2017-12-02 11:26:00

Papa Francisc cere iertare minorității Rohingya pentru indiferența lumii


2 decembrie 2017. "Tragedia voastră este foarte mare": acestea au fost primele cuvinte adresate de papa Francisc unui grup de imigranți Rohingya, fugiți din Myanmar, la încheierea întâlnirii interreligioase și ecumenice pentru pace, desfășurată vineri după-amiază, la Dhaka. "În numele tuturor acelora care vă persecută, a acelora care v-au făcut rău, mai ales pentru indiferența lumii, vă cer iertare. Iertare", a spus papa Francisc.

Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea sa, a continuat pontiful, "suntem cu toții acest chip, inclusiv acești frați și aceste surori; și ei sunt chip al lui Dumnezeu cel viu", a mai spus, amintind: "O tradiție a religiilor voastre spune că Dumnezeu, la început, a luat puțină sare și a aruncat-o în apă, acea sare reprezentând sufletul tuturor oamenilor, fiecare dintre noi purtând în sine puțin din sarea divină. Acești frați și aceste surori poartă în ei sarea lui Dumnezeu".

"Mulți dintre voi ați fost primiți în Bangladesh", a amintit pontiful, adresând un însuflețit apel autorităților și populației din această țară: "Continuați să le faceți bine, să-i ajutați; continuați să acționați astfel încât să le fie recunoscute drepturile! Să nu ne închidem inimile, să nu privim în altă parte! Azi, prezența lui Dumnezeu poartă și numele Rohingya. Fiecare dintre noi să dea propriul răspuns."

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.