, uneori, se adaugă la alte și numeroase probleme existente, precum și a resurselor care sunt întotdeauna limitate. Practicând virtutea prudenței, guvernanții vor ști să primească, să promoveze, să ocrotească și să integreze, stabilind măsuri practice ”în limitele permise de binele comun înțeles în mod drept, pentru a permite acea integrare” (Ioan XXIII, scris. enc. ”Pacem in terris”, 57). Ei au o precisă responsabilitate față de propriile comunități, pentru care trebuie să asigure drepturile juste și dezvoltarea armonioasă, pentru a nu fi ca un constructor nechibzuit care a greșit calculele și nu a reușit să ducă la capă turnul pe care a început să-l zidească (cf. Luca 14, 28-30).

De ce atât de mulți refugiați și migranți?
În vederea Marelui Jubileu pentru cei 2000 de ani de la vestirea păcii de către îngeri la Betleem, sfântul Ioan Paul al II-lea a cuprins numărul tot mai mare de refugiați interni printre consecințele ”unei interminabile și oribile secvențe de război, conflicte, genocide, epurări etnice”, care au marcat secolul XX (Ioan Paul al II-lea, Mesaj pentru Ziua mondială a păcii 2003, nr. 3). Noul secol nu a înregistrat încă o adevărată schimbare: conflictele armate și celelalte forme de violență organizată continuă să provoace deplasări ale populației în interiorul granițelor naționale și chiar dincolo de acestea.

Dar persoanele emigrează și din alte motive, primul dintre toate fiind ”dorința unei vieți mai bune, unită de multe ori la încercarea de a lăsa în urmă ’disperarea’ unui viitor imposibil de construit” (Benedict XVI, Mesaj pentru Ziua mondială a migrantului și refugiatului 2013). Se pleacă pentru a reîntregi propria familie, pentru a găsi oportunități de muncă și de educație: cine nu se poate bucura de aceste drepturi nu poate să trăiască în pace. În plus, cum am subliniat în enciclica Laudato si, ”este tragică creșterea migranților care fug de mizeria agravată de degradarea mediului” (nr. 25).

Majoritatea emigrează urmând un parcurs regular, în timp ce unii iau alte căi, mai ales din cauza disperării, când patria nu le oferă securitate și oportunități și orice cale legală pare impracticabilă, blocată sau prea lentă.

În multe țări de destinație s-a răspândit mult o retorică ce evidențiază riscurile pentru securitatea națională sau povara primirii noilor sosiți, disprețuind astfel demnitatea umană care trebuie să fie recunoscută tuturor ca fii și fiice ai lui Dumnezeu. Cei care alimentează teama față de migranți, poate în scopuri politice, în loc să construiască pacea, seamănă violență, discriminare rasială și xenofobie, care sunt motive de mare preocupare pentru toți cei care doresc tutelarea oricărei ființe umane (Discurs către directorii naționali ai pastorației pentru migranți la Întâlnirea organizată de Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa, CCEE, 22 septembrie 2017).

Toate elementele de care dispune comunitatea internațională arată că migrațiile globale vor continua să marcheze viitorul nostru. Unii le consideră o amenințare. Eu, în schimb, vă invit să le vedeți cu o privire impregnată de încredere, ca oportunitate pentru a construi un viitor de pace.

Cu o privire contemplativă
Înțelepciunea credinței nutrește această privire, capabilă să-și dea seama că toți facem ”parte dintr-o singură familie, migranții și populațiile locale care îi primesc, și că toți au același drept de a se folosi de bunurile pământului, a căror destinație este universală, după cum învață doctrina socială a Bisericii. Aici își găsesc fundamentul solidaritatea și împărtășirea” (Benedict XVI, Mesaj pentru Ziua mondială a migrantului și refugiatului 2011). Aceste cuvinte ne propun din nou imaginea noului Ierusalim. Cartea profetului Isaia (cap. 60) și, apoi, cea a Apocalipsului (cap. 21) îl descriu ca pe o cetate cu porțile mereu deschise, pentru a lăsa să intre oameni din orice națiune, care o admiră și o copleșesc cu bogății. Pacea este suveranul care o conduce și dreptatea, principiul care guvernează conviețuirea din interiorul ei.

