Consideraţii omiletice la Duminica a IV-a din Advent (B): Mesajul Crăciunului

(RV - 24 decembrie 2017) E Ziua Domnului. „Coborâţi, ceruri, roua de sus şi norii să-l reverse în ploaie pe Cel Drept; să se deschidă pământul şi să-l odrăslească pe Mântuitorul” (Is 45,8 Antifonul la Intrare).Mai sunt doar câteva ore şi din nou sărbătorim Crăciunul. Pregătirile pentru primirea Mântuitorului devin tot mai intense. Liturghia celor patru duminici de Advent luminează drumul pregătirii prin textele profetice pe care le ascultăm an de an. Ele sunt adevărate faruri de lumină ce permit să-l recunoaştem pe Domnul şi să-l întâmpinăm cu credinţă. El vine spre bucuria inimii noastre. Convinşi că rugăciunea este respiraţia sufletului, să-l primim pe Domnul precum aerul pe care-l respirăm, şi va fi sărbătoare în inimi şi în familii.

1. Îngerii lui Dumnezeu
În acel timp, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. Pagina Bunei Vestiri este o povestire simplă, ca tot ceea ce este măreţ şi sublim. Dumnezeu îi alege pe cei mici şi intervine în viaţa lor prin Duhul Sfânt. Maria spune „da!” în credinţă. Fiul lui Dumnezeu se naşte dintr-o femeie (cf. Lc 1,26-38 Evanghelia liturgică). O, îngeri, trimişi binecuvântaţi ai lui Dumnezeu! Chiar cine nu intră niciodată în vreo biserică, chiar şi cei care se declară atei, afirmă adesea că cred în fiinţe misterioase, puternice şi invizibile, care intervin în viaţa lor în mod salutar. Le numesc spirite călăuzitoare dar nu importă numele, căci sunt semnul unei prezenţe prietenoase. Vin de pe tărâmul misterios al Invizibilului, pentru ca viaţa omului să fie răscumpărată din mediocritate şi să nu fie scufundată cu totul în animalitate. Sunt mesageri ai unei Voinţe superioare ce este greu să fie numită Dumnezeu, dar care de fapt este la originea comunicării lor cu noi. Poţi să-i vezi şi să nu-i vezi. Poţi să nu înţelegi dacă ai auzit glasul lor în ureche sau în minte. Dar nu asta este chestiunea. Important este că ei există, se fac prezenţi în timpurile şi modurile cele mai de neimaginat, şi că nu sunt un vis al tău sau o aiureală a ta, sau rodul unei emoţii a inimii tale copleşite de bucurie ori de angoasă.

2. Plini de har
Trebuie să fim atenţi la glasul îngerilor. Pentru a-l înţelege, să urmăm firul povestirii din pagina evanghelică. Îngerul Gabriel i-a spus Mariei: „Bucură-te,!” (Lc 1,28). Primul rezultat al prezenţei îngerilor în viaţa oamenilor este bucuria. Religia este bucurie şi siguranţă. Şi îngerul a continuat: „O, plină de har, Domnul este cu tine”, iar Maria s-a tulburat la aceste cuvinte şi s-a întrebat ce sens avea un salut ca acesta (Lc 1,29). Tulburarea este justificată. Înaintea lui Dumnezeu, nu numai Maria este plină de har, dar şi fiecare făptură umană este plină de harul său, pentru că fiecare om se naşte prin harul lui Dumnezeu şi este învăluit de bunăvoinţa sa. Desigur, Maria într-un sens eminent iar celelalte făpturi în altul pe măsură şi acest lucru este uimitor. Stupoarea, surpriza, tulburarea se nasc din faptul că noi nu ne stimăm îndeajuns. Nu-i stimăm mult pe alţii şi nici pe noi înşine. Uneori ne dispreţuim. Pe plan religios omenii obişnuiesc să se spună că „suntem abisuri de păcat. Dumnezeu să aibă milă de noi”. În schimb, Dumnezeu ne spune: „Oamenii sunt plini de harul meu”. Rostul religiei consistă tocmai în aceasta: să comunice sus şi tare că oamenii sunt iubiţi de Dumnezeu şi că în lume nu există nimic mai important decât acest adevăr: Dumnezeu ne iubeşte. L-a trimis în lume pe Fiul său, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.

3. A coborât din ceruri Mântuitorul lumii. Să ne bucurăm!
Descendit de coelis Salvator mundi. Guadeamus! Restul mesajului transmis de înger pentru noi decurge de la sine. Îngerul îi spune Mariei: „Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său… iar domnia lui nu va avea sfârşit”. Tot îngerul îi spune lui Iosif: "Nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale" (Mt 1,20b-21). Într-un fel, fiecare copil care se naşte îi răscumpără pe oameni de păcat, deoarece copilul vine de la Dumnezeu cu chipul harului său. Nimic nu va putea să-i şteargă acest chip. Chiar dacă ulterior acel micuţ plăpând ar deveni un răufăcător pe care toţi l-ar urî, Dumnezeu ar continua să-i spună: „Tu eşti un fiu al meu. Astăzi te-aş vrea cu mine în Rai” (cf. Lc 23,43).

