Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Spiritualitate

Consideraţii omiletice la Duminica a III-a din Advent (B): Bucuria în Domnul

A treia Duminică din Advent: Cu Isus Cristos se naşte şi se renaşte mereu bucuria - RV

16/12/2017 08:40

(RV - 17 decembrie 2017) E Ziua Domnului. A treia duminică din timpul liturgic al Adventului este numită în limba latină Duminica „Gaudete”, de la îndemnul apostolului Paul: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Bunăvoinţa voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor. Domnul este aproape” (Fil 4,4-5 Ant. la Intrare). „Bucuraţi-vă întotdeauna! Rugaţi-vă fără încetare! Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi!” (1Tes 5,16-18). Bucuria evangheliei umple inima şi viaţa celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiţi de el sunt eliberaţi de păcat, de tristeţe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Cristos se naşte şi se renaşte mereu bucuria. Deja profetul de demult spunea celor cu inima înfricoşată: „Fiţi tari, nu vă temeţi! Iată, Dumnezeul nostru va veni şi ne va mântui” (cf. Is 35,4 Ant. la Împărtăşanie). Motivul bucuriei este acesta: „Domnul este aproape”. El vine să ne mântuiască.

1. O bucurie forţată?
Îndemnul insistent la bucurie poate părea ciudat, căci, privind în jur, găsim puţine motive pentru a fi veseli. Este suficient să deschidem un ziar, să vedem şi să ascultăm un telejurnal: numai corupţie, criză economică, şomaj, acte de violenţă, decădere morală. Săracii, bolnavii, bătrânii abandonaţi, mame şi copii în dificultate despre care nu se vorbeşte mult, nu sunt, desigur, motive de bucurie. Pe de altă parte, falsa senzaţie de fericire provocată de bani nu înseamnă bucurie, aşa cum nu poate fi bucurie în starea provocată de droguri. Ar fi o bucurie tristă, forţată, artificială, contrafăcută ca atâtea mărfuri din comerţ. Desigur, bucuria nu se confundă cu starea de euforie sau de optimism nemotivat. Un scriitor din antichitate spunea despre primii creştini că „sunt mereu veseli, dar niciodată beţi”.

2. La izvorul bucuriei
Există totuşi motive profunde pentru o bucurie diferită în care se îmbină seninătatea, pacea şi siguranţa şi pe care nici o dizgraţie, nici chiar moartea, nu poate să o răpească. Motivul fundamental al bucuriei este Evanghelia iar vestea bună este Isus, Fiul lui Dumnezeu, care ne-a salvat şi vine să ne salveze. Cristos Isus, învingătorul păcatului şi al morţii, este izvorul bucuriei. Adevărata bucurie a omului vine de la Dumnezeu. Sufletul nu se simte împlinit de bucuriile lumeşti, rămâne cu un gol în inima sa. Bucuria duhovnicească este lucrarea Duhului Sfânt în duhul nostru. Omul simte adevărata bucurie ca pe o strălucire care vine din adâncul sufletului şi este însoţită de pace şi de dragoste pentru tot ce-l înconjoară. Ascultarea atentă şi cu inimi deschise a lecturilor liturgice face să încolţească în sufletele noastre sămânţa bucuriei în Domnul. Să nu uităm că fiecare dintre noi poate fi un izvor de bucurie pentru un alt suflet. Atunci când faci un compliment, când oferi un zâmbet cald, când arunci o privire plină de dragoste tu devii o sursă de bucurie pentru altul. Prin aceste metode creşte bucuria celuilalt. Există sute de astfel de modalităţi prin care putem face să crească bucuria în celălalt.

3. Martori ai bucuriei
Astăzi Dumnezeu ne vorbeşte prin profetul Isaia, apoi prin Preasfânta Fecioara Maria, prin apostolul Paul şi prin Ioan Botezătorul. Aceşti martori ai bucuriei în Domnul vin din istoria biblică transmisă de tradiţie. Vom vedea că Isus însuşi a citit Scripturile pe care le-a împlinit. Vedem de asemenea că mama lui Isus, Maria din Nazaret, se nutrea cu cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl asculta. De două ori Evanghelia menţionează că Maria păstra în inima ei tot ce se spunea despre Isus şi tot ceea ce Isus făcea şi spunea. Astfel, la naşterea lui Isus, „toţi cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori, „Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei” (Lc 2,19). La fel, după aflarea lui Isus în templu la vârsta de doisprezece ani şi după întoarcerea la Nazaret, unde era supus lor, „mama lui păstra toate acestea în inima ei” (Lc 2,51). Avem în textele care urmează un exemplu de împletire a oracolelor profetice cu cuvintele lui Isus şi cu cele ale Mariei, mama lui. Să ne lăsăm călăuziţi de cuvântul Domnului.