Avem nevoie să îndreptăm și asupra cetății în care trăim această privire contemplativă, ”adică o privire de credință care să-L descopere pe acel Dumnezeu care locuiește în casele ei, pe străzile ei, în piețele ei […] promovând solidaritatea, fraternitatea, dorința de bine, adevăr și dreptate” (exort. ap. ”Evangelii gaudium”, 71), cu alte cuvinte, realizând promisiunea păcii.

Observându-i pe migranți și refugiați, această privire va ști să descopere că ei nu ajung cu mâinile goale: poartă cu sine un bagaj de curaj, capacități, energii și aspirații, în afară de comorile culturilor de origine, și în acest fel îmbogățesc viața națiunilor care îi primesc. Va ști să descopere și creativitatea, tenacitatea și spiritul de sacrificiu din nenumărate persoane, familii și comunități care, în toate părțile lumii, își deschid ușa și inima în fața migranților și refugiaților, chiar și acolo unde resursele nu sunt abundente.

Această privire contemplativă, în fine, va ști să orienteze discernământul celor responsabili cu realitatea publică, astfel încât să ducă politicile de primire până la maximum ”limitelor consimțite de binele comun înțeles în mod just” (Ioan XXIII, ”Pacem in terris”, 57), adică luând în considerare exigențele tuturor membrilor unicei familii umane și binele fiecăruia dintre ei.

Cel însuflețit de această privire va fi în măsură să recunoască germenii de pace care deja stau să încolțească și se va îngriji de creșterea lor. Va transforma, astfel, în șantiere de pace orașele noastre, deseori dezbinate și polarizate de conflicte care au în vedere chiar prezența migranților și refugiaților.

Patru pietre de hotar pentru acțiune
A oferi solicitanților de azil, refugiaților, migranților și victimelor traficului cu ființe umane o posibilitate de a găsi acea pace pe care o caută, cere o strategie care să pună împreună patru acțiuni: primirea, protecția, promovarea și integrarea (Mesaj pentru Ziua mondială a migrantului și refugiatului 2018, 15 august 2017).

”Primirea” recheamă exigența de a extinde posibilitățile de intrare legală, de a nu-i respinge pe refugiații interni și migranți spre locuri în care îi așteaptă persecuții și violențe, și de a echilibra preocupările pentru securitate națională cu tutelarea drepturilor umane fundamentale. Scriptura ne amintește: ”Nu uitați ospitalitatea, căci datorită ei unii, fără să-și dea seama, i-au primit pe îngeri” (Evrei 13,2).

”Protecția” amintește datoria de a recunoaște și tutela inviolabilitatea demnității celor care fug de un pericol real în căutare de azil și siguranță, de a împiedica exploatarea lor. Mă gândesc în particular la femeile și copiii care se află în situații în care sunt mai expuși la riscuri și abuzuri care ajung chiar să-i facă sclavi. Dumnezeu nu face discriminări: ”Domnul îl ocrotește pe cel străin, el îl sprijină pe orfan și pe văduvă” (Psalm 146,9).

”Promovarea” trimite la sprijinul dezvoltării umane integrale a migranților și refugiaților. Printre numeroasele instrumente care pot ajuta în această îndatorire, doresc să subliniez importanța de a asigura copiilor și tinerilor accesul la toate nivelurile de educație: în acest fel ei nu doar că vor putea să cultive și să fructifice propriile capacități, dar vor fi mai mult în măsură să meargă în întâmpinarea celorlalți, cultivând un spirit de dialog în locul unui spirit de închidere și de ciocnire. Biblia ne învață că Dumnezeu ”îl iubește pe cel străin și îi dă pâine și îmbrăcăminte”; de aceea, îndeamnă: ”Iubiți-l pe cel străin, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului” (Deuteronom 10, 18-19).