4. Încredere în Dumnezeu şi în iubirea sa
Prin urmare, să avem încredere în Dumnezeu şi să ne încredinţăm iubirii sale, cum a făcut Maria care la încheierea întâlnirii cu îngerul are ultimul cuvânt: „Iată slujitoarea Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). Să ne pregătim la sărbătoarea Naşterii Domnului cu dispoziţa sufletească a omului care ştie că a fost născut şi purtat în lume de o Iubire nemărginită şi că în orice stare morală s-a afla, ştie că are la îndemână resurse pentru a trece la o viaţă nouă sau a reda vieţii un curs nou. Viaţa nouă nu este o construcţie a  omului. Iniţiativa iubirii aparţine lui Dumnezeu. Nouă ne revine primirea bunăvoinţei sale. Când regele David plănuia să construiască templul de la Ierusalim, Dumnezeu l-a trimis pe profetul Natan ca să-i spună: „Aşa vorbeşte Domnul: Oare tu îmi vei zidi o casă ca să locuiesc în ea?”… Nu tu îi vei construi lui, ci „Domnul îţi face cunoscut că îţi va face o casă!»” (cf. 2Sam 7,5.11; 7,1-5.8b-12.14a.16 prima lectură). Cred că acesta este mesajul Naşterii Domnului.

5. Evenimentul cel mai mare al istoriei lumii
Sărbătoarea Crăciunului creştin nu este o poveste pentru oamenii maturi care devin copii pentru câteva zile. Este Evenimentul cel mai mare al istoriei lumii, Evenimentul care ne permite să descoperim valoarea noastră şi valoarea celorlalţi pe care ar trebuie să-i iubim aşa cum Dumnezeu îi iubeşte, sau măcar să simtă mai puţin povara existenţei lor. Un înţelept de demult a scris: „Când îl iubeşti pe cineva, îl faci să existe”. Şi sunt atâtea gesturi de iubire pe care încă nu le-am făcut şi atâtea cuvinte de iubire pe care nu le-am spus. Sărbătoarea Crăciunului cu farmecul ei mereu primenitor vine să amintească toate acestea.

6. O casă primitoare
Iată, slujitorul/slujitoarea Domnului! Să-i pregătim Mântuitorului o casă primitoare în sufletele noastre, întrebându-ne: „Ce-ţi vom oferi ţie, Cristoase, că te-ai arătat pe pământ ca un om pentru noi? Fiecare făptură zidită de tine îţi aduce mulţumire: îngerii, cântarea; cerurile steaua; magii, darurile; păstorii, închinarea; pământul, peştera; pustiul, ieslea, iar noi pe Maica Fecioară, Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi." (Mineiul pe luna decembrie). La sărbătoarea Naşterii sale, Cristos nu vine ca să ceară, ci ca să ne dea. Repetă asta colindătorii din ajun: „N-am venit ca să ne daţi, ci-am venit să dăm”. Ceea ce omul caută uneori chiar fără să-şi dea seama, Dumnezeu ne oferă în Fiul său Isus. Este de-ajuns să-i deschidem inima, uşa casei, a familiei noastre, şi va fi sărbătoare. Tot ceea ce facem pentru cei mici şi nevoiaşi este primit de acela care a zis „Mie mi-aţi făcut”. Dacă nu-i vedem, ne spun colindătorii că „sunt bordeie fără foc” şi mâine-i Moş Crăciun.

7. Taina cea de veci ascunsă
Fidel este Dumnezeu care s-a făcut datornicul nostru, nu pentru că a primit ceva de la noi, ci pentru că ne-a promis atâtea lucruri. Curând vom cânta vestea minunată a Naşterii Domnului: „Pe Fiul în al său nume Tatăl l-a trimis în lume, să se nască şi să crească, să ne mântuiască”. Misterul ascuns de veacuri a fost destăinuit. Să-l preamărim pe Dumnezeu pentru că a manifestat şi generaţiei noastre taina cea de veci ascunsă şi de oameni neştiută (Rom 16,25-27, lectura a doua): „Îndurările Domnului în veci le voi cânta, cu gura mea voi face cunoscută din generaţie în generaţie fidelitatea ta” (Ps 88/89,2 din psalmul responsorial).

8. Rugăciunea Bisericii
Să trăim intens acest eveniment tainic ca o respiraţie profundă a sufletului în ajun de sărbătoare: „Te rugăm, Doamne, revarsă harul tău asupra sufletelor noastre, pentru ca noi, care am cunoscut, prin vestirea îngerului, întruparea lui Cristos, Fiul tău, să fim duşi, prin patima şi crucea lui, la slava învierii.

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic vineri 22 decembrie 2017).