 4. Profetul Isaia
Prima lectură (Is 61,1-2a.10-11) cuprinde două pasaje dintr-un poem scris de profet la sfârşitul exilului babilonean. În primul, profetul se simte consacrat de Domnul (Mesia), îmbrăcat de Duhul ca să poarte săracilor o veste de bucurie. Începe timpul milostivirii divine. Dumnezeu îi mângâie pe cei mâhniţi, îi declară liberi pe sclavi, eliberează prizonierii de război ca în tradiţionalul an jubiliar. Cântă profetul Isaia: „Duhul Domnului Dumnezeu este asupra mea; de aceea Domnul m-a uns şi m-a trimis să aduc vestea cea bună săracilor, să leg rănile celor cu inima zdrobită, să vestesc eliberare celor captivi şi deschidere a porţilor celor închişi; să vestesc un an de bunătate a Domnului” (Is 61,1-2a). Isus a citit acest text profetic în sinagoga din Nazaret într-o zi de sâmbătă, când, închizând cartea şi dând-o înapoi slujitorului, s-a aşezat să înveţe. Evanghelistul Luca notează că ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi spre el. Isus a zis: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre” (Lc 4,20-21). Mesia este în mijlocul oamenilor. Dumnezeu l-a trimis pentru noi pe Fiul său ca veste bună de eliberare a omului întreg şi a tuturor oamenilor. Isus este cuvântul de speranţă pentru cine aşteaptă lumină şi mângâiere; alinare pentru cei care suferă, bolnavi şi infirmi; este eliberatorul de orice sclavie şi al tuturor popoarelor. Este milostivirea lui Dumnezeu devenită persoană. Cristos este izvorul bucuriei.

5. Maria din Nazaret
În a doua parte a lecturii profetice, poporul ales se simte ca mireasa lui Dumnezeu, îmbrăcată cu hainele preţioase ale mântuirii şi ca o grădină în care Dumnezeu face să răsară dreptatea. Cântă profetul: „Mă voi bucura din toată inima în Domnul şi va tresălta de veselie sufletul meu în Dumnezeul meu, căci m-a îmbrăcat cu haina mântuirii, m-a acoperit cu veşmântul veseliei… Căci precum pământul face să răsară lăstarii şi o grădină face să crească semănăturile, tot aşa Domnul Dumnezeu va face să răsară dreptatea şi lauda înaintea tuturor popoarelor” (Is 61,10-11). La prima lectură, răspunde cântarea de bucurie pe care Preasfânta Fecioara Maria a înălţat-o lui Dumnezeu în casa Elisabetei, ruda sa. Maria reia cuvintele profetului Isaia şi vesteşte realizarea mesajului său. Tresaltă de bucurie pentru că Dumnezeu a făcut-o mamă a lui Mesia şi anunţă că milostivirea Domnului este nemărginită, rămâne din neam în neam, pe cei flămânzi de dreptate îi copleşeşte cu bunuri, iar pe cei bogaţi şi sătui îl lasă cu mâinile goale, căci nu simt nevoia de Dumnezeu. Îl sprijină pe poporul lui Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa (cf. Lc 1, 53-54). Maria este icoana Bisericii, imaginea poporului lui Dumnezeu. Dumnezeu este mirele umanităţii, care ne-a iubit cu o iubire veşnică şi fidelă. Împreună cu Maria putem cânta şi noi „Magnificat-ul” nostru: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu… Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el” (Lc 1,46a-47.50). Suntem siguri, că în ciuda motivelor actuale de suferinţă, Dumnezeu face lucruri mari şi pentru noi.

6. Apostolul Paul
Între martorii bucuriei în Domnul este şi apostolul Paul care se adresează tinerei comunităţi creştine din Salonic (cf. 1Tes 5,16-24 lectura a doua). Apostolul îi recomandă bucuria şi rugăciunea neîncetată pentru a putea creşte în bine între multele dificultăţi pe care le întâmpină. Creştinii sunt, de fapt, fii ai Dumnezeului păcii şi aşteaptă cu bucurie venirea Domnului Isus. Apostolul le spune să aibă grijă ca fiinţa lor întreagă să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului. Bucuria se întemeiază pe fidelitatea lui Dumnezeu în Isus Cristos, căci „Cel care v-a chemat este credincios cuvântului său” (1Tes 5,24) şi va duce la îndeplinire lucrarea sa. Sfântul Paul ne recomandă şi nouă: „Bucuraţi-vă întotdeauna! Rugaţi-vă fără încetare! Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi! Nu stingeţi Duhul! Nu dispreţuiţi profeţiile, dar cercetaţi toate: păstraţi ceea ce este bun! Fiţi departe de orice fel de rău! Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească în mod desăvârşit şi fiinţa voastră întreagă: duhul, sufletul şi trupul, să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos. Credincios este cel care vă cheamă. El va şi înfăptui”. Cristos Domnul nu dezamăgeşte niciodată. Ne dăruieşte Duhul. Invitaţia este la bucurie. El este cu noi. Ne îndeamnă la convertire, ne ajută să discernem ceea ce ne salvează de păcatul care ruinează şi zădărniceşte viaţa. Să devenim, deci, şi noi martori entuziaşti ai mesajului de bucurie şi de speranţă în Domnul!

