2017-11-28 11:41:00

Papa Francisc în Myanmar. Întâlnirea cu liderii religioși la Yangon: pledoarie pentru pace în corul diferențelor


RV 28 nov 2017. În cursul dimineții de marți, 28 noiembrie a.c., în cea de-a doua zi a călătoriei sale apostolice în Myanmar, papa Francisc a avut o întâlnire cu 17 lideri ai religiilor din țara asiatică: catolici, creștini de alte confesiuni, budiști, musulmani, hinduși și evrei. Papa a sosit ieri în Myanmar pentru o călătorie apostolică de patru zile. Întâlnirea cu liderii religiilor a avut loc la ora locală 10.00 (ora României 5.30) la arhiepiscopia din Yangon, fosta capitală a țării, și a avut o durată de aproximativ 40 de minute. 

După discursurile prezentate de reprezentanții celorlalte religii, Sfântul Părinte a răspuns cu un discurs improvizat, în limba spaniolă, pornind de la cuvintele psalmistului: ”Iată cât de bine şi cât de plăcut este ca fraţii să locuiască împreună!” (Ps 133,1). ”Uniți nu înseamnă egali”, a continuat pontiful. ”Unitatea nu este totuna cu uniformitatea, nici chiar în cadrul aceleiași confesiuni. Fiecare are valorile sale, bogățiile sale și chiar lipsurile sale”. ”Suntem cu toții diferiți și fiecare confesiune are bogățiile sale, tradițiile sale, bogății pe care trebuie să le dea, să le împartă cu ceilalți. Aceasta se poate întâmpla numai dacă se trăiește în pace, iar pacea se construiește în corul diferențelor. Unitatea se dă întotdeauna în diferențe”. Pacea, a reluat papa Francisc, ”este armonie”.

În aceste timpuri ”experimentăm o tendință mondială spre uniformitate, tendința de a le face pe toate la fel. Aceasta înseamnă a ucide umanitatea. Aceasta este o colonizare culturală. Trebuie să înțelegem bogăția diferențelor noastre (etnice, religioase, populare) și pornind tocmai de la aceste diferențe se ajunge la dialog. De la aceste diferențe se învață de la celălalt, ca frații”. Ca frați, a fost îndemnul Sfântului Părinte adresat liderilor religiilor din Myanmar, voi puteți ajuta la construirea acestei țări care, chiar și geografic, are atât de multe bogății și diferențe. Natura din Myanmar este foarte bogată în diferențe. Să nu ne fie teamă de diferențe! Unul singur este Tatăl nostru. Noi suntem frați. Să rămânem ca frații. Și dacă sunt discuții între noi, să fie ca între frați, care imediat se împacă. Ei fac în așa fel încât întotdeauna să fie din nou frați. Cred că numai în acest fel se poate construi pacea”.

”Construiți pacea, nu vă lăsați uniformizați de colonizarea culturilor”, a fost apelul final al Sfântului Părinte. ”Adevărata armonie divină se face prin intermediul diferențelor. Diferențele reprezintă o bogăție pentru pace”.

După întâlnirea cu liderii religiilor și înainte de celebrarea Sfintei Liturghii în capela arhiepiscopiei, papa Francisc a avut o scurtă întrevedere cu liderul budist Sitagou Sayadaw, Sfântul Părinte voind să exprime prin această întrevedere, potrivit directorului Sălii de Presă, dr. Greg Burke, ”efortul de încurajare a păcii și coexistenței fraterne ca singura cale de parcurs”. 

Agenda de marți a călătoriei apostolice în Myanmar prevede două momente semnificative: vizita la președintele țării în orașul Nay Pyi Taw, noua capitală a țării, și, tot aici, întâlnirea cu autoritățile politice și reprezentanții societății civile.

(rv – S. Centofanti – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.