Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ România

Crăciun 2017. IPS Ioan Robu: Ce înnoire de viață aduce întâlnirea cu Pruncul Isus?

Arhiepiscopul mitropolit de București, mons. Ioan Robu. - RV

22/12/2017 17:58

RV 25 dec 2017. ”După ce l-a întâlnit cineva pe Cristos, nu mai poate fi ca mai înainte. Viaţa lui se transformă în cântec de laudă şi de preamărire şi urmează o cu totul altă cale”: spune mons. Ioan Robu, arhiepiscop și mitropolit de București, comentând în scrisoarea pastorală de Crăciun episodul venirii magilor la Ieslea Pruncului Isus. Vă oferim mai jos textul Scrisorii pastorale și mesajul audio al mons. Robu puse la dispoziția redacției prin amabilitatea Biroului de presă al arhiepiscopiei romano-catolice de București. 

Scrisoare pastorală la sărbătoarea
Nașterii Domnului Isus Cristos

Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit, cu privire la Cuvântul vieţii, – căci viața s-a arătat: noi am văzut şi dăm mărturie şi vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl şi care ni s-a arătat – ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi, iar comuniunea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul său Isus Cristos. Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină. (1In 1,1-4)

Iubiţi fraţi şi surori, persoane consacrate şi preoţi ai Arhidiecezei,
Sărbătorile Crăciunului ne atrag pe toţi în jurul ieslei de la Betleem, ca să-l vedem pe Pruncul nou-născut. Îngerul Bunei-Vestiri l-a prezentat atât Mariei cât şi lui Iosif, logodnicul ei, şi păstorilor ca fiind Cel care „va mântui pe poporul său de păcatele sale” (Mt 1,21), „Cristos Domnul” (Lc 2,11).

Pentru ca această mântuire să se realizeze, Maria a acceptat să devină mamă a Fiului lui Dumnezeu, iar Iosif, logodnicul ei, „a luat-o la sine” (Mt 1,24) pentru a înscrie Copilul în dinastia davidică şi a-i oferi o familie în care să se nască şi să crească în mod firesc. Mai mult, atunci când viaţa Copilului este ameninţată grav, Iosif ştie să-şi asume responsabilitatea de tată purtător de grijă şi de soţ şi, părăsind totul, ia calea exilului pentru a-i salva viaţa (Mt 2,14).

După naşterea Copilului, toţi cei care au făcut experienţa întâlnirii cu El s-au schimbat în mod profund. Păstorii veniţi să vadă „semnul” indicat de înger, pe cel care este Cristos Domnul, au plecat de la El având pe buze lauda şi preamărirea îngerilor veniţi din cer (Lc 2,14.20). Aceeași laudă şi preamărire o întâlnim pe buzele bătrânilor Simeon şi Ana care au recunoscut în Copilul din braţele Mariei „Lumina spre luminarea neamurilor” (Lc 2,32) şi au început să vorbească despre El tuturor celor care, ca şi ei, aşteptau „consolarea lui Israel” (Lc 2,25). La rândul lor, magii veniţi din Răsărit, ca să i se închine, „pe alt drum s-au întors în ţara lor” (Mt 2,12). Într-adevăr, după ce l-a întâlnit cineva pe Cristos nu mai poate fi ca mai înainte. Viaţa lui se transformă în cântec de laudă şi de preamărire şi urmează o cu totul altă cale.

Iubiţi fraţi şi surori,
„Haideţi să mergem până la Betleem şi să vedem cele ce s-au petrecut, după cum ne-a înştiinţat Domnul” (Lc 2,15) pentru a înţelege cum ar putea deveni viaţa noastră un „cântec de laudă şi de preamărire”. Sfântul Părinte Papa Francisc, în scrisoarea apostolică Amoris Laetitiae, afirmă că „în fața fiecărei familii se prezintă icoana familiei de la Nazaret, cu cotidianitatea sa formată din trude și chiar din coșmaruri, ca atunci când a trebuit să îndure violența de neînţeles a lui Irod, experiență care se repetă tragic și astăzi în atâtea familii de refugiați refuzați și lipsiți de apărare. Asemenea magilor, familiile sunt invitate să-l contemple pe prunc și pe mamă, să se prosterneze și să-l adore (Mt 2,11). Asemenea Mariei, sunt îndemnate să trăiască cu curaj și seninătate provocările lor familiale, unele triste, altele pline de bucurie, și să păstreze și să mediteze în inimă minunățiile lui Dumnezeu (Lc 2,19.51). În comoara inimii Mariei sunt și toate evenimentele fiecăreia dintre familiile noastre, pe care ea le păstrează cu grijă. De aceea poate să ne ajute să le interpretăm pentru a recunoaște în istoria familială mesajul lui Dumnezeu” (AL 30).