7. Ioan Botezătorul
În prima pagină a Evangheliei după sfântul Ioan citim că „a fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el lumina, ci a venit ca să dea mărturie despre lumină” (In 1, 6-8). Prin urmare Ioan Botezătorul este un mare martor al luminii, un martor al bucuriei pentru că a descoperit izvorul ei. Îl face cunoscut mulţimilor pe Cristos Isus, mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatul lumii. Naşterea lui Ioan fusese menită de Dumnezeu să dăruiască lumii bucuria, aşa cum îngerul Gabriel îi anunţase preotului Zaharia, tatăl lui: „Şi bucurie şi veselie vei avea şi de naşterea lui mulţi se vor bucura” (Lc 1,14). A tresăltat de bucurie în sânul mamei sale, când Maria, devenită chivot al Domnului, s-a dus în vizită la ruda sa Elisabeta. Fiul Elisabetei şi al lui Zaharia predică acum în pustiul Iudeii şi indică marele motiv al bucuriei noastre: în mijlocul nostru, chiar dacă poate nu l-am descoperit, se află Mântuitorul. Precursorul Domnului spune mulţimii: „în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi, care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei” (In 1,26b-27). Om auster, de o profundă smerenie şi realist, Ioan poate spune ca bătrânul Simeon: „Nunc dimittis servum tuum, Domine in pace” - Acum sloboade pe slujitorul tău, Stăpâne, în pace” (Lc 2, 29), atunci când aşteptatul popoarelor vine în lume.

9. Din umilinţă, bucuria
Ioan Botezătorul îi pregăteşte calea lui Mesia, lumina ce luminează pe tot omul. De fapt, la naşterea lui Ioan Botezătorul, tatăl său, Zaharia, şi-a recăpătat glasul, căci rămăsese mut din cauza neîncrederii în Dumnezeu. În acest sens, Ioan este glasul, Isus este Cuvântul; Ioan este făclia, Isus este lumina. O spune Isus însuşi vorbind despre Ioan: „El era făclia care arde şi luminează, iar voi aţi voit să vă bucuraţi un ceas la lumina lui” (In 5, 35). Ioan predică mulţimilor botezând cu apă spre pocăinţă, dar face ca privirile oamenilor să nu se oprească la persoana sa ci să se îndrepte spre Isus. Ce mare lecţie!  Îl anunţă pe Cristos şi apoi a se retrage de pe scena lumii, pentru a se eclipsa…Mereu înainte-mergător! A fost astfel la naştere, în viaţă şi întru moarte, martir al adevărului şi martor al bucuriei. Marele risc al celor care predică şi fac apostolat, tineri şi vârstnici, este acela de a atrage lumea la ei, în loc să o îndrepte spre Cristos, adevăratul mire aducător de bucurie. De aceea mulţi rămân dezamăgiţi. Întrebat de o delegaţie de rang înalt venită de la Ierusalim, cine este, Ioan răspunde clar şi tot mai energic şi mai scurt: „Nu sunt eu Cristos”; „nu sunt”; „nu”! Ioan nu profită de nedumerirea şi de entuziasmul celor care înclinau să-l ia drept Mesia. Ioan Botezătorul este prietenul mirelui, venit să dea mărturie despre lumină şi care se bucură când îl vede sosind: „Cel care are mireasa este mirele iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă, se bucură mult la glasul mirelui. Aşadar, această bucurie a mea este acum deplină. El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (In 3,29-30). Este ultima mărturie a lui Ioan Botezătorul, înainte de a fi decapitat pentru adevăr.