”Integrarea”, în fine, înseamnă a permite refugiaților și migranților să participe din plin la viața societății care îi primește, într-o dinamică de îmbogățire reciprocă și colaborare rodnică în promovarea dezvoltării umane integrale a comunităților locale. După scrie Sfântul Paul: ”Așadar, voi nu mai sunteți străini și nici oaspeți, ci sunteți concetățeni ai sfinților și oameni de casă ai lui Dumnezeu (Efeseni 2,19).

O propunere pentru două Pacte internaționale
Îmi doresc din inimă ca acesta să fie spiritul care să însuflețească procesul care, de-a lungul anului 2018, va conduce la definirea și aprobarea din partea Națiunilor Unite a două pacte globale, unul pentru migrații sigure, coordonate și reglementate, celălalt cu privire la refugiați. Ca acorduri împărtășite la nivel global, aceste pacte vor reprezenta un cadru de referință pentru propunerile politice și măsurile practice. De aceea este important să fie inspirate de compasiune, clarviziune și curaj, astfel încât să folosească orice ocazie pentru a face să avanseze construcția păcii: numai în acest fel realismul necesar al politicii internaționale nu va deveni o capitulare în fața cinismului și a globalizării indiferenței.

Dialogul și coordonarea, într-adevăr, constituie o necesitate și o datorie proprie comunității internaționale. Dincolo de frontierele naționale, este posibil ca chiar țări mai puțin bogate să primească un număr mai mare de refugiați sau să-i primească mai bine, dacă prin cooperarea internațională se asigură acestora disponibilitatea fondurilor necesare.

Secția ”Migranți și Refugiați” a Departamentului pentru slujirea dezvoltării umane integrale a sugerat 20 de puncte de acțiune (”20 de puncte de acțiune” și ”20 de puncte de acțiune pentru Pactele globale”, 2017; vezi și Documentul ONU A/72/528) drept piste concrete pentru actualizarea acestor patru verbe în politicile publice, precum și în atitudinea și activitatea comunităților creștine. Acestea și alte contribuții doresc să exprime interesul Bisericii catolice față de procesul care va duce la adoptarea mai sus numitelor Pacte globale ale Națiunilor Unite. Atare interes confirmă o solicitudine pastorală mai generală care s-a născut odată cu Biserica și continuă în operele ei multiple până în zilele noastre.

Pentru casa noastră comună
Ne inspiră cuvintele Sfântului Ioan Paul al II-lea: ”Dacă ’visul’ unei lumi în pace este împărtășit de atât de mulți, dacă se valorizează aportul migranților și refugiaților, umanitatea poate deveni tot mai mult familia tuturor și planeta noastră, o adevărată ’casă comună’ (Mesaj pentru Ziua mondială a migrantului și refugiatului 2004, nr. 6). Mulți, în decursul istoriei, au crezut în acest ”vis” și ceea ce au îndeplinit dovedește că nu este vorba de o utopie irealizabilă.

Printre aceștia trebuie inclusă și Sfânta Francisca Saverio Cabrini, de la a cărei naștere pentru cer se împlinesc în 2017 o sută de ani. Astăzi, 13 noiembrie, multe comunități bisericești celebrează comemorarea ei liturgică. Această mică mare femeie, care și-a consacrat viața în slujirea migranților, devenind mai târziu patroana lor cerească, ne-a învățat cum îi putem primi, proteja, promova și integra pe acești frați și surori. Prin mijlocirea ei, Domnul să ne acorde tuturor să simțim că ”rodul dreptății este semănat în pace pentru cei care fac pace” (Iacob 3,18).

Din Vatican, 13 noiembrie 2017,
Comemorarea liturgică a Sfintei Francisca Saverio Cabrini, patroana migranților

(rv - A. Dancă)

24/11/2017 12:09