Apropiindu-vă de ieslea de la Betleem ce înnoire de viaţă vă aduce întâlnirea cu Pruncul Isus vouă, soţiilor şi soţilor, vouă, mamelor şi taţilor, ca să vă înscrieţi în lucrarea de mântuire recerută de vocaţia voastră? Să ne amintim ce le recomanda Sfântul Paul soţilor în Epistola către Efeseni: „Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului,… cum Biserica se supune lui Cristos, tot aşa şi femeile să fie supuse bărbaţilor lor în toate. Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea… Tot aşa şi bărbaţii trebuie să-şi iubească soţiile ca pe trupul propriu. Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine”. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea comenta astfel acest text: „Iubirea exclude orice gen de supunere, prin care soția ar deveni slujitoarea sau sclava soțului […]. Comunitatea sau unitatea pe care ei trebuie s-o construiască datorită căsătoriei se realizează printr-o reciprocă dăruire, care este și o supunere reciprocă. Pentru aceasta, se spune și că «soții au datoria de a le iubi pe soțiile lor ca pe propriul trup» (Ef 5,28). În realitate, textul biblic invită la depășirea individualismului comod pentru a trăi îndreptați spre ceilalți: «Fiți supuși unii altora» (Ef 5,21). Între soți această supunere reciprocă dobândește o semnificație specială și se înțelege ca o apartenență reciprocă aleasă liber, cu un ansamblu de caracteristici de fidelitate, respect și îngrijire.”

Apoi, „micul nucleu familial n-ar trebui să se izoleze de familia lărgită, unde sunt părinții, unchii, verișorii și chiar vecinii. În această familie largă pot să fie unii care au nevoie de ajutor sau măcar de companie și de gesturi de afecțiune, sau pot să existe mari suferințe care au nevoie de o alinare. Individualismul din aceste timpuri conduce uneori la închiderea în siguranța unui mic cuib și la perceperea celorlalți ca pe un pericol deranjant. Totuși, această izolare nu oferă mai multă pace și fericire, ci închide inima familiei și o privează de orizontul amplu al existenței” (AL 187).

Un loc deosebit ar trebui rezervat bătrânilor. „Cea mai mare parte dintre familii, spune papa Francisc, respectă bătrânii, îi înconjoară cu afecţiune și îi consideră o binecuvântare. O apreciere specială se îndreaptă spre asociațiile și spre mișcările familiale care lucrează în favoarea bătrânilor, sub aspect spiritual și social. În societățile puternic industrializate, în care numărul lor tinde să se mărească în timp ce descrește natalitatea, ei riscă să fie percepuți ca o povară. Pe de altă parte, îngrijirile pe care ei le cer îi pun adesea la încercare dură pe cei dragi ai lor. Valorizarea ultimei faze a vieții este astăzi cu atât mai necesară cu cât se încearcă tot mai mult să se înlăture în orice mod momentul decesului. Fragilitatea și dependența bătrânului sunt uneori exploatate în mod urât pentru un simplu avantaj economic. Numeroase familii ne învață că este posibil să fie înfruntate ultimele etape ale vieții valorizând sensul împlinirii și al integrării întregii existențe în misterul pascal. Un mare număr de bătrâni sunt primiți în structuri ecleziale unde pot trăi într-un mediu senin și familial, pe plan material și spiritual. Eutanasia și sinuciderea asistată sunt grave amenințări pentru familii în toată lumea. Practica lor este legală în multe state. Biserica, în timp ce condamnă cu fermitate aceste practici, simte datoria de a ajuta familiile care se îngrijesc de membrii lor bătrâni și bolnavi” (AL 48).