10. Unul singur „este”
Mărturia clară „nu sunt” dată de Ioan Botezătorul trimişilor de la Ierusalim scoate în evidenţă afirmaţia lui Isus care spune despre sine „Eu sunt” (In 8, 58). În contextul Evangheliei după Ioan, expresia „Eu sunt” are o importanţă teologică. Ea se referă la numele sfânt al lui Dumnezeu auzit de Moise în pustiu, venind din rugul aprins: „Eu sunt Cel ce sunt” (Ex 3,14). Presat de insistenţa delegaţiei „Dar, cine eşti?”, Ioan Botezătorul spune că este doar „glasul” celui care strigă în pustiu: „Îndreptaţi calea Domnului”.Un altul este Cuvântul. De fapt, la naşterea lui Ioan Botezătorul, tatăl său, Zaharia, şi-a recăpătat glasul, căci rămăsese mut din cauza neîncrederii în Dumnezeu. În acest sens, Ioan este glasul, Isus este Cuvântul; Ioan este făclia, Isus este lumina. O spune Isus însuşi vorbind despre Ioan: „El era făclia care arde şi luminează, iar voi aţi voit să vă bucuraţi un ceas la lumina lui” (In 5, 35).

11. Dincolo de Iordan
Acestea s-au petrecut în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan (cf. In 1,28). Precizarea geografică „dincolo de Iordan” are o importanţă teologică. Moise a condus poporul lui Israel din Egipt până la râul Iordan, fără ca el să intre în ţara făgăduinţei pe care a văzut-o doar din depărtare, de pe muntele Nebo. Ioan predică botezul pocăinţei pentru primirea Celui care se află în mijlocul oamenilor dar ei nu-l cunosc şi care a fost înaintea lui şi în faţa căruia el trebuie să se micşoreze, considerându-se nevrednic să-i dezlege cureaua încălţămintei. Mesia anunţat de Ioan Botezătorul este Dumnezeul Adventului, a cărui venire istorică o celebrăm cu evlavie în sărbătoarea Crăciunului, primind venirea lui spirituală continuă până la întoarcerea în slavă. Dumnezeul Adventului îi înveseleşte pe cei care fac un act umilinţă, mărturisindu-şi păcatele şi recunoscând nevoia unui Mântuitor. Numai după trecerea Iordanului se termină pentru poporul lui Israel sclavia egipteană şi exilul babilonian şi intră în ţara făgăduinţei. Numai recunoscând nevoia de a fi spălaţi de păcat prin baia botezului lui Isus cu apă şi cu Duhul, reînnoită în sacramentul Împăcării primim bunurile mesianice. Programul lui Mesia este să vestească anul mântuirii lui Dumnezeu. Cristos nu a venit ca să dezvăluie un adevăr abstract, să înveţe o religie care leagă şi încătuşează. Cristos a venit să rupă lanţurile, să deschidă închisorile, să-i vindece pe cei cu inima zdrobită, pentru a face să răsară în inimi dreptatea lui Dumnezeu.

12. Convertirea celor „buni”
Observă Thomas Merton (Prades, 31 ianuarie 1915 - Bangkok, 10 decembrie 1968), călugăr trapist american care a trăit multă vreme în Asia unde a murit în urmă cu circa 50 de ani: „Este relativ uşor să converteşti un păcătos; cei buni sunt adesea imposibil de convertit, pentru simplul fapt că nu simt nici cea mai mică nevoie de a se converti”. Deci, marea problemă este mântuirea celor care, fiind buni dar auto-suficienţi, cred că nu au nevoie să fie salvaţi, închipuindu-şi că rolul lor este acela de a-i face pe alţii asemenea lor. Cred doar în propria bunătate şi capacitate de a iubi. Cei care îşi dau seama de propriile slăbiciuni şi păcate sunt de multe ori mai dispuşi să se lase total în mâinile Domnului. Se deschid, aşa cum sunt, darului iubirii, despre care ştiu că nu poate veni din puterile proprii ci de la altul, de la unul cu totul Altul, Dumnezeu.

13. Secretul bucuriei
Unora ca acestora le este adusă vestea cea bună. Săracii cu duhul, conştienţi de lipsurile lor, trăiesc din munca cinstită şi se hrănesc zilnic din mâinile lui Dumnezeu. Ei ştiu că Domnul „pe cei flămânzi îi copleşeşte cu bunuri iar pe cei bogaţi îi lasă cu mâinile goale” (Lc 1, 53). Ei au secretul bucuriei. Încheiem cu urarea apostolului Paul: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească în toate, astfel încât fiinţa voastră întreagă, sufletul şi trupul vostru, să fie fără prihană la venirea Domnului!” (1Tes 5,23). Nu fiţi trişti, căci bucuria Domnului va fi puterea voastră (cf. Neh 8,10).

14. Rugăciunea Bisericii
Priveşte, Dumnezeul nostru, la poporul tău, care aşteaptă cu credinţă sărbătoarea Naşterii lui Cristos. Dă-ne, te rugăm, harul, ca, ajungând la marea bucurie a mântuirii noastre, să o celebrăm solemn, cu reînnoită înflăcărare.

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de vineri 15 decembrie 2017)

 

16/12/2017 08:40