Apropiindu-vă de ieslea de la Betleem ce înnoire de viaţă vă aduce întâlnirea cu Pruncul Isus vouă, tinerilor? În Isus din ieslea de la Betleem voi puteţi descoperi un copil plăpând care, mai târziu, a schimbat lumea. Ştiţi bine că viitorul vă aparţine şi că, în funcţie de cum vi-l pregătiţi, aşa îl veţi trăi. Dar, pentru ca acest viitor să fie cu adevărat frumos va trebui „să învăţaţi să priviţi realităţile cu un ochi înnoit”. Să învăţaţi să priviţi în jurul vostru lucrurile ce vă înconjoară, oraşul, viaţa sau propriile voastre familii altfel. Dacă vă veţi înnoi modul de a privi toate acestea în lumina Evangheliei, inima voastră se va schimba, iar strădania voastră va rodi o viaţă cu adevărat împlinită.

Apropiindu-vă de ieslea de la Betleem ce înnoire de viaţă vă aduce întâlnirea cu Pruncul Isus vouă, persoane consacrate, călugăriţe şi călugări? În faţa lui Isus din iesle vă puteţi întreba odată în plus, aşa cum aţi fost invitaţi să o faceţi în Anul Vieţii Consacrate: „Este Isus cu adevărat prima şi unica mea iubire, aşa cum ne-am propus atunci când am rostit voturile?” Doar dacă sunteţi pătrunşi de o astfel de iubire veţi putea iubi, cu o iubire adevărată şi plină de milostivire, fiecare persoană pe care o veţi întâlniţi în calea voastră. Veţi şti să le iubiţi în măsura în care aţi descoperit de la El ce este iubirea şi cum trebuie să iubiţi. Veţi şti să iubiţi întrucât veţi avea inima lui. Aşadar, eu aştept de la voi ceea ce şi papa aşteaptă de la voi: să ieşiţi din voi înşivă şi să vă îndreptaţi spre periferiile existenţiale. „Mergeţi în toată lumea!” O lume întreagă aşteaptă: persoane care au pierdut orice speranţă, familii în dificultate, copii abandonaţi, tineri al căror viitor este deja închis, bolnavi şi persoane în vârstă părăsite, bogaţi sătui de bine şi care au inima goală, bărbaţi şi femei în căutare de sens al vieţii, însetaţi de Dumnezeu…

Apropiindu-vă de ieslea de la Betleem, ce înnoire de viaţă vă aduce întâlnirea cu Pruncul Isus vouă, preoţilor? Una dintre condiţiile fundamentale ale reuşitei misiunii sacerdotale este aceea de a trăi în prezenţa lui Isus. Or, a trăi în prezenţa lui Isus nu înseamnă doar să stai în prezenţa lui, ci să ai o relaţie vitală, existenţială cu El; înseamnă să trăieşti şi să creşti într-o legătură intimă şi rodnică cu Isus, „izvorul vieţii veşnice”. Pentru a realiza această comuniune, trei ar fi condiţiile, potrivit Sfântului Părinte Papa Francisc. Mai întâi, să trăieşti alături de El şi să încerci să simţi dimensiunea umană a lui Cristos. În ce fel? Prin privirea şi sentimentele lui Isus care contemplă realitatea nu ca un judecător, ci ca un bun samaritean. Apoi, să rămâi în contemplaţia dumnezeirii lui Cristos spre care să te conducă studiul continuu, mai ales cel al Sfintelor Scripturi. Acest studiu continuu îţi va permite să interpretezi realitatea cu ochiul lui Dumnezeu, fără să tot urmezi modele şi ideologii, nici să te tot alimentezi cu nostalgii. A contempla dumnezeirea lui înseamnă, potrivit Sfântului Părinte Papa, să faci din rugăciune un element fundamental al vieţii şi al slujirii apostolice şi să rezervi o parte importantă reconcilierii, întrucât „noi suntem cu toţii păcătoşi”. În sfârşit, trebuie să trăieşti în prezenţa lui, ca să trăieşti în bucurie. Chemarea lui Dumnezeu nu este un jug greu care ne lipseşte de bucurie. Dimpotrivă, bucuria noastră contagioasă trebuie să fie prima mărturie a proximităţii şi a iubirii lui Dumnezeu. Noi suntem adevăraţi împărţitori ai harului lui Dumnezeu atunci când reflectăm bucuria întâlnirii cu El.

Iubiți frați și surori,
În aceste zile preasfinte vă adresez tuturor urarea pe care Sfântul Paul o adresa creştinilor din Filipi: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Bunăvoinţa voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor… Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi” (Fil 4,4-5.9).

Sărbători fericite și La mulți ani!
ÎPS Ioan Robu,
Arhiepiscop Mitropolit de București

(rv - A. Dancă)

22/12/2017 